jerbie¹ sf vz jerbă

jerbie² sf vz jirebie¹

jérbie f. (ung. zseréb, seréb, jurubiță, rudă cu jerebie și și cu vĭarbă, precum și cu germ. garbe, fr. gerbe, snop. V. jerebie). Jurubiță. Fig. Jerbie de lumină, fascicul de lumină (Vlah. Rom. Pit. 100). – Dim. jerbioară și jerbiuță. În est jărbie, pop. jărghie: o jărghiuță de pămînt (Neam. Rom. Pop. 1, 573). Și jîrbiuță, pop. jîrghiuță și jîghiuță.

jârebghie sf vz jirebie¹

jerbă sf [At: C. PETRESCU, Î. II, 53 / V: (reg) ~bie / Pl: ~be / E: fr gerbe] 1 Buchet mare de flori, așezate în așa fel încât să aibă fața orientată în aceeași parte. 2 Obiect care seamănă cu un mănunchi mare de flori. 3 Formă pe care o ia un lucru care țâșnește și se împrăștie în fascicule. 4 Fascicul de scântei proiectat de explozia unui obuz. 5 (Fiz; îs) ~ nucleară Fascicul de urme ale particulelor provenite din dezintegrarea unui nucleu atomic în nenumărate fragmente, ca urmare a ciocnirii sale cu o particulă cosmică cu energie foarte mare. corectat(ă)

jerebie sf vz jirebie¹

jireabie sf vz jirebie¹

jirebe sf vz jirebie¹

jirebghie sf vz jirebie¹

jirebie¹ sf [At: MARIAN, CH. 32 / P: ~bi-e / V: jârebghie, jerbie, jer~, ~reab~, ~be, ~bghie, jurăb~, jur~, șireabă^[1] / Pl: ~ii / E: mg zseréb] (Reg) 1 (Țes) Grup de treizeci de fire de tort formând o unitate de măsură la urzit, la depănat. 2 (Fig) Ferfeniță. 3 (Lpl; dep) Cai slabi și mari. 4 (Fig) Femeie tânără, vioaie.

jurăbie sf vz jirebie¹

jurebie sf vz jirebie¹

șirebie sf vz jirebie

JERBĂ, jerbe, s. f. Buchet de flori așezate toate cu fața în aceeași parte. Ce-i cu florile astea? întrebă speriat de proporțiile jerbei, CAMIL PETRESCU, O. II 341. ◊ Fig. Ca luna august Voi plînge cu jerbe de stele. BENIUC, V. 63. Soldații au încremenit în loc cu armele pe umăr, cu gurile căscate la jerba de aburi care zbucnea forfotind la gura coșului. BART, S. M. 92.

JEREBIE s. f. v. jirebie.

JIREBIE, jirebii, s. f. 1. (Regional) Grup de treizeci de fire de tort, formînd o unitate de măsură la urzit, depănat etc. 2. Bucată (mai mult lungă și îngustă) de pămînt; fîșie, limbă de pămînt. – Variante: jerebie (SLAVICI, N. I 33), jurăbie (PREDA, Î. 115) s. f.

JURĂBIE s. f. v. jirebie.

JERBĂ s.f. Buchet de flori așezat în așa fel încît toate să aibă fața orientată în aceeași parte. ◊ Jerbă nucleară = fascicul de traiectorii ale particulelor cu sarcină electrică provenite din dezintegrarea unui nucleu atomic. [< fr. gerbe].

JERBĂ s. f. 1. buchet de flori așezat în așa fel încât toate să aibă fața orientată în aceeași parte. 2. coloană de apă produsă de căderea unui proiectil. 3. fascicul de mai multe torpile lansate aproape simultan asupra aceleiași ținte. ♦ ~ nucleară = fascicul de traiectorii ale particulelor emise de un nucleu radioactiv. 4. ansamblu de fântâni arteziene al căror jet dă împreună imaginea unei jerbe (1). (< fr. gerbe)

JERBĂ ~e f. Buchet mare de flori, dispuse cu fața într-o singură parte. ◊ ~ nucleară fascicul de traiectorii ale particulelor electronice provenite din dezintegrarea unui nucleu atomic. /<fr. gerbe

JIREBIE ~i f. Unitate de măsură la depănat și la urzit (tortul), egală cu treizeci de fire. [G.-D. jirebiei; Sil. -bi-e] /<ung. zsereb

jerbă f. mănunchiu (=fr. gerbe).

jirebie f. V. jerebie: jirebie de tort.

jerébie și jirébie f. (pol. žerebie, žrezebie, jerebie; rut. žéreb, rus. žérebeĭ, sorț, răboj, un bir, žerebeëk, bucată de hîrtie, de lemn orĭ de alt-ceva p. a trage la sorțĭ, d. vsl. žrebiĭ, žrebŭ, sorț. V. jerbie). Est. Vechĭ. Parte de pămînt (proprietate individuală) ĭeșită cuĭva la sorțĭ, numită și delniță. Azĭ. Loc de arătură lung și îngust (sfoară, curea, chingă). Fășie de munte de la vîrf la poale. Jerbie, jurubiță. – La Săcele (Trans.) jurébie, jurubiță, legătură, fascicul de ață.

jirbiúță V. jerbie.

jirébie V. jerebie.

jîghiúță V. jerbie.

jîrghiúță V. jerbie.

jurébie V. jerebie.

jerbie, -biei gen. a.

jerbă s. f., g.-d. art. jerbei; pl. jerbe

jirebie (reg.) (desp. -bi-e) s. f., art. jirebia (desp. -bi-a), g.-d. art. jirebiei; pl. jirebii, art. jirebiile (desp. -bi-i-)

jerbă s. f., g.-d. art. jerbei; pl. jerbe

jirebie (reg.) (-bi-e) s. f., art. jirebia (-bi-a), g.-d. art. jirebiei; pl. jirebii, art. jirebiile (-bi-i-)

jerbă s. f., g.-d. art. jerbei; pl. jerbe

jirebie (fire de tort, bucată de pământ) s. f. (sil. -bi-e), art. jirebia (sil. -bi-a), g.-d. art. jirebiei; pl. jirebii, art. jirebiile (sil. -bi-i-)

jerbă, -be.

jerbă (jerbe), s. f. – Mănunchi. – Var. (înv.) jerbie. Fr. gerbe. Var. este rezultat al unei încrucișări cu jirebie.

jirebie (jirebii), s. f. – 1. Jurubiță, scul. – 2. Fîșie îngustă de pămînt de lucrat. – Var. jerebie, jurebie. Sl., cf. pol. žerebie, rus. žerebeja „prăjină”, rut. žerebij „fîșie de pămînt” (Cihac, II, 157; DAR), din sl. žrĕbij „parcelă, lot, bucată de pămînt”. Primul sens este mai puțin clar. Prezența sa în mr. jireagl’ă, megl. jireagă, pare să indice că este vorba de același cuvînt sl. cu sens neatestat „mănunchi de fire”, poate prin aluzie la tragerea la sorți, cf. sfoară, funie, cu același sens dublu de „fir” și „parcelă de pămînt”. Totuși, DAR crede că este vorba de două cuvinte diferite. Cf. și bg. žrebij „parcelă”, sb. ždreb „parcelă”, mag. zséreb „scul”. Se folosește mai ales în Mold. și mai puțin în Trans. Der. jurubiță, s. f. (scul), cu var. jurebiță, jirbiuță, jirghiță, jighiuța; jirebi, vb. (a îndoi, a plia). Cf. jerbie, jerui.

jirebie¹, jirebii, s.f. (reg.) 1. grup de treizeci de fire de tort, formând o unitate de măsură la urzit, la depănat; jurubiță. 2. (la pl.) ferfenițe, sufile, zdrențe. 3. (fig.) femeie tânără și vioaie.

jurebie, jurebii, s.f. (reg.) V. jirebie.