2 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

JUSTIFICÁT, -Ă, justificați, -te, adj. Dovedit ca just (1), îndreptățit, legitim. – V. justifica.

JUSTIFICÁT, -Ă, justificați, -te, adj. Dovedit ca just (1), îndreptățit, legitim. – V. justifica.

justificat, ~ă a [At: MAIORESCU, D. II, 1 / Pl: ~ați, ~e / E: justifica] 1-4 (D. un lucru) Care s-a arătat că este just (1, 5, 7, 9). 5-8 A cărui justețe (1-4) este demonstrată. 9 Motivat. 10 Îndreptățit. 11 Dezvinovățit. 12 (D. sume de bani) A căror proveniență este dovedită prin actele necesare.

JUSTIFICÁT, -Ă, justificați, -te, adj. Dovedit ca just, drept, legitim, îndreptățit. Rezervă justificată.

JUSTIFICÁT, -Ă adj. Care are o justificare; îndreptățit, legitim. [< justifica].

JUSTIFICÁ, justífic, vb. I. 1. Tranz. A arăta că ceva este just (1), legitim, a demonstra justețea unui lucru; a îndreptăți; a motiva. 2. Refl. A da explicații cu privire la o atitudine, o acțiune etc.; a se dezvinovăți. 3. Tranz. A dovedi întrebuințarea legală a unor sume de bani, a unor materiale etc. – Din lat. justificare, fr. justifier.

JUSTIFICÁ, justífic, vb. I. 1. Tranz. A arăta că ceva este just (1), legitim, a demonstra justețea unui lucru; a îndreptăți; a motiva. 2. Refl. A da explicații cu privire la o atitudine, o acțiune etc.; a se dezvinovăți. 3. Tranz. A dovedi întrebuințarea legală a unor sume de bani, a unor materiale etc. – Din lat. justificare, fr. justifier.

justifica [At: MAIORESCU, CR. III, 159 / Pzi: justific / E: lat justificare, fr justifier] 1-4 vt A arăta că ceva este just (2, 6, 7, 10). 5-8 vt A demonstra justețea (1-4) unui lucru. 9 vt A motiva. 10 vt A îndreptăți. 11 vt A dovedi nevinovăția cuiva. 12 vr (D. oameni) A se disculpa. 13 vt A dovedi că anumite sume de bani, materiale etc. au fost întrebuințate legal, prezentând actele necesare.

JUSTIFICÁ, justífic, vb. I. 1. Tranz. A arăta că ceva este just, drept, legitim; a îndreptăți, a motiva. Trebuia să ne justificăm prezența. IBRĂILEANU, A. 120. 2. Refl. A se dezvinovăți, a se disculpa: a da explicații cu privire la o atitudine, o acțiune etc. La chemările, pe care le ghicim violente, ale lui Gh. Eminovici, Eminescu răspunde într-un tîrziu, justificîndu-se cu oarecare humor. CĂLINESCU, E. 237. 3. Tranz. (Cu privire la bani, cheltuieli, materiale etc.) A dovedi întrebuințarea legală a unor sume, materiale etc.

JUSTIFICÁ vb. I. 1. tr. A îndreptăți; a motiva. 2. tr., refl. A (se) dezvinovăți; a explica (o purtare, o atitudine etc.). 3. A dovedi folosirea legală a unor bani, a unor materiale etc. [P.i. justific, 3,6 -că. / < lat. iustificare, cf. fr. justifier].

