16 definiții pentru amor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

amor [At: GORJAN, H. II, 159 / V: (Mol; înv) ~iu, (îvp) ~mar, (irn) -oare / A și: (înv) amor / Pl: ~uri sn, (rar) -i sm / E: lat amor] 1 sn (Înv) Iubire adâncă (pentru Dumnezeu, pentru natură etc.). 2 sn (Îs) Amor-propriu Sentiment de prețuire pentru propria persoană, provenind din aprecierea (uneori exagerată) a propriilor calități. 3 sn (Îas) Ambiție. 4 sn Iubire (pasionată) între persoane de sex opus Si: dragoste. 5 smn (D. ambele sexe) Obiect al iubirii Si: (pop) drag, drăguț, amant, ibovnic. 6 sm (Mit) Zeul amorului, Eros. 7 sn (Bot) Arbust din familia Plumbaginaceelor, cu flori de culoare albastră, originar din Africa de Sud, care înflorește în mai-septembrie (Plumbago copensis) Si: Floarea amorului, amoraș (4).

AMÓR, amoruri, s. n. Iubire, dragoste. ◊ Amor propriu = prețuire (uneori exagerată) pentru propria persoană, sentiment al demnității provenit din conștiința propriei valori a cuiva. ♦ (Concr.) Iubit2 (2). – Din lat. amor, it. amore.

AMÓR, amoruri, s. n. Iubire, dragoste. ◊ Amor propriu = prețuire (uneori exagerată) pentru propria persoană, sentiment al demnității provenit din conștiința propriei valori a cuiva. ♦ (Concr.) Iubit2 (2). – Din lat. amor, it. amore.

AMÓR, amoruri, s. n. 1. Dragoste între persoane de sex diferit; iubire. S-a dus amorul, un amic Supus amîndurora, Deci cînturilor mele zic Adio tuturora. EMINESCU, O. I 185. Și-n toată natura, cuprinsă de dor Plutea o șoptire de dulce amor!... ALECSANDRI, F. I 126. ◊ (Personificat) Scrie-o carte cu dreptate La puicuța-n ceea parte; Scrie-mi-o tu, dorule, Du-mi-o tu, amorule. ȘEZ. V 12. ♦ Persoană iubită; iubit. Soția profesorului meu de franceză era... primul meu amor secret, cu totul nevinovat. SADOVEANU, N. F. 176. 2. (Livresc) Afecțiune, atașament. O! farmec, dulce farmec a vieții călătoare, Profundă nostalgie de lin, albastru cer! Dor gingaș de lumină, amor de dulce soare, Voi mă răpiți cînd vine în țeară asprul ger!... ALECSANDRI, F. A. 110. ♦ Amor propriu = prețuire (uneori exagerată) a propriilor sale calități, îmbinată cu susceptibilitate față de părerea altora despre sine. Se cuvenea să găsesc o soluție pentru a-mi împăca profesorii și amorul propriu. SADOVEANU, N. F. 134.

AMÓR, amoruri, s. n. Iubire, dragoste. ♦ (Concr.) Iubit. 2 (Livresc) Atașament, afecțiune. ◊ Amor propriu = prețuire (uneori exagerată) a propriilor sale calități, îmbinată cu susceptibilitatea față de părerea altora despre sine. – It. amore (lat. lit. amor).

AMÓR s.n. 1. (Liv.) Iubire, dragoste. ♦ (Concr.) Iubit. 2. (Liv.) Atașament, afecțiune. ◊ Amor propriu = prețuire a propriilor calități; mândrie. [Pl. -ruri. / < lat. amor, cf. it. amore].

AMÓR s. n. iubire, dragoste. ♦ ~ propriu = atașament de prețuire exagerată a propriilor calități. (< lat. amor)

AMÓR ~uri n. Sentiment de afecțiune față de o persoană de sex opus; iubire; dragoste. ◊ ~ propriu prețuire exagerată a propriilor calități; mândrie. /<lat. amor, it. amore

amor n. sentiment de vie afecțiune: dragoste, iubire; amor propriu, iubire exagerată de sine însuș.

*amór n., pl. urĭ (lat. ámor, amóris). Dragoste, ĭubire (între sexe). Amor de patrie, patriotizm; amor propriŭ, amor de sine. S. m. Zeu ĭubiriĭ la Romanĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

AMÓR s. 1. v. iubire. 2. v. iubit.

AMOR s. 1. dragoste, iubire, (înv. și reg.) iboste, (înv.) libov. (~ lui pentru ea.) 2. (concr.) dragoste, iubire, iubit, (Olt.) iub. (Tu ești ~ meu.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

amór (amóruri), s. n. – Iubire. Lat. amor (fr. amour, it. amore), introdus de poezia lirică, la sfîrșitul sec. XVIII. – Der. amorez (var. amurez), s. m., care aparține terminologiei teatrale (fr. amoureuseamoreză, de la care s-a format m.), astăzi intrat și în limbajul pop. (în teatru se spune încă prim amorez); amoreză (var. amure(a)ză), s. f. (iubită, țiitoare); amoreza, vb. (a se îndrăgosti); amoros, adj. (plin de iubire); înamora, vb. (a se îndrăgosti).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

de amorul artei expr. 1. de plăcere. 2. pe gratis, fără bani, de pomană.

Intrare: amor
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • amor
  • amorul
  • amoru‑
plural
  • amoruri
  • amorurile
genitiv-dativ singular
  • amor
  • amorului
plural
  • amoruri
  • amorurilor
vocativ singular
  • amorule
plural
  • amorurilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

amor

  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 3 exemple
    exemple
    • S-a dus amorul, un amic Supus amîndurora, Deci cînturilor mele zic Adio tuturora. EMINESCU, O. I 185.
      surse: DLRLC
    • Și-n toată natura, cuprinsă de dor Plutea o șoptire de dulce amor!... ALECSANDRI, F. I 126.
      surse: DLRLC
    • personificat Scrie-o carte cu dreptate La puicuța-n ceea parte; Scrie-mi-o tu, dorule, Du-mi-o tu, amorule. ȘEZ. V 12.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • O! farmec, dulce farmec a vieții călătoare, Profundă nostalgie de lin, albastru cer! Dor gingaș de lumină, amor de dulce soare, Voi mă răpiți cînd vine în țeară asprul ger!... ALECSANDRI, F. A. 110.
      surse: DLRLC

etimologie: