K, k, s. m. 1. A paisprezecea literă a alfabetului limbii române, folosită în scrierea numelor proprii și în neologisme cu caracter internațional. 2. Numele sunetelor notate cu această literă: a) consoană oclusivă palatală surdă, cu valoarea grupului de litere ch înainte de e și i; b) consoană ocluzivă velară surdă, cu valoarea literei c. [Pr.: ca, capa. – Pl. și: (1, n.) k-uri]

k smi [P: ca] 1 A paisprezecea literă a alfabetului limbii române, folosită în scrierea numelor proprii și în neologisme cu caracter internațional. 2 Consoană oclusivă palatală surdă, cu valoarea grupului de litere ch înainte de e și i. 3 Consoană oclusivă velară surdă, cu valoarea literei c.

K s. m. invar. A paisprezecea literă a alfabetului limbii române, folosită în scrierea numelor proprii și în neologisme cu caracter internațional; sunete notate cu această literă: a) consoană oclusivă palatală (2) surdă (2), cu valoarea grupului de litere ch înainte de e și i; b) consoană oclusivă velară surdă, cu valoarea literei c. [Pr.: ca]

K s. m. invar. A treisprezecea literă a alfabetului; este consoană oclusivă palatală surdă înainte de e, i și consoană oclusivă velară surdă înaintea celorlalte vocale, înaintea consoanelor sau la sfîrșit de cuvînt.

K m. a unsprezecea literă a alfabetului: ea figurează românește numai în vorbele străine și mai ales în numele proprii.

k m. A un-spre-zecea literă a alfabetuluĭ latin. În limba lat., la început, se întrebuința îld. C, ĭar C îld. G. Pe urmă, cînd C s’a întrebuințat îld. K și s’a introdus și G, a rămas K numaĭ în cîteva prescurtărĭ. În limba rom. se întrebuințează numaĭ în cuv. străine, și tot așa e și în cele-lalte limbĭ romanice. În ainte de E și I, Româniĭ și Italieniĭ o înlocuĭesc cu CH: rom. cheĭe, it. chiave.

KAPPA, kappa, s. m. 1. Numele celei de a zecea litere a alfabetului grecesc (și neogrec), corespunzând sunetului k. 2. Sunet notat cu această literă. – Din gr. káppa.

POTASIU s. n. 1. Element chimic din grupa metalelor alcaline, cu luciu metalic, alb-argintiu, asemănător cu sodiul, foarte reactiv, bun conducător de căldură și electricitate, care se găsește în natură numai sub formă de combinații; kaliu. 2. (În sintagma) Azotat de potasiu = sare de potasiu a acidului azotic; (pop.) silitră. – Din fr. potassium.

KÁLIU s. n. Metal alcalin moale, de culoare albă-argintie, foarte reactiv, care în natură se găsește sub formă de săruri și se întrebuințează ca îngrășământ agricol sau la fabricarea sticlei; potasiu. [Sil. -liu pron. -lìu; art. káliul; simb. K] (din germ. Kalium < lat. kali [din salsola kali = săricică, ciurlan, plantă din care, prin ardere, se obținea sodă] < ar. qalī, formă vulg. din qily = săricică; cenușa rezultată în urma arderii ei; v. și alcaliu) [def. NODEX; etim. TLF]

caliu sn vz kaliu

kaliu sns [At: DN³ / E: ger Kalium] (Chm) Potasiu.

kappa smi [At: MDA ms / E: fr kappa] 1 A zecea literă din alfabetul grecesc. 2 Consoană ocluzivă palatală surdă. 3 Semn grafic corespunzător consoanei kappa (2).

kelvin sm [At: DN³ / S și: (abr) K / E: eg, fr kelvin] (Fiz) Unitate fundamentală pentru măsurarea temperaturii în sistemul internațional.

potasiu sns [At: I. IONESCU, M. 312 / V: (înv) ~m / E: fr potassium] Element chimic din grupa metalelor alcaline, cu luciu metalic, alb-argintiu și foarte reactiv, care se găsește în natură sub formă de săruri Si: kaliu.

potasium sn vz potasiu

POTASIU s. n. 1. Element chimic din grupa metalelor alcaline, cu luciu metalic, alb-argintiu, asemănător cu sodiul, foarte reactiv, care se găsește în natură numai sub formă de combinații; kaliu. 2. (În sintagma) Azotat de potasiu = sare de potasiu a acidului azotic; (pop.) silitră. – Din fr. potassium.

KALIU s. n. Potasiu.

POTASIU s. n. Element chimic din grupa metalelor alcaline, alb-argintiu, asemănător cu sodiul, foarte reactiv, care se găsește în natură sub formă de săruri; unele dintre sărurile lui se întrebuințează ca îngrășăminte artificiale în agricultură; kaliu.

KALIU s.n. Potasiu. // (În forma kali-) Element prim de compunere savantă cu sensul „(referitor la) potasiu”, „de potasiu”, „potasic”. [Pron. -liu. / < germ. Kalium].

KELVIN s.m. Unitate de bază a temperaturii în sistemul S.I. [< fr. kelvin].^[1]

POTASIU s.n. Metal alcalin de culoare albă-argintie, cu puternice proprietăți radioactive; kaliu. [Pron. -siu. / < fr. potassium].^[1]

KALIU s. n. potasiu. (< germ. Kalium)

KAPPA s. m. a zecea literă a alfabetului grecesc, corespunzând sunetului k. (< fr. kappa)

KELVIN s. m. unitate de măsură a temperaturii, egală cu 1/273,16 din temperatura absolută a punctului triplu al apei. (< engl., fr. kelvin)

POTASIU s. n. metal alcalin alb-argintiu, cu puternice proprietăți radioactive; kaliu. (< fr. potassium)^[1]

KALIU n. Metal alcalin moale, de culoare albă-argintie, foarte reactiv, care în natură se găsește sub formă de săruri și se întrebuințează ca îngrășământ agricol sau la fabricarea sticlei; potasiu. [Sil. -liu] /< germ. Kalium

KELVIN m. Unitate de măsură a temperaturii în sistemul internațional. /< engl., fr. kelvin^[1]

POTASIU n. Metal alcalin moale, alb-argintiu, aflat în natură sub formă de săruri, având proprietăți chimice pronunțate și fiind întrebuințat, mai ales, la fabricarea îngrășămintelor agricole și a sticlei; kaliu. /<fr. potassium

potasiu n. metal descoperit în 1807 de Davy, descompunând potasa cu pila electrică.

*cáliŭ n. (nlat. kálium, d. ar. gali. V. alcali). Chim. Vechĭu nume al potasiuluĭ.

*káliŭ, V. caliŭ.

*potásiŭ n. Chim. (d. potasă; lat. științific potássium). Un metal monovalent extras din potasă. – Ca și sodiu, a fost obținut de Davy la 1807. E solid, alb, moale și maleabil. Supt 0° e dur și sfărămicĭos. Se topește la 62°, 5, are o greutate atomică de 39 și se oxidează foarte ușor. – Se numea și caliŭ.

KELVIN s. m. (Fiz.) Unitate fundamentală pentru măsurarea temperaturii în sistemul internațional, corespunzând în mod practic temperaturii absolute. [Abr.: K] – Din engl., fr. kelvin, cf. lord Kélvin, fizician englez.

k¹ (literă^[1]) [cit. ka/kapa] s. m. / s. n., pl. m. k / n. k-uri

+k² (sunet) [cit. kî] s. m./ s. n., pl. m. k / n. k-uri

k [cit. ca / capa] s. m. / s. n., pl. k / k-uri [cit. ca-uri]

K, k s. m. invar. [cit. ca]

