ISTEȚIME, istețimi, s. f. Agerime (de minte), pricepere, iscusință. Era, prin istețimea lui firească, cu mult deasupra conșcolarilor. GALACTION, O. I 114. O lingură de istețime face uneori mai mult decît un car de putere. REBREANU, I. 25. Văzurăm oameni mari cu istețime, Filozofi, poeți și ritori înțelepți cu adîncime. CONACHI, P. 304.