IUBÍRE, iubiri, s. f. Faptul de a (se) iubi; sentiment de dragoste față de o persoană; relație de dragoste; amor, iubit¹. ♦ Sentiment de afecțiune (și admirație) pentru cineva sau ceva. – V. iubi.

iubire sf [At: PSALT. 235/5 / Pl: ~ri / E: iubi] 1 Afecțiune puternică pentru cineva sau pentru ceva Si: iubit¹ (1). 2 Sentiment puternic de simpatie și admirație pentru cineva sau pentru ceva Si: iubit¹ (2). 3 Atracție față de cineva Si: iubit¹ (3), (înv) iub. 4 (Îvp) Alegere a ceva Si: iubit¹ (4). 5 (Înv) Poftă. 6 (Înv) Dorință. 7 Atracție fizică pentru cineva Si: iubit¹ (7), (înv) iuboste, (îvp) iubuseță. 8 Îndrăgostire de cineva Si: iubit¹ (8). 9-10 Sentimente de dragoste (împărtășite) pentru cineva Si: iubit¹ (9-10). 11 Relație sexuală Si: iubit¹ (11). 12 (Înv; îlv) A avea (pe cineva) la ~ A iubi. 13 (Înv; îe) A avea ceva la ~ A-i plăcea foarte tare. 14 (Nob; îe) A face ~ A avea o relație sexuală.

IUBÍRE, iubiri, s. f. 1. Faptul de a iubi; sentiment de natură erotică pentru o persoană de sex opus; dragoste (2), amor. În sărbătorile acelea ale primăverii se dezvălui, o dată cu florile livezilor, și începutul iubirii lor. SADOVEANU, O. IV 59. Sînt un vinovat nevrednic de iubirea ei. NEGRUZZI, S. I 47. Mîndra-naltă și subțire E făcută spre iubire. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 76. ◊ (Poetic) Iubirea mea nebună De-abia trezită-n zori, Adună Mănunchiuri mari de flori. TOPÎRCEANU, S. A. 50. Ești iubirea mea de-ntîi Și visul meu din urmă. EMINESCU, O. I 179. 2. Sentiment puternic de simpatie și de afecțiune pentru cineva; dragoste (1). Era ceva din duioșia și delicateța unei mame în iubirea pe care o avea Priboianu pentru Dan. VLAHUȚĂ, O. A. III 29. Îi mulțumi și, scoțînd din sîn... un mănunchi de flori bine mirositoare, i-l dete ca semn de iubire fiască. ISPIRESCU, L. 39. N-avem oști, dară iubirea de moșie e un zid Care nu se înfiorează de-a ta spaimă, Baiazid! EMINESCU, O. I 147.

IUBÍRE ~i f. 1) v. A IUBI și A SE IUBI. 2) Sentiment de afecțiune față de o persoană de sex opus; dragoste; amor. 3) Atașament sufletesc (simpatie, prietenie, afecțiune) puternic față de cineva sau ceva. /v. a iubi

iubire f. amor.

ĭubíre f. Acțiunea de a ĭubi, amor, dragoste. Ĭubire de țară, patriotizm.

IUBÍ, iubesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi îndrăgostit, a simți o mare afecțiune pentru o persoană (de sex opus). ♦ Refl. recipr. A avea sentimente de dragoste unul față de celălalt; spec. a avea relații sexuale cu o persoană (de sex opus). 2. Tranz. A avea afecțiune deosebită față de cineva sau ceva. 3. Tranz. A-i plăcea să... – Din sl. ljubiti.

ibi v vz iubi corectat(ă)

ighi v vz iubi

iubi [At: COD. VOR. 112/4 / V: ibi / Pzi: ~besc, (înv) ibesc / E: vsl любити] 1-2 vt (Îoc a urî) A simți pentru cineva sau ceva (o mare) afecțiune. 3-4 vt (Îoc a urî) A avea pentru cineva sau pentru ceva (o mare) simpatie și admirație. 5 vt (Și, înv, îlv a ~ mai mult (sau mai bine, mai vârtos) să... ori a mai ~) A prefera. 6 vt (Înv) A alege. 7 vt (Înv) A pofti. 8 vt (Înv) A dori ceva. 9 vt(a) A avea o mare atracție fizică pentru cineva. 10-11 vtrr A avea sentimente de dragoste (unul pentru celălalt). 12-13 vtrr A avea relații sexuale (unul cu altul).

liubi v vz iubi

IUBÍ, iubesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A fi îndrăgostit, a simți o mare afecțiune pentru o persoană de sex opus. ♦ Refl. recipr. A avea relații sexuale cu o persoană de sex opus. 2. Tranz. și refl. recipr. A ține extrem de mult la cineva sau la ceva. 3. Tranz. A-i plăcea să... – Din sl. ljubiti.

IUBÍ, iubesc, vb. IV. Tranz. 1. A simți dragoste pentru o persoană de sex opus, a fi îndrăgostit de cineva; a avea relații de dragoste cu cineva. Oh, tu știi de bună seamă Că din suflet îl iubesc, Și tu știi că pătimesc Pentru Sandru, dragă mamă. COȘBUC, P. II 211. Te iubeam cu ochi păgîni. EMINESCU, O. I 192. Mult, ah! mult în viață eu te-am iubit pe tine. ALECSANDRI, P. A. 63. ◊ Absol. Pîn-eram de nu iubeam, Unde mă culcam, dormeam; Dar acum, de cînd iubesc, Nu pot să mă odihnesc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 12. ◊ Refl. reciproc. S-au dat a se iubi încă mai cu duioșie. SBIERA, P. 239. Hai, mîndro, să ne iubim, C-amîndoi ne potrivim, Și la ochi și la sprîncene, Ca doi porumbași la pene. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 49. 2. A nutri un sentiment puternic de afecțiune (uneori și de admirație) pentru cineva; a ține foarte mult la cineva sau la ceva, a îndrăgi. A-și iubi patria. ▭ Nu ți-ai iubit poporul, maiestate! Sau nu l-ai înțeles – și e tot una. VLAHUȚĂ, O. A. 38. În tine iubesc lumea, prezent și viitor. ALECSANDRI, T. II 106. Obștea ne-a trimis... să-ți spunem că norodul nu te vrea, nici te iubește. NEGRUZZI, S. I 139. 3. (Învechit; urmat de un verb la conjunctiv sau la infinitiv) A-i plăcea să... Judecători ce nu iubesc a li cînta cucul din față. CREANGĂ, A. 150. De vreme ce Alecu iubește mult a zugrăvi, de aceea, băbacă, te-aș ruga ca să-i tocmești un dascăl de zugrăvit. KOGĂLNICEANU, S. 86. În copilărie iubeam să mă opresc Pe murii mănăstirii. ALEXANDRESCU, M. 10.

A SE IUBÍ mă ~ésc intranz. A avea relații de dragoste (cu cineva); a se drăgosti. /<sl. ljubiti

A IUBÍ ~ésc tranz. 1) (persoane de sex opus) A trata cu sentimente de dragoste. 2) A trata cu un deosebit atașament sufletesc. A-și ~ țara. A-și ~ mama. /<sl. ljubiti

iubì v. 1. a avea inclinațiune pentru cineva; 2. a simți plăcere, a avea gust pentru ceva. [Slav. LĬUBITI].

ĭubésc v. tr. (vechĭ lĭubesc, ca în Ps. S. 118, 140, d. vsl. lĭubiti, rudă cu lat. libére, a-țĭ plăcea să, și germ. lieben, a ĭubi. V. libov, ibovnic). Simt afecțiune, amiciție, gust, inclinațiune pentru cineva saŭ ceva, mĭ-e drag, îmĭ place: Romeo o ĭubea pe Julieta, părințiĭ ĭubesc copiiĭ, soldatu ĭubește patria, învățațiĭ ĭubesc știința. – Fam. e maĭ uzitat mĭ-e drag și îmĭ place.

lĭubésc, V. ĭubesc.

iubire s. f., g.-d. art. iubirii; pl. iubiri

iubire s. f., g.-d. art. iubirii; pl. iubiri

iubíre s. f., g.-d. art. iubírii; pl. iubíri

iubi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iubesc, 3 sg. iubește, imperf. 1 iubeam; conj. prez. 1 sg. să iubesc, 3 să iubească

iubi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iubesc, imperf. 3 sg. iubea; conj. prez. 3 să iubească

iubí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iubésc, imperf. 3 sg. iubeá; conj. prez. 3 sg. și pl. iubeáscă

IUBÍRE s. 1. amor, dragoste, (înv. și reg.) iboste, (înv.) libov. (~ dintre doi tineri.) 2. v. iubit. 3. v. dragoste. 4. v. patimă.

IUBIRE s. 1. amor, dragoste, (înv. și reg.) iboste, (înv.) libov. (Un adînc sentiment de ~.) 2. (concr.) amor, dragoste, iubit, (Olt.) iub. (Tu ești ~ mea!) 3. afecțiune, dragoste. (Îl înconjura cu multă ~.) 4. pasiune, patimă. (~ de bani.)

Iubire ≠ ură

IUBÍ vb. 1. a (se) îndrăgi, a (se) plăcea, (înv.) a (se) libovi. (L-a ~ de cum l-a văzut.) 2. (pop.) a se drăgosti. (Se ~ cu ea.) 3. v. plăcea.

IUBÍ vb. v. dori, jindui, pofti, râvni, voi, vrea.

IUBI vb. 1. a (se) îndrăgi, a (se) plăcea, (înv.) a (se) libovi. (L-a ~ de cum l-a văzut.) 2. (pop.) a se drăgosti. (Se ~ cu ea.) 3. a-i plăcea. (~ să meargă la vînat.)

iubi vb. v. DORI. JINDUI. POFTI. RÎVNI. VOI. VREA.

A iubi ≠ a urî

A se iubi ≠ a se urî

A (se) iubi ≠ a (se) urî

iubí (iubésc, iubít), vb. – A fi îndrăgostit. – Var. (înv.) liubi. Sl. ljubiti (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Cihac, II, 151; DAR), cf. bg. ljubă, sl. ljubiti, rut. ljubyty, rus. ljubitĭ. Este cuvînt comun (ALR, I, 249). – Der. iubire, s. f. (dragoste); iubit, s. n. (dragoste); iubit, s. m. (persoană iubită, drăguț, amant); iubită, s. f. (amantă, ibovnică, drăguță); iubitor, adj. (care iubește); iubeț, adj. (pasionat); iubăreț, adj. (pasionat); (l)iuboste, s. f. (înv., dragoste), cu var. iboste, s. f. (dragoste), din sl. *ljubostĭ; libov, s. n., (înv., dragoste), din sl. *ljubovĭ, cf. bg. libov; libovi, vb. refl. (Bucov., a se desfăta, a se distra, a trîndăvi), din sl. ljubovati, cf. rus. ljubovati sja; ibovnic (var. libovnic), s. m. (amant, iubit), din sl. ljubovnikŭ, cf. bg. libovnik; ibovnică, s. f. (amantă, concubină, țiitoare); preaiubi, vb. (înv., a face dragoste), format pe baza sl. prĕljubiti.

L’AMOR CHE MOVE IL SOLE E L’ALTRE STELLE (it.) iubirea... mișcă Soarele și celelalte stele – Dante, „Paradisul”, 33, 145. Proslăvirea puterii universale a iubirii.

NEMO PATRIAM, QUIA MAGNA EST, AMAT SED QUIA SUA (lat.) nimeni nu-și iubește patria fiindcă este mare, ci pentru că este a sa – Seneca, „Epistulae”, 66, 26.

PAUCI QUOS AEQUUS AMAVIT IUPITER (lat.) puțini (sunt) cei pe care i-a iubit dreptul Iupiter – Vergiliu, „Eneida”, VI, 129-130. Referire la rarii muritori care, ocrotiți de Iupiter, au ieșit din Infern. Cu alte cuvinte, puțini sunt cei favorizați de soartă.

SI VIS AMARI, AMA! (lat.) dacă vrei să fii iubit, iubește! – Seneca, „Epistulae ad Lucilium”, IX, 6.

UT AMERIS AMABILIS ESTO (lat.) de vrei să fii iubit, fii vrednic de iubire – Ovidiu, „Ars amandi”, 2, 519.

A quoi bon tant d’amis? Un seul suffit quand il nous aime. (fr. „La ce bun atîția prieteni? Unul singur e de ajuns, dacă ne iubește”). Cuvintele aparțin fabulistului francez Florian (secolul al XVIII-lea). Fac parte din fabula: Iepurele, prietenii săi și cei doi căpriori și vor să arate că e mai bine să ai un singur prieten bun, sincer, devotat, care te iubește într-adevăr, decît să te înconjuri cu prea mulți care îți sînt prieteni doar cu numele. Cu două veacuri mai înainte, poetul francez Guy du Faur de Pibrac (secolul al XVI-lea), în Quatrains contenant préceptes et enseignements utiles pour la vie de l’homme (Catrene cuprinzind precepte și învățăminte folositoare pentru viața omului), susținea o idee apropiată într-o formă mai amuzantă: „Les amis de l’heure présente Ont le naturel du melon: Il faut en essayer cinquante, Avant d’en rencontrer un bon.” (Prietenii din ziua de azi / sînt aidoma pepenilor: / Trebuie să încerci cincizeci / pînă dai de unul bun). LIT.

Felix qui, quod amat, defendere fortiter audet (lat. „Fericit cel care cutează să apere cu putere ceea ce iubește”) – spune Ovidiu în cartea a doua din Amores (Iubirile, cînt 5, vers 9). O idee apropiată despre curaj în iubire o exprimă și zicătoarea noastră: „Unde este frică, nu încape dragoste”. LIT.

Iubesc trădarea, dar urăsc pe trădători! – (expresie popularizată de personajul caragialean Farfuridi din O scrisoare pierdută). Vezi și Îmi place trădarea dar urăsc pe trădător. LIT.

L’amor che muove il sole e l’altre stelle (it. „Iubirea care mișcă soarele și celelalte stele”) – vers celebru al lui Dante (145 din cîntul 33), cu care se încheie Paradisul – ultimul vers din Divina Comedie. E unul dintre cele mai înălțătoare și vibrante elogii aduse dragostei în literatura universală, Dante recunoscînd iubirii puterea de a pune în mișcare chiar și aștrii universului. Coșbuc l-a tradus: „lubirea care mișcă sori și stele”. Într-o poezie intitulată L’amor che muove il sole e l’altre stelle, M. Beniuc reia ideea: „Și zîna mea s-a dezvelit din noapte: lubirea – bucurii și doruri grele - Ce mișcă viața noastră către fapte Și soarele și celelalte stele.” În cronica cărților, „Gazeta literară” (nr. 723) scrie: „Ciclul Amor universalis nu e decît... o parafrază a dantescului « l’amor che muove il sole e l’altre stelle »…” LIT.

Leben muß man und lieben (germ. „Trebuie să trăim și să iubim”) – Goethe, Cele patru anotimpuri (cap. „Vara”, paragraful 37). Se citează în sensul că viața și dragostea merg mînă în mînă. De altfel Goethe precizează această idee în continuarea versului: „es endet Leben und Liebe” (se sfîrșesc viața și iubirea). Vezi și: Man lebt nur einmal. LIT.

Mehr als das Leben liebich meine Freiheit (germ. „Mai mult decît viața îmi iubesc libertatea”) – celebrul vers al lui Schiller din piesa Fecioara din Orléans (act. II, sc, 2). Regina Isabeau a Franței, soția lui Carol VI, recunoaște față de ducele Filip că are dorinți și sînge fierbinte ca și alte femei; că nu vrea să-și îngroape tinerețea și bucuriile lîngă un soț nebun; că „îmi place mai mult libertatea, decît viața”. Aceste cuvinte, deși rostite de o femeie frivolă în apărarea pornirilor ei pătimașe, au devenit un înflăcărat elogiu adus libertății. LIT.

viteza iubirii expr. (tox.) amfetamină.