Definiția cu ID-ul 1325049:
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
k1 (literă[1]) [cit. ka/kapa] s. m. / s. n., pl. m. k / n. k-uri
- Literă recunoscută dintotdeauna ca făcând parte din alfabetul limbii române, devenită familiară mai ales grație formațiilor cu kilo-, dar încă percepută ca literă străină, în opoziție cu c/ch, deoarece nu se folosește în cuvinte din fondul vechi. Valorile ei prototipice sunt [k], [k’], în funcție de vocala următoare (pentru valorile literei k și ale digrafului ck v. Valorile literelor și ale combinațiilor de litere). k, k’ se folosesc în transcrierea fonetică pentru a reda rom. c (+ a, ă, î, o, u), respectiv ch (+ e, i). — Anonim