IST, IASTĂ, iști, iaste, adj. pron. dem. (Reg.; după substantiv are forma ista, iasta) Acest; (despre unități de timp) prezent; de acum sau dintr-un viitor foarte apropiat. [Gen.-dat. sg. istui, istei, pl. istor. – Var.: iest adj. dem.] – Lat. *istus, -a, -um.

esca v vz isca

iesca v vz isca

isca [At: (a. 1814) URICARIUL IV, 304/15 / V: es~, ies~, înes~ / Pzi: isc / E: bg искам] 1-2 vrt (A lua ființă sau) a face să ia ființă. 3-4 vrt (A apărea pe neașteptate sau) a face să apară. 5 vt (Pex) A născoci.

ist, iastă [At: RUSSO, S. 104 / Pl: iști, iaste / G-D: istui, istei, istor / E: cf ista] (Reg) 1 ad (Antepus) Acest (1). 2 ad (D. unități de timp; antepus) Prezent. 3 ad (Antepus) Dintr-un timp foarte apropiat de vorbitor Si: ista (7). 4 smf (Înv; dep) Individ Niște iste.

IST, IASTĂ, iști, iaste, adj. dem. (Reg.; după substantiv are forma ista, iasta) Acest; (despre unități de timp) prezent; de acum sau dintr-un viitor foarte apropiat. [Gen.-dat. sg. istui, istei, pl. istor. – Var.: ista, iasta adj. dem.] – Lat. *istus, -a, -um.

ISTA², IASTA adj. dem. v. ist.

ISCA, isc, vb. I. Refl. A apărea, a se ivi, a se produce, a începe. Curînd, între focurile ațîțate-n pripă s-au iscat vorbe, șoapte, rîsete, amestecate cu sforăitul domol al apei din ceaune. GALAN, Z. R. 370. Cînd se isca sfadă între dînșii, la acest împărat mergeau mai întîi la judecată. ISPIRESCU, L. 183. ◊ (Rar despre oameni) Bogat e izvorul oamenilor!... În locul celor ce pleacă se iscă alții, ca din pămînt. STANCU, D. 411. ♦ Tranz. A face să se ivească, a provoca. Bîrnovă, cu Lie și cu Ispas, iscaseră larma cea cumplită pe ulițele tîrgului. SADOVEANU, O. VII 99. Plecarea lui... a iscat un mic scandal. VLAHUȚĂ, O. A. 100. Din toate chestiile cîte s-au discutat de la glorioasele evenimente din 11 iunie încoa, cea mai grea, cea mai delicată și totdeodată aceea care a iscat mai multe patimi în țară este fără îndoială chestia d-a face pe țăran proprietar. BĂLCESCU, O. I 233. ◊ Fig. Pe colinele cu lanuri Lin lumina plouă-n ore, Vîntul iscă vechi aleanuri. BENIUC, V. 51. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A da la iveală, a arăta. Luna și-a iscat iar secerea galbenă deasupra dealului Zvorîștii. GALAN, Z. R. 378.

IST, iști, adj. dem. m. (Mold.; cînd urmează după substantiv, are de obicei forma ista) Acest, ăst. Eu am pus iapa mea la căruța omului istuia și ne-am dus la moară. SBIERA, P. 223. Prietene, zise Dănilă, nu mi-i da capra ceea să-ți dau carul ista? CREANGĂ, P. 42. Fă-te tu cerșitor la capătul ist de pod, și eu la celalalt. id. ib. 298. ♦ (Despre unități de timp) Acest, prezent, de acum sau dintr-un viitor foarte apropiat. S-a aflat de la starostele Nechifor și de la alți vînători vechi că cerbii au boncăluit mai devreme în ist-an. SADOVEANU, F. J. 426. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. istui, pl. istor; (cînd are forma ista) pl. iștia; gen.-dat. sg. istuia, pl. istora.

ISTA¹ adj. dem. m. v. ist.

A ISCA isc tranz. 1) A face să se iște. 2) A face să se producă; a avea drept efect; a pricinui; a provoca; a produce; a cauza. /<bulg. iskam

A SE ISCA mă isc intranz. A-și face brusc apariția; a se lăsa văzut pe neașteptate; a apărea; a se arăta; a se ivi. /<bulg. iskam

iscà v. a proveni pe neașteptate, a se manifesta dintr’odată: se iscă ceartă între ei. [Cf. slav. ISKATI, a cerceta].

esc (mă), V. isc (mă).

isc, a -á v. tr. (vsl. iskati, a căuta, iz-iskati, a cere, a reclama; sîrb. iskati, rus. iskatĭ). Pricinuĭesc (rar): a isca o trebuință. V. refl. Mă ivesc, mă stîrnesc, mă produc de-odată (vorbind de ceva răŭ): s’a iscat o furtună, o ceartă. – Vechĭ și a se esca și înesca.

ist, ásta, ĭar după subst. orĭ izolat, ísta, ásta saŭ (și) ĭasta, pron. (ca și aista). Est. Aista, acesta: ist om, astă dată; omu ista, data asta; data ĭasta.

isca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. isc, 2 sg. iști, 3 iscă; conj. prez. 1 sg. să isc, 3 să iște

!ist (reg.) adj. pr. m., g.-d. istui; pl. iști; f. iastă, g.-d. istei; pl. iste, g.-d. pl. m. și f. istor

iest v. ist

isca (a ~) vb., ind. prez. 3 iscă; conj. prez. 3 să iște

ist / iest (reg.) adj. pr. m., g.-d. istui / iestui; pl. iști / iești; f. iastă, g.-d. istei / iestei; pl. iste / ieste, g.-d. pl. m. și f. istor / iestor

isca vb., ind. prez. 3 sg. iscă; conj. prez. 3 sg. și pl. iște

ist/iest adj. m., g.-d. istui/iestui, pl. iști/iești, g.-d. istor/iestor; f. sg. iastă, g.-d. istei/iestei, pl. iste/ieste, g.-d. istor/iestor

isc, iști 2, iște 3 conj.

isca (isc, iscat), vb. refl. – 1. (Cu pron. în dat.) A se i năzări cuiva, a-i trece prin minte. – 2. A se produce, a se întîmpla, a se ivi. – 3. (Tranz.) A produce, a provoca. Sl. iskati „a dori”, prin intermediul bg. iska mi se „am chef de” (Candrea; DAR; cf. Cihac, II, 149). Este greșită părerea lui Tiktin, care pleacă de la iască › *iesca „a aprinde”.

ISCA vb. 1. v. stârni. 2. v. provoca. 3. v. dezlănțui. 4. a apărea, a se ivi, a începe, a se porni, a se produce, a se stârni, (înv. și reg.) a se scociorî, (fig.) a se naște. (S-a ~ din senin o furtună.)

IST adj. v. acest.

ISCA vb. 1. a cauza, a declanșa, a determina, a dezlănțui, a genera, a naște, a pricinui, a prilejui, a produce, a provoca, a stîrni, (înv. și reg.) a scorni, (înv.) a pricini, a prileji. (Atitudinea lui a ~ discuții furtunoase.) 2. a naște, a produce, a provoca, a ridica, a stîrni. (Cartea a ~ multe obiecții.) 3. a se declanșa, a se dezlănțui, a izbucni, a (se) porni, a se stîrni, (rar) a se prăvăli, (înv. și reg.) a se dezlega, a se scorni, (înv.) a se scula, a se sparge, a sta, (fig.) a se aprinde. (S-a ~ un conflict.) 4. a apărea, a se ivi, a începe, a se porni, a se produce, a se stîrni, (înv. și reg.) a se scociorî, (fig.) a se naște. (S-a ~ din senin o furtună.)

ist adj. v. ACEST.