giucătorie sf vz jucătorie

jucătoare sf [At: PĂSCULESCU, L. P. 51 / Pl: ~tori / E: juca + -toare] (Îrg) Adunare de tineri care lasă caii să se întreacă la alergare.

jucător, ~oare [At: CORESI, EV. 546/9 / Pl: ~i, ~oare / E: juca + -tor] 1 smf Persoană care practică un joc (24) sportiv. 2 smf Persoană care practică un joc (2) de societate. 3 smf Persoană care practică un joc (8) de noroc. 4 smf Dansator. 5-6 smf, a (Persoană) care participă la un dans popular. 7-8 smf, a (Sportiv) care ia parte la un meci. 9-10 smf, a (Reg) (Persoană) care participă la o petrecere populară cu horă. 11 a (D. oameni) Vioi. 12 a (D. oameni) Neastâmpărat. 13 a (D. un obiect, o piesă) Care se mișcă tot timpul. 14 a (D. un obiect, o piesă) Care nu stă fix.

jucătorie sf [At: DA ms / V: (reg) giu~ / Pl: ~ii / E: jucător + -ie] (Rar; iuz) 1-2 (Loc unde se practică un) joc de noroc.

JUCĂTOR I. adj. verb. JUCA. Care joacă. II. JUCĂTOR, -TOARE sm. f. Persoană care joacă, care ia parte la un joc.

JUCĂTOR, -OARE, jucători, -oare, s. m. și f. (Uneori urmat de determinări care arată felul jocului) 1. Persoană care joacă un joc sportiv, de societate, de noroc etc. Din pricina unui jucător, partida s-a întrerupt. CAMIL PETRESCU, U. N. 117. Între acești muri afumați, plini de mirosul tutunului, de trăncănirea jucătorilor de domino... ardeau lămpi somnoroase. EMINESCU, N. 35. 2. (Popular) Dansator de dansuri populare. Bucuria jucătorilor izbucnea în frînturi de strigăte, în floricele de pași ritmați. REBREANU, R. I 128. ♦ (Adjectival, rar) Jucăuș, neastîmpărat, zglobiu. În genere, aceste păsări sînt sălbatice, puțin jucătoare, mai mult triste. ODOBESCU, S. III 27.

antrenor-jucător s. m. Persoană care are dubla funcție de antrenor și de jucător ◊ „Aveți dreptate, în privința antrenorilor-jucători părerile sunt împărțite.” Fl. 14 II 86 p. 20. ◊ „După ce G. M. a fost suspendat pentru cumul de cartonașe galbene, a venit rândul altui antrenor-jucător [...] să guste din amarul tușei.” Săpt. 5 IX 86 p. 8 (din antrenor + jucător)

jucător-rezervă s. m. Jucător care poate înlocui pe un titular ◊ „[Numele] unui jucător-rezervă [la fotbal]” I.B. 9 XI 66 p. 4 (din jucător [de] rezervă)

JUCĂTOR ~oare (~ori, ~oare) m. și f. 1) Persoană care practică un joc sportiv sau de noroc. ~ de tenis. 2) pop. Persoană care dansează, care joacă; dansator. /a (se) juca + suf. ~ător

jucător m. cel ce joacă.

jucătór, -oáre adj. și s. Care joacă: jucător de cărțĭ, jucător de horă, jucător pe funie (acrobat).

jucătoríe f. Acțiunea de a juca cărțile orĭ alte jocurĭ de noroc orĭ de combinațiune: în casa asta e mare jucătorie de cărți. V. cartoforie.

jucătoare s. f., g.-d. art. jucătoarei; pl. jucătoare

jucător s. m., pl. jucători

jucător s. m., pl. jucători

jucător s. m., pl. jucători

jucător, jucători s. m. (intl.) martor mincinos.

JUCĂTOR s. dansator, (pop.) dănțuitor. (~ într-un ansamblu popular.)

jucător, -oare s.m., s.f. dansator, <pop.> dănțuitor. Idealul lui a fost să devină jucător într-un ansamblu popular.

JUCĂTOR s. dansator, (pop.) dănțuitor. (~ într-un ansamblu popular.)