JUSTIFICÁ vb. I. tr. 1. a demonstra justețea unui lucru; a îndreptăți, a motiva. 2. a dovedi folosirea legală a unor bani, materiale. II. tr., refl. a (se) dezvinovăți; a explica (o purtare, o atitudine etc.). (< fr. justifier, lat. iustificare)

A SE JUSTIFICÁ mă justífic intranz. (despre persoane) A-și demonstra nevinovăția (prin explicații și dovezi); a se dezvinovăți; a se dezvinui; a se disculpa. /<fr. justifier, lat. justificare

A JUSTIFICÁ justífic tranz. 1) (acțiuni, opinii) A demonstra prin probe ca fiind just sau legitim; a îndreptăți. 2) (cheltuieli financiare sau materiale) A demonstra documentar ca fiind legal sau folosit după destinație. 3) (persoane) A considera nevinovat; a dezvinovăți; a dezvinui; a disculpa. /<fr. justifier, lat. justificare

justificà v. 1. a arăta, a dovedi inocența cuiva: a justifica pe un acuzat; 2. a legitima: scopul nu justifică mijloacele; 3. a arăta adevărul unui fapt.

* justífic, -á v. tr. (lat. justifico, -áre, d. justus, just, și fácere, a face). Demonstrez, probez inocența, dezvinovățesc: a justifica un acuzat. Fig. Legitimez, scuz: scopu nu justifică mijloacele. Daŭ proba, motivez: a justifica un act, o cheltuĭală. Teal. Fac just. V. refl. Îmĭ probez inocența. V. îndrept.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

justificá (a ~) vb., ind. prez. 3 justífică

justificá vb., ind. prez.1 sg. justífic, 3 sg. și pl. justífică

justifica (ind. prez. 3 sg. și pl. justifică)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

JUSTIFICÁT adj. 1. v. fundamentat. 2. v. motivat. 3. dezvinovățit, disculpat, (rar) scuzat. (Persoană ~.)

JUSTIFICAT adj. 1. fundamentat, îndreptățit, întemeiat, just, legitim, logic, motivat, serios, temeinic, (livr.) îndrituit, (fig.) binecuvîntat. (Un motiv ~; o scuză ~.) 2. motivat, (rar) scuzat. (Absență ~.) 3. dezvinovățit, disculpat, (rar) scuzat. (Persoană ~.)

arată toate definițiile

Intrare: justificat
justificat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • justificat
  • justificatul
  • justificatu‑
  • justifica
  • justificata
plural
  • justificați
  • justificații
  • justificate
  • justificatele
genitiv-dativ singular
  • justificat
  • justificatului
  • justificate
  • justificatei
plural
  • justificați
  • justificaților
  • justificate
  • justificatelor
vocativ singular
plural
Intrare: justifica
verb (VT14)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • justifica
  • justificare
  • justificat
  • justificatu‑
  • justificând
  • justificându‑
singular plural
  • justifică
  • justificați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • justific
(să)
  • justific
  • justificam
  • justificai
  • justificasem
a II-a (tu)
  • justifici
(să)
  • justifici
  • justificai
  • justificași
  • justificaseși
a III-a (el, ea)
  • justifică
(să)
  • justifice
  • justifica
  • justifică
  • justificase
plural I (noi)
  • justificăm
(să)
  • justificăm
  • justificam
  • justificarăm
  • justificaserăm
  • justificasem
a II-a (voi)
  • justificați
(să)
  • justificați
  • justificați
  • justificarăți
  • justificaserăți
  • justificaseți
a III-a (ei, ele)
  • justifică
(să)
  • justifice
  • justificau
  • justifica
  • justificaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

justificat

etimologie:

  • vezi justifica
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

justifica

  • 1. tranzitiv A arăta că ceva este just (1.), legitim, a demonstra justețea unui lucru.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: motiva îndreptăți antonime: acuza attach_file un exemplu
    exemple
    • Trebuia să ne justificăm prezența. IBRĂILEANU, A. 120.
      surse: DLRLC
  • 2. reflexiv A da explicații cu privire la o atitudine, o acțiune etc.; a se dezvinovăți, a se disculpa.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 2.1. La chemările, pe care le ghicim violente, ale lui Gh. Eminovici, Eminescu răspunde într-un tîrziu, justificîndu-se cu oarecare humor. CĂLINESCU, E. 237.
      surse: DLRLC
    • 2.2. tranzitiv (Despre persoane) A considera nevinovat.
  • 3. tranzitiv A dovedi întrebuințarea legală a unor sume de bani, a unor materiale etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie: