K, k, s. m. 1. A paisprezecea literă a alfabetului limbii române, folosită în scrierea numelor proprii și în neologisme cu caracter internațional. 2. Numele sunetelor notate cu această literă: a) consoană oclusivă palatală surdă, cu valoarea grupului de litere ch înainte de e și i; b) consoană ocluzivă velară surdă, cu valoarea literei c. [Pr.: ca, capa. – Pl. și: (1, n.) k-uri]