18 definiții pentru lăstar lăstare lastariu lăstară lăstariu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LĂSTÁR, lăstari, s. m. (Adesea fig.) Ramură tânără care se dezvoltă din rădăcina sau tulpina unei plante lemnoase. ♦ (La pl.) Copăcei tineri, crescuți după tăierea unei păduri (din cioturile rămase). [Pl. și: (n.) lăstare] – Din bg. lastar.

LĂSTÁR, lăstari, s. m. (Adesea fig.) Ramură tânără care se dezvoltă din rădăcina sau tulpina unei plante lemnoase. ♦ (La pl.) Copăcei tineri, crescuți după tăierea unei păduri (din cioturile rămase). [Pl. și: (n.) lăstare] – Din bg. lastar.

lăstar2 sn [At: LB / V: (îrg) ~iu / Pl: ~e, (rar, sm) ~i / E: ger Lastarm] 1 (Trs) Pârghie de lemn întrebuințată la ridicat piatra morii. 2 Bară de lemn cu care se acționează presa la teasc. 3 (Reg) Opritoare din lemn la car. 4 Bară de lemn cu care se blochează o intrare prin fixare de-a curmezișul. 5 Prăjină. 6 (Reg) Prăjină cu care se împinge barca pentru a o desprinde de mal. 7 (Trs) Butuc. 8 Ciocan la mină, pentru sfărâmat piatră auriferă. 9 (Reg; lpl) Funii care leagă proțapul de cruce la car.

lăstar1 sm [At: (a. 1802) DOC. EC. 72 / V: (îrg) lastariu,[1] (reg) sf (îrg) ~e, ~iu / Pl: ~i (pop, sn) ~e, (reg, sn) ~(i)uri / E: ngr βλαστάρι, bg ластар] 1 Ramură tânără care se dezvoltă din rădăcina sau din tulpina unei plante lemnoase. 2 (Prc) Ramură tânără de viță de vie. 3 (Reg) Altoi. 4 (Reg) Mugur. 5 (Mpl) Teren acoperit cu arbori tineri și tufe, crescuți în urma tăierii unei păduri Si: lăstăriș (2). 6 (Reg; șîs ~ sterp) Lăstar1 (1) care apare pe lângă tulpina principală și care nu rodește. 7 (Olt; pex) Rădăcină care apare pe butucul de vie aproape de suprafața pământului și care, de obicei, se extirpă. 8 (Fig) Descendent. 9 (Reg) Ramură a coarnelor de cerb. 10 (Reg; sst) Pitulice (Troglodytes troglodytes).

  1. În original, probabil incorect: larstariu. — cata

LĂSTÁR, lăstari, s. m. și lăstare, s. n. Ramură tînără care răsare din rădăcina sau din tulpina unei plante. Salcîmii cu trunchiurile sparte, cu crengile retezate, au dat lăstare noi care leagănă frunziș tînăr în vînt. STANCU, U.R.S.S. 211. Tocmai... răsărea soarele și luceau ca unși c-o vopsea trandafirie lăstarii tineri din vîrfurile stejarilor. SADOVEANU, O. VII 37. Din trunchiul mort... naște viața verdelui lăstar. MACEDONSKI, O. I 162. Vița sădită scoate primăvara lăstare cu frunze și rod. I. IONESCU, P. 248. ♦ (Mai ales la pl.) Copăcei tineri, crescuți, după tăierea unei păduri. Sări dintr-un luminiș, de sub lăstari, un iepuroi bătrîn. SADOVEANU, P. M. 52. Sprîncenele-i arcate urcau sub a lui frunte Ca tinere lăstare, sub umbra unui munte. MACEDONSKI, O. I 214.

LĂSTÁR ~i m. 1) Ramură tânără care crește din rădăcina sau din tulpina unei plante lemnoase; mladă; vlăstar. 2) la pl. Copăcei tineri, crescuți pe locul unde a fost tăiată pădurea. /<bulg. lastar

lăstar m. 1. mugur de vie, viță tânără; 2. fig. descendenți [Serb. LASTAR]. V. vlăstar.

vlăstár și lăstár m. și n., pl. e (ngr. vlastári, d. vgr. blastárion; bg. vlastár și lastár, vsl. vlastarĭ). Ramură răsărită de curînd: vlăstarĭ tinerĭ răsărițĭ din tulpinele unor giganțĭ trîntițĭ de furtună (A. Frunză, VR. 1922, 7, 77). Fig. Odraslă, progenitură: educarea tinerelor vlăstare, ultimu vlăstar al uneĭ familiĭ. Munt. Lăstăriș: staŭ la umbră în lăstar (Br.-Voĭn. Puĭul). – Și vlăstáre, f., pl. ărĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

lăstár s. m., pl. lăstári

lăstár s. m., pl. lăstári


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

LĂSTÁR s. (BOT.) mladă, mlădiță, smicea, vlăstar, (înv. și pop.) odraslă, (reg.) loază, mlădoacă. (~ de salcie.)

LĂSTAR s. (BOT.) mladă, mlădiță, smicea, vlăstar, (înv. și pop.) odraslă, (reg.) loază, mlădoacă. (~ de salcie.)

Intrare: lăstar
lăstar1 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • lăstar
  • lăstarul
  • lăstaru‑
plural
  • lăstari
  • lăstarii
genitiv-dativ singular
  • lăstar
  • lăstarului
plural
  • lăstari
  • lăstarilor
vocativ singular
plural
lăstar2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • lăstar
  • lăstarul
  • lăstaru‑
plural
  • lăstare
  • lăstarele
genitiv-dativ singular
  • lăstar
  • lăstarului
plural
  • lăstare
  • lăstarelor
vocativ singular
plural
lăstare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
lastariu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
lăstară
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
lăstariu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

lăstar lăstare lastariu lăstară lăstariu

  • 1. adesea figurat Ramură tânără care se dezvoltă din rădăcina sau tulpina unei plante lemnoase.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC diminutive: lăstăraș 4 exemple
    exemple
    • Salcîmii cu trunchiurile sparte, cu crengile retezate, au dat lăstare noi care leagănă frunziș tînăr în vînt. STANCU, U.R.S.S. 211.
      surse: DLRLC
    • Tocmai... răsărea soarele și luceau ca unși c-o vopsea trandafirie lăstarii tineri din vîrfurile stejarilor. SADOVEANU, O. VII 37.
      surse: DLRLC
    • Din trunchiul mort... naște viața verdelui lăstar. MACEDONSKI, O. I 162.
      surse: DLRLC
    • Vița sădită scoate primăvara lăstare cu frunze și rod. I. IONESCU, P. 248.
      surse: DLRLC
    • 1.1. (la) plural Copăcei tineri, crescuți după tăierea unei păduri (din cioturile rămase).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Sări dintr-un luminiș, de sub lăstari, un iepuroi bătrîn. SADOVEANU, P. M. 52.
        surse: DLRLC
      • Sprîncenele-i arcate urcau sub a lui frunte Ca tinere lăstare, sub umbra unui munte. MACEDONSKI, O. I 214.
        surse: DLRLC

etimologie: