2 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LĂTRÁRE, lătrări, s. f. (Înv.) Lătrat. – V. lătra.

LĂTRÁRE, lătrări, s. f. (Înv.) Lătrat. – V. lătra.

lătrare sf [At: MARDARIE, L. 164/17 / Pl: ~rări / E: lătra] 1 (D. câini, vulpi, lupi) Producere a unor sunete scurte, sacadate, caracteristice speciei Si: hămăire, lătrat1 (1), lătrătură (1), (pop) batere. 2 Zgomot asemănător lătratului. Si: lătrat1 (2), lătrătură (2). 3 (Dep) Vorbărie multă fără rost Si: lătrat1 (3), lătrătură (3). 4 Țipăt de durere sau de disperare Si: lătrat1 (4), lătrătură (4). 5 Atacare a unui străin Si: lătrat1 (5), lătrătură (5). 6 Bârfire. 7 Cicălire. 8 (Îvr) Pândire.

LĂTRÁRE, lătrări, s. f. (Învechit) Lătrat. Fericit acel ce noaptea rătăcit în viscolire Stă, aude-n cîmp lătrare. ALECSANDRI, P. III 14. Cu suspine, cu urlete, cu lătrare. NEGRUZZI, S. II 121. ◊ Fig. Lătrările salvelor de puști încep să se audă. MACEDONSKI, O. III 41.

LĂTRÁ, látru, vb. I. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete scurte, sacadate, caracteristice speciei; a hămăi, a bate. ♦ Tranz. A se repezi asupra cuiva cu lătrături furioase. 2. (Depr.; despre oameni) A vorbi întruna, zadarnic și pe un ton răstit, a-și bate gura. – Lat. latrare.

LĂTRÁ, látru, vb. I. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete scurte, sacadate, caracteristice speciei; a hămăi, a bate. ♦ Tranz. A se repezi asupra cuiva cu lătrături furioase. 2. (Depr.; despre oameni) A vorbi întruna, zadarnic și pe un ton răstit, a-și bate gura. – Lat. latrare.

lătra [At: MARDARIE, L. 165/11 / Pzi: 3 latră, (reg) ~rea / E: ml latrare] 1-2 vti (D. câini, vulpi, lupi etc.) A scoate sunete scurte, sacadate, caracteristice speciei, (în semn de amenințare Si: a hămăi, (pop) a bate. 3 vi (Pop; îe) A ~ în lună A fi un om incapabil. 4 vi (Pop; îe) A ~ (ca câinii) la lună (sau la stele ori, rar, în vânt) A vorbi fără rost. 5 vi (Îae) A vorbi de rău. 6-7 vti A bârfi (pe cineva). 8 vt A ataca pe cineva străin. 9 vt A vorbi mult fără rost Si: a flecări. 10 vt A vorbi de rău pe cineva Si: a calomnia, a minți. 11 vt (Rar) A țipa de durere sau de disperare Si: a urla. 12 vt (Rar) A pufni. 13-14 vti A bate la cap (pe cineva) Si: a cicăli. 15 vi (Îvr) A sta la pândă.

LĂTRÁ, látru, vb. I. 1. Intranz. (Despre cîini) A scoate sunete scurte, sacadate, caracteristice acestor animale. Un dulău șchiop și zbîrlit se aruncă la dînsul lătrînd furios. REBREANU, R. I 93. Cîinii începură să latre, oamenii să se miște. BOLINTINEANU, O. 328. ◊ Fig. Rîul înjură și latră, Cînd vin apele mari se azvîrle și mușcă. DEȘLIU, G. 25. Un tun antiaerian lătra a pustiu către văzduh. CAMILAR, N. II 53. ◊ Expr. Cîinele care latră nu mușcă v. cîine. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «la» și arătînd pe cine atacă cîinele) Cînele a lătrat La străin. COȘBUC, P. I 254. ♦ Tranz. (Popular) A se repezi asupra cuiva cu lătrături furioase. Cînii-ar vrea să-i latre dar li-i lene, Și se uită după dînșii printre gene. D. BOTEZ, P. O. 163. Ia fugi, urîte... că pun cîinii de te latră. TEODORESCU, P. P. 326. Mă rup cîinii și mă latră. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 370. 2. Tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi într-una pe un ton de ceartă, a sări cu gura la cineva, a spune vrute și nevrute. Ce latră? întrebă căpitanul, și-i fu rușine de întrebare. CAMILAR, N. I 45. ♦ Intranz. (Rar) A țipa din cauza desperării, a durerii; a urla. Valeu! că mare păcat c-un plod! Îmi vine să latru. ALECSANDRI, T. I 126.

A LĂTRÁ pers. 3 látră 1. intranz. 1) (despre câini) A scoate sunete ascuțite, scurte și sacadate, caracteristice speciei; a hămăi. 2) fam. depr. (despre oameni) A vorbi mult (pe un ton violent de ceartă); a hămăi. 2. tranz. (despre câini) A ataca (în mod violent), scoțând sunete caracteristice speciei; a hămăi. [Sil. lă-tra] /<lat. latrare

lătrà v. 1. a striga, vorbind mai ales de câini; 2. fam. a striga necontenit defăimând. [Lat. LATRARE].

látru, a lătrá v. intr. (lat. latrare). Se zice despre cîne cînd scoate strigăte de furie saŭ de bucurie. Fig. Vorbesc, strig prea mult defăĭmînd: a lătra pin gazete. A lătra la lună, a tot defăĭma fără motiv. V. tr. Cîniĭ m’aŭ lătrat tot drumu. – În vest (Olt. Ban. Serbia) alátru (cu a analogic saŭ după lat. allátro, -áre). V. hămăĭ, mîrîĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

lătráre (lă-tra-) s. f., g.-d. art. lătrắrii; pl. lătrắri

lătráre s. f. (sil. -tra-), g.-d. art. lătrării; pl. lătrări

lătrá (a ~) (lă-tra) vb., ind. prez. 3 látră

lătrá vb. (sil. -tra), ind. prez. 3 sg. și pl. látră


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

LĂTRARE s. hămăială, hămăire, hămăit, hămăitură, lătrat, lătrătură, (Mold.) zăpăit, zăpăitură. (~ de cîini.)

LĂTRÁ vb. a hămăi, (pop.) a bate, (reg.) a blehăi, (prin Ban.) a puidăi, (Mold.) a zăpăi. (Câinii ~.)

LĂTRA vb. a hămăi, (pop.) a bate, (reg.) a blehăi, (prin Ban.) a puidăi, (Mold.) a zăpăi. (Cîinii ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

lătrá (látru, lătrát), vb. – A scoate sunete specifice cîinilor. Mr. alatru, alătrare, megl. latru, istr. lǫtru. Lat. latrāre (Pușcariu 949; Candrea-Dens., 958; REW 4928; Pascu, I, 30; DAR), cf. it. latrare, cat. lladrar, sp. ladrar.Der. lătrat, s. n.; lătrător, adj. (care latră); lătrător, s. m. (cîine); lătrătură, s. f.; alătra, vb. (Olt., Banat, a lătra), cu a-, cf. acoperi, sau direct din lat. allatrare (Scriban).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

lătra, latru v. t. 1. a informa, a denunța, a trăda. 2. a vorbi emfatic și demagogic.

Intrare: lătrare
  • silabație: lă-tra-re info
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • lătrare
  • lătrarea
plural
  • lătrări
  • lătrările
genitiv-dativ singular
  • lătrări
  • lătrării
plural
  • lătrări
  • lătrărilor
vocativ singular
plural
Intrare: lătra
  • silabație: lă-tra info
verb (VT92)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • lătra
  • lătrare
  • lătrat
  • lătratu‑
  • lătrând
  • lătrându‑
singular plural
  • latră
  • lătrați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • latru
(să)
  • latru
  • lătram
  • lătrai
  • lătrasem
a II-a (tu)
  • latri
(să)
  • latri
  • lătrai
  • lătrași
  • lătraseși
a III-a (el, ea)
  • latră
(să)
  • latre
  • lătra
  • lătră
  • lătrase
plural I (noi)
  • lătrăm
(să)
  • lătrăm
  • lătram
  • lătrarăm
  • lătraserăm
  • lătrasem
a II-a (voi)
  • lătrați
(să)
  • lătrați
  • lătrați
  • lătrarăți
  • lătraserăți
  • lătraseți
a III-a (ei, ele)
  • latră
(să)
  • latre
  • lătrau
  • lătra
  • lătraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

lătrare

  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 3 exemple
    exemple
    • Fericit acel ce noaptea rătăcit în viscolire Stă, aude-n cîmp lătrare. ALECSANDRI, P. III 14.
      surse: DLRLC
    • Cu suspine, cu urlete, cu lătrare. NEGRUZZI, S. II 121.
      surse: DLRLC
    • figurat Lătrările salvelor de puști încep să se audă. MACEDONSKI, O. III 41.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi lătra
    surse: DEX '98 DEX '09

lătra

  • 1. unipersonal A scoate sunete scurte, sacadate, caracteristice speciei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: bate hămăi attach_file 5 exemple
    exemple
    • Un dulău șchiop și zbîrlit se aruncă la dînsul lătrînd furios. REBREANU, R. I 93.
      surse: DLRLC
    • Cîinii începură să latre, oamenii să se miște. BOLINTINEANU, O. 328.
      surse: DLRLC
    • figurat Rîul înjură și latră, Cînd vin apele mari se azvîrle și mușcă. DEȘLIU, G. 25.
      surse: DLRLC
    • figurat Un tun antiaerian lătra a pustiu către văzduh. CAMILAR, N. II 53.
      surse: DLRLC
    • Cînele a lătrat La străin. COȘBUC, P. I 254.
      surse: DLRLC
    • surse: DLRLC
    • 1.2. tranzitiv A se repezi asupra cuiva cu lătrături furioase.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 3 exemple
      exemple
      • Cînii-ar vrea să-i latre dar li-i lene, Și se uită după dînșii printre gene. D. BOTEZ, P. O. 163.
        surse: DLRLC
      • Ia fugi, urîte... că pun cîinii de te latră. TEODORESCU, P. P. 326.
        surse: DLRLC
      • Mă rup cîinii și mă latră. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 370.
        surse: DLRLC
  • 2. depreciativ (Despre oameni) A vorbi întruna, zadarnic și pe un ton răstit, a-și bate gura.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Ce latră? întrebă căpitanul, și-i fu rușine de întrebare. CAMILAR, N. I 45.
      surse: DLRLC
    • 2.1. rar A țipa din cauza desperării, a durerii.
      surse: DLRLC sinonime: urla attach_file un exemplu
      exemple
      • Valeu! că mare păcat c-un plod! Îmi vine să latru. ALECSANDRI, T. I 126.
        surse: DLRLC

etimologie: