POTASIU s. n. 1. Element chimic din grupa metalelor alcaline, cu luciu metalic, alb-argintiu, asemănător cu sodiul, foarte reactiv, bun conducător de căldură și electricitate, care se găsește în natură numai sub formă de combinații; kaliu. 2. (În sintagma) Azotat de potasiu = sare de potasiu a acidului azotic; (pop.) silitră. – Din fr. potassium.

potasiu sns [At: I. IONESCU, M. 312 / V: (înv) ~m / E: fr potassium] Element chimic din grupa metalelor alcaline, cu luciu metalic, alb-argintiu și foarte reactiv, care se găsește în natură sub formă de săruri Si: kaliu.

POTASIU s. n. 1. Element chimic din grupa metalelor alcaline, cu luciu metalic, alb-argintiu, asemănător cu sodiul, foarte reactiv, care se găsește în natură numai sub formă de combinații; kaliu. 2. (În sintagma) Azotat de potasiu = sare de potasiu a acidului azotic; (pop.) silitră. – Din fr. potassium.

POTASIU s. n. Element chimic din grupa metalelor alcaline, alb-argintiu, asemănător cu sodiul, foarte reactiv, care se găsește în natură sub formă de săruri; unele dintre sărurile lui se întrebuințează ca îngrășăminte artificiale în agricultură; kaliu.

POTASIU s.n. Metal alcalin de culoare albă-argintie, cu puternice proprietăți radioactive; kaliu. [Pron. -siu. / < fr. potassium].^[1]

POTASIU s. n. metal alcalin alb-argintiu, cu puternice proprietăți radioactive; kaliu. (< fr. potassium)^[1]

POTASIU n. Metal alcalin moale, alb-argintiu, aflat în natură sub formă de săruri, având proprietăți chimice pronunțate și fiind întrebuințat, mai ales, la fabricarea îngrășămintelor agricole și a sticlei; kaliu. /<fr. potassium

potasiu n. metal descoperit în 1807 de Davy, descompunând potasa cu pila electrică.

*potásiŭ n. Chim. (d. potasă; lat. științific potássium). Un metal monovalent extras din potasă. – Ca și sodiu, a fost obținut de Davy la 1807. E solid, alb, moale și maleabil. Supt 0° e dur și sfărămicĭos. Se topește la 62°, 5, are o greutate atomică de 39 și se oxidează foarte ușor. – Se numea și caliŭ.

potasium sn vz potasiu

potasiu (kaliu) [siu pron. sĭu] s. n., art. potasiul; simb. K

potasiu (element chimic) [siu pron. sĭu] s. n., art. potasiul; simb. K

potasiu s. n. [-siu pron. -siu], art. potasiul; simb. K

POTASIU s. (CHIM.) kaliu.

POTASIU s. (CHIM.) kaliu.

OXALAT ACID DE POTASIU s. (pop.) sare de măcriș.

OXALAT ACID DE POTASIU s. (CHIM.) (pop.) sare de măcriș.

POTASIU (< fr. {i}; {s} engl. potass „potasă”) s. n. Element chimic (K; nr. at. 19, m. at. 39,102, gr. sp. 0,86, p. t. 63,5°C, p. f. 760°C) din grupa metalelor alcaline. Se găsește în natură numai sub formă de combinații (ex. silvină, silvinit, cainit etc.). Ocupă locul 7 după răspândirea în scoarța terestră. Se obține prin electroliza clorurii de potasiu topite. În combinații este monovalent. La aer se oxidează rapid, cu apa reacționează cu explozie. Bun conducător de căldură și de electricitate, moale, foarte activ chimic, se întrebuințează la obținerea unor aliaje, fabricarea celulelor fotoelectrice și, sub formă de săruri, ca îngrășământ agricol. Constituie o componentă permanentă a țesuturilor organismelor vegetale și animale. Împreună cu sodiul are un rol esențial în organismul uman, pentru menținerea permeabilității selective celulare, în excitabilitatea fibrelor nervoase și în contracția musculară; exercită o acțiune depresivă asupra sistemului nervos central, a inimii și musculaturii și favorizează diureza; necesitatea de potasiu zilnică pentru om este de 3 g. A fost obținut prin electroliză de Humphry Davy în 1807. Sin. kaliu.