JUR¹, juri, s. m. (Înv.) Jurat¹. ◊ (În vechea organizare judecătorească) Curte cu juri = organ de jurisdicție pentru procese criminale, delicte politice sau de presă, în componența căruia intrau jurați¹. – Din fr. jury.

JURIU, jurii, s. n. 1. Comisie de specialiști desemnată pentru clasificarea și promovarea candidaților sau a concurenților și pentru decernarea unor premii la examene, competiții sportive etc. 2. (În unele state) Totalitatea juraților care intră în componența Curților cu juri. – Din fr. jury.

jur¹ sm [At: DA ms / Pl: ~i / E: fr jury] 1 (Asr) Jurat¹. 2 (În vechea organizare judecătorească) Curte cu ~i Organ de jurisdicție pentru procese criminale, delicte politice sau de presă, în componența căruia intrau jurați¹ (8).

juriu sn [At: ODOBESCU, S. II, 109 / Pl: ~ii, (înv) ~ri / E: fr jury] 1 (În organizarea judecătorească a unor state) Totalitate a juraților care intră în componența curții cu juri. 2 Comisie de specialiști desemnată pentru clasificarea candidaților sau a concurenților și pentru decernarea premiilor la examene, competiții sportive, concursuri muzicale etc.

*JURI sm. ⚖️ Jurați: Curtea cu ⁓.

*JURIU (pl. -rii) sn. 1 ⚖️ Cei doisprezece cetățeni chemați să se pronunțe asupra vinovăției unui acuzat la Curtea cu jurați ¶ 2 🖋 Comisiune însărcinată să examineze pe un candidat sau să clasifice pe concurenții dintr’un concurs după meritul lor [fr.].

JUR¹, juri, s. m. (Astăzi rar) Jurat¹. ◊ (În vechea organizare judecătorească) Curte cu juri = organ de jurisdicție pentru procese criminale, delicte politice sau de presă, în componența căruia intrau jurați¹. – Din fr. jury.

JURIU, jurii, s. n. 1. Comisie de specialiști desemnată pentru clasificarea candidaților sau a concurenților și pentru decernarea unor premii la examene, competiții sportive etc. 2. (În organizarea judecătorească a unor state) Totalitatea juraților¹ care intră în componența curților cu juri. – Din fr. jury.

JURI s. m. pl. (Ieșit din uz; numai în expr.) Curte cu juri = curte cu jurați, v. jurat¹ (1). Procesul de calomnie s-a judecat la curtea cu juri. SADOVEANU, E. 157.

JURIU, jurii, s. n. 1. Comisie de specialiști desemnați sau aleși pentru clasificarea candidaților sau a concurenților și pentru decernarea unor premii la concursuri, expoziții, competiții sportive etc. Pentru a nu greși în aprecieri, juriul a organizat o audiție colectivă, la care au fost invitați muncitori fruntași în producție, dirijori de coruri, critici și reprezentanți ai ansamblurilor artistice din capitală. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 380, 2/1. 2. Totalitatea juraților¹ (1). Juriul a dat verdictul. – Pronunțat: -riu.

JURI s.m.pl. Curte cu juri = comisie de cetățeni, care îndeplineau ocazional și temporar funcții judiciare. [Cf. fr. juré, engl. jury].

JURIU s.n. 1. Grup constituit de specialiști, însărcinat cu clasificarea și cu promovarea unor candidați sau a unor concurenți la un concurs, la o competiție sportivă etc. 2. Totalitatea celor care compun o instanță de judecată. [Pron. -riu. / cf. fr., engl. jury].

JUR s. m. jurat. ♦ curte cu ~ i = organ de jurisdicție cu caracter penal format din juri. (< fr. jury)

JURIU s. n. 1. comisie de specialiști însărcinată cu clasificarea și promovarea unor candidați sau a unor participanți la un concurs, la o competiție sportivă. 2. totalitatea celor care compun o instanță de judecată. (< fr. jury)

JUR¹ m. înv.: Curte cu ~i organ de jurisdicție, în componența căruia intrau jurații. /<fr. jury

JURIU ~i n. Grup constituit din specialiști într-un domeniu, având misiunea de a aprecia și de a clasifica candidații sau concurenții la un concurs sau la o competiție. /<fr. jury

juri m., pl. corpul juraților: Curtea cu juri.

juriu n. 1. reunire de 12 cetățeni chemați în fiecare sesiune a constitui Curtea cu jurați spre a se pronunța asupra culpabilității acuzaților după ascultarea interogatoriului și pledarea advocaților: juriul este statornicit în toate materiile criminale și pentru delictele politice și de presă; 2. comisiune însărcinată cu un examen particular.

* jurĭ m. pl. V. jurat.

júriŭ n. (fr. jury, d. engl. jury, care e vfr. juree, reunĭne de jurațĭ, ceĭa ce nu e alta de cît part. f. d. jurer, a jura). Copru juraților. Comisiune de profesorĭ examinatorĭ.

jur² (jurat) (înv.) s. m., pl. juri (dar: Curtea cu Juri s. propriu f. art.)

juriu [riu pron. rĭu] s. n., art. juriul; pl. jurii, art. juriile (desp. -ri-i-)

!jur¹ (jurat) (înv.) s. m., pl. juri

juriu [riu pron. rĭu] s. n., art. juriul; pl. jurii, art. juriile (-ri-i-)

juri (jurați) s. m. pl.

juriu s. n. [-riu pron. -riu], art. juriul; pl. jurii, art. juriile (sil. -ri-i-)

juriu

juriu, -rii.

JUR s. v. jurat.

jur¹s.m. (jur.; în unele state) jurat¹.