K (pr. ka)

kaliu [liu pron. lĭu] s. n., art. kaliul; simb. K

kappa (gr.) s. m., pl. kappa; κ, Κ

potasiu (kaliu) [siu pron. sĭu] s. n., art. potasiul; simb. K

kaliu [liu pron. lĭu] s. n., art. kaliul; simb. K

kappa (literă grecească) s. m. pl. kappa; ϰ, Κ^[1]

potasiu (element chimic) [siu pron. sĭu] s. n., art. potasiul; simb. K

kaliu s. n. [-liu pron. -liu], art. kaliul; simb. K

kappa s. m.; scris k

kelvin s. m.^[1]

potasiu s. n. [-siu pron. -siu], art. potasiul; simb. K

kaliu

caliu.

kalium.

KALIU s. v. potasiu.

OXALAT ACID DE POTASIU s. (pop.) sare de măcriș.

POTASIU s. (CHIM.) kaliu.

KALIU s. (CHIM.) potasiu.

OXALAT ACID DE POTASIU s. (CHIM.) (pop.) sare de măcriș.

POTASIU s. (CHIM.) kaliu.

K s. m. invar. 1. A paisprezecea literă a alfabetului limbii române folosită în scrierea unor neologisme; sunetele notate cu această literă: a) consoană oclusivă palatală surdă, cu valoarea grupului de litere ch înainte de e și i; b) consoană oclusivă, velară, surdă, cu valoarea literei c, în alte poziții. 2. Simbol chimic pentru potasiu (kaliu). 3. (INFORM.) Simbol pentru kilooctet sau kilobyte. 4. Bandă K. = bandă de frecvențe cuprinse între 18 și 27 GHz, utilizată în telecomunicațiile prin satelit.

°K (METR.), simbol pentru grad Kelvin.

k (METR.), simbol pentru prefixul kilo-.

K2, CHOGORI [tʃogóri] DAPSANG, QOGIR FENG sau GODWIN AUSTEN [gɔduin ɔstin], vârf în masivul Karokorum, al doilea din lume după Chomolungma (Everest), Situat la granița dintre China și Pakistan. Alt.: 8.611 m. Alcătuit din gnaisuri și granite. Între K2 și vf. Gasherbrum II se află ghețarul Baltoro. Escaladat pentru prima oară la 31 iul. 1954 de Lino Lacedelli și Achile Compagnoni, membri ai expediției italiene conduse de Ardito Desio.

KAPPA (în mitologia japoneză), ființă supranaturală amfibie, de mărimea unui copil de 12-13 ani, cu figură de tigru; pe cap are o scobitură în care păstrează apa, aceasta constituind sursa sa de energie.

POTASIU (< fr. {i}; {s} engl. potass „potasă”) s. n. Element chimic (K; nr. at. 19, m. at. 39,102, gr. sp. 0,86, p. t. 63,5°C, p. f. 760°C) din grupa metalelor alcaline. Se găsește în natură numai sub formă de combinații (ex. silvină, silvinit, cainit etc.). Ocupă locul 7 după răspândirea în scoarța terestră. Se obține prin electroliza clorurii de potasiu topite. În combinații este monovalent. La aer se oxidează rapid, cu apa reacționează cu explozie. Bun conducător de căldură și de electricitate, moale, foarte activ chimic, se întrebuințează la obținerea unor aliaje, fabricarea celulelor fotoelectrice și, sub formă de săruri, ca îngrășământ agricol. Constituie o componentă permanentă a țesuturilor organismelor vegetale și animale. Împreună cu sodiul are un rol esențial în organismul uman, pentru menținerea permeabilității selective celulare, în excitabilitatea fibrelor nervoase și în contracția musculară; exercită o acțiune depresivă asupra sistemului nervos central, a inimii și musculaturii și favorizează diureza; necesitatea de potasiu zilnică pentru om este de 3 g. A fost obținut prin electroliză de Humphry Davy în 1807. Sin. kaliu.

k (numai în scris) I conj. 1. ca. 2. că. II s. m. materie fecală.

special K expr. (tox.) ketamină pisată.

vitamina K expr. (tox.) ketamină.