hipocondrie sf vz ipohondrie

hipocondru¹, ~ă a vz ipohondru

hipohondrie sf vz ipohondrie

hipohondru, ~ă a vz ipohondru

ipocondrie sf vz ipohondrie

ipocondru¹, ~ă a, smf vz ipohondru

ipohondrie sf [At: NEGRUZZI, S. I, 207 / V: hipocon~, h~, ~ocon~ / Pl: ~ii / E: fr hypocondrie] 1 Stare psihică morbidă, caracterizată prin neliniște continuă, teamă și preocupare obsesivă de starea sănătății proprii Si: (nob) ipocondrism. 2 Idee fixă a cuiva care crede că suferă de o boală pe care în realitate nu o are. 3 (Înv; imp) Melancolie.

ipohondru, ