jirebie¹ sf [At: MARIAN, CH. 32 / P: ~bi-e / V: jârebghie, jerbie, jer~, ~reab~, ~be, ~bghie, jurăb~, jur~, șireabă^[1] / Pl: ~ii / E: mg zseréb] (Reg) 1 (Țes) Grup de treizeci de fire de tort formând o unitate de măsură la urzit, la depănat. 2 (Fig) Ferfeniță. 3 (Lpl; dep) Cai slabi și mari. 4 (Fig) Femeie tânără, vioaie.

JIREBIE sf. 1 🚜 Loc, fășie îngustă de arătură, lot de pămînt ¶ 2 ⛓ Jurubiță: jos, lingă portiță, e vîrtelnița cu jirebia de tort (slv.) [vsl. žrěbij]

JIREBIE, jirebii, s. f. 1. (Regional) Grup de treizeci de fire de tort, formînd o unitate de măsură la urzit, depănat etc. 2. Bucată (mai mult lungă și îngustă) de pămînt; fîșie, limbă de pămînt. – Variante: jerebie (SLAVICI, N. I 33), jurăbie (PREDA, Î. 115) s. f.

JIREBIE ~i f. Unitate de măsură la depănat și la urzit (tortul), egală cu treizeci de fire. [G.-D. jirebiei; Sil. -bi-e] /<ung. zsereb

jirebie f. V. jerebie: jirebie de tort.

jirébie V. jerebie.

jârebghie sf vz jirebie¹

jerbie² sf vz jirebie¹

jerebie sf vz jirebie¹

jireabie sf vz jirebie¹

jirebe sf vz jirebie¹

jirebghie sf vz jirebie¹

jurăbie sf vz jirebie¹

jurebie sf vz jirebie¹

șirebie sf vz jirebie

JEREBIE s. f. v. jirebie.

JURĂBIE s. f. v. jirebie.

jerébie și jirébie f. (pol. žerebie, žrezebie, jerebie; rut. žéreb, rus. žérebeĭ, sorț, răboj, un bir, žerebeëk, bucată de hîrtie, de lemn orĭ de alt-ceva p. a trage la sorțĭ, d. vsl. žrebiĭ, žrebŭ, sorț. V. jerbie). Est. Vechĭ. Parte de pămînt (proprietate individuală) ĭeșită cuĭva la sorțĭ, numită și delniță. Azĭ. Loc de arătură lung și îngust (sfoară, curea, chingă). Fășie de munte de la vîrf la poale. Jerbie, jurubiță. – La Săcele (Trans.) jurébie, jurubiță, legătură, fascicul de ață.

jurébie V. jerebie.

jirebie (reg.) (desp. -bi-e) s. f., art. jirebia (desp. -bi-a), g.-d. art. jirebiei; pl. jirebii, art. jirebiile (desp. -bi-i-)

jirebie (reg.) (-bi-e) s. f., art. jirebia (-bi-a), g.-d. art. jirebiei; pl. jirebii, art. jirebiile (-bi-i-)

jirebie (fire de tort, bucată de pământ) s. f. (sil. -bi-e), art. jirebia (sil. -bi-a), g.-d. art. jirebiei; pl. jirebii, art. jirebiile (sil. -bi-i-)

jirebie (jirebii), s. f. – 1. Jurubiță, scul. – 2. Fîșie îngustă de pămînt de lucrat. – Var. jerebie, jurebie. Sl., cf. pol. žerebie, rus. žerebeja „prăjină”, rut. žerebij „fîșie de pămînt” (Cihac, II, 157; DAR), din sl. žrĕbij „parcelă, lot, bucată de pămînt”. Primul sens este mai puțin clar. Prezența sa în mr. jireagl’ă, megl. jireagă, pare să indice că este vorba de același cuvînt sl. cu sens neatestat „mănunchi de fire”, poate prin aluzie la tragerea la sorți, cf. sfoară, funie, cu același sens dublu de „fir” și „parcelă de pămînt”. Totuși, DAR crede că este vorba de două cuvinte diferite. Cf. și bg. žrebij „parcelă”, sb. ždreb „parcelă”, mag. zséreb „scul”. Se folosește mai ales în Mold. și mai puțin în Trans. Der. jurubiță, s. f. (scul), cu var. jurebiță, jirbiuță, jirghiță, jighiuța; jirebi, vb. (a îndoi, a plia). Cf. jerbie, jerui.

jirebie¹, jirebii, s.f. (reg.) 1. grup de treizeci de fire de tort, formând o unitate de măsură la urzit, la depănat; jurubiță. 2. (la pl.) ferfenițe, sufile, zdrențe. 3. (fig.) femeie tânără și vioaie.

jurebie, jurebii, s.f. (reg.) V. jirebie.