legitimare sf [At: HELIADE, O. I, 301 / Pl: ~mări / E: legitima] 1 (Jur) Acțiune juridică prin care un copil din afara căsătoriei dobândește situația juridică a unui copil născut din căsătorie Si: (asr) legitimație (1), recunoaștere. 2 (Îvr) Adopție a unui copil. 3 (Îvr) Recunoaștere a caracterului legitim (1) Si: (îvr) legitimație (4). 4 Dobândire a unui caracter legitim (1) Si: (rar) legitimizare. 5 Oficializare a unei căsătorii. 6 Justificare. 7 Motivare. 8 Dovedire a identității cuiva pe baza unui document oficial, a unei legitimații (7) etc. 9 (Înv; îs) Bilet (sau carte) de ~ Permis de liberă trecere Si: legitimație (4).

LEGITIMARE, legitimări, s. f. Acțiunea de a (se) legitima; justificare. Cînd în 1774 este trimis la Roma la colegiul «De propaganda fide», el [Șincai] caută și strînge documente istorice pentru legitimarea drepturilor poporului romîn desconsiderat de nobilime. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 388, 5/1.

LEGITIMARE s.f. Acțiunea, faptul de a (se) legitima. ♦ (Spec.) Recunoaștere a unui copil. [< legitima].

legitima [At: HELIADE, O. II, 301 / Pzi: ~mez / E: fr légitimer] 1 vt (Jur) A face o acțiune juridică în urma căreia un copil din afara căsătoriei dobândește situația juridică a unui copil care este născut din căsătorie Si: a recunoaște. 2 vt (Îvr) A înfia un copil. 3 vt (Îvr) A adopta un copil. 4 vt (Rar) A da un caracter legitim (1). 5 vt (Rar) A face să dobândească un caracter legitim (1) Si: a legitimiza. 6 vt A oficializa o căsătorie. 7 vt A justifica. 8 vt A motiva. 9 vt A considera ceva îndreptățit. 10-11 vtr A-(și) dovedi identitatea pe baza unui document oficial, cu ajutorul unei legitimații (7) etc. Si: (îvr) a leghitimălui. 12 vt (Îvr) A verifica.

LEGITIMA, legitimez, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la persoane) A stabili identitatea cuiva pe baza unui document legal. (Refl.) În fața autorităților cetățenii se legitimează cu buletinul de identitate. 2. (În legislația anterioară celei socialiste) A recunoaște unui copil natural drepturile de copil legitim. 3. Fig. A justifica, a îndreptăți.

LEGITIMA vb. I. 1. tr., refl. A(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. 2. tr. (Fig.) A justifica, a motiva, a îndreptăți. 3. tr. A recunoaște unui copil născut înainte de căsătorie drepturile unui copil legitim. [< fr. légitimer].

LEGITIMA vb. I. tr., refl. a(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. II. tr. 1. (fig.) a justifica, a îndreptăți. 2. a recunoaște unui copil născut înainte de căsătorie drepturile unui copil legitim. (< fr. légitimer)

A LEGITIMA ~ez tranz. 1) (persoane) A identifica pe bază de acte oficiale. 2) fig. (acțiuni, opinii etc.) A demonstra ca fiind legitim, just; a justifica; a îndreptăți; a motiva. /<fr. légitimer

legitimà v. 1. a da unui copil natural drepturile copilului legitim, după prescripțiunile legii; 2. a face legitim, a verifica: a legitima un pașaport; 3. a justifica: nimic nu poate legitima crima.

*legitimațiúne f. (d. legitimez; fr. légitimation). Acțiunea de a legitima, de a recunoaște formal. – Și -áție și -áre.

*legitiméz v. tr. (d. legitim; fr. légitimer). Fac legitim, daŭ unuĭ copil natural drepturĭ de copil legitim. Fac să se recunoască autentic un titlu, o putere, ș. a. Justific: nimica nu legitimează o faptă rea.

legitimare s. f., g.-d. art. legitimării; pl. legitimări

legitimare s. f., g.-d. art. legitimării; pl. legitimări

legitimare s. f., g.-d. art. legitimării; pl. legitimări

legitima (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. legitimez, 3 legitimează; conj. prez. 1 sg. să legitimez, 3 să legitimeze

legitima (a ~) vb., ind. prez. 3 legitimează

legitima vb., ind. prez. 1 sg. legitimez, 3 sg. și pl. legitimează

LEGITIMARE s. v. îndreptățire, justificare, motivare, motivație, rațiune, temei.

legitimare s.f. 1 (de obicei constr. cu vb. „a aduce”, „a găsi”) argument, îndreptățire, justificare, justificație, legitimitate, motiv, motivare, motivație, rațiune, temei, <rar> legitimizare, <înv. și pop.> îndreptare, <pop.> noimă, <înv.> dreptate, <fran.; înv.> rezon, <fig.; rar> acoperire. Nu găsește nicio legitimare pentru decizia pe care a luat-o. 2 (jur.) <înv.> legitimație. Legitimarea este un act prin care un copil din afara căsătoriei dobândește situația juridică a unui copil născut în timpul căsătoriei.

legitimare s. v. ÎNDREPTĂȚIRE. JUSTIFICARE. MOTIVARE. MOTIVAȚIE. RAȚIUNE. TEMEI.

LEGITIMA vb. v. îndreptăți, justifica, motiva.

legitima vb. I. tr. 1 a îndreptăți, a justifica, a motiva. Argumentele aduse legitimează decizia lui. 2 (înv.; compl. indică acte, instituții, proprietăți etc.) v. Cerceta. Controla. Inspecta. Revedea. Revizui. Vedea. Verifica.

legitima vb. v. ÎNDREPTĂȚI. JUSTIFICA. MOTIVA.