10 definiții pentru istețime


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ISTEȚÍME, istețimi, s. f. Agerime (de minte), iscusință, pricepere, vioiciune, ingeniozitate, isteție, isteciune, perspicacitate. – Isteț + suf. -ime.

ISTEȚÍME, istețimi, s. f. Agerime (de minte), iscusință, pricepere, vioiciune, ingeniozitate, isteție, isteciune, perspicacitate. – Isteț + suf. -ime.

istețime sf [At: MINEIUL (1776) 125 2/2 / Pl: ~mi / E: isteț + -ime] 1 Agerime a minții Si: istețeală (1), isteție (1). 2 (Înv) Îndrăzneală. 3 (Înv) Vioiciune.

ISTEȚÍME, istețimi, s. f. Agerime (de minte), pricepere, iscusință. Era, prin istețimea lui firească, cu mult deasupra conșcolarilor. GALACTION, O. I 114. O lingură de istețime face uneori mai mult decît un car de putere. REBREANU, I. 25. Văzurăm oameni mari cu istețime, Filozofi, poeți și ritori înțelepți cu adîncime. CONACHI, P. 304.

ISTEȚÍME ~i f. Calitatea de a fi isteț; agerime a minții. [G.-D. istețimii] /isteț + suf. ~ime

istețíme f. (d. isteț). Deșteptăcĭune, pricepere. – Vechĭ și isteție și istecĭúne.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

istețíme s. f., g.-d. art. istețímii; pl. istețími

istețíme s. f., g.-d. art. istețímii; pl. istețími


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ISTEȚÍME s. 1. v. îndemânare. 2. v. inteligență.

ISTEȚIME s. 1. abilitate, destoinicie,dexteritate, dibăcie, ingeniozitate, iscusință, isteție, îndemînare, pricepere, știință, talent, ușurință, (pop.) meșteșug, meșteșugire, (înv. și reg.) meșterie, (reg.) apucătură, pricepuție, (înv.) iscusire, marafet, practică. (Demonstra o mare ~ în mînuirea...) 2. agerime, deșteptăciune, dibăcie, inteligență, iscusință, îndemînare, pricepere. (~ cuiva intr-o imprejurare dată.)

Intrare: istețime
istețime substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • istețime
  • istețimea
plural
  • istețimi
  • istețimile
genitiv-dativ singular
  • istețimi
  • istețimii
plural
  • istețimi
  • istețimilor
vocativ singular
plural

istețime

etimologie:

  • Isteț + sufix -ime.
    surse: DEX '98 DEX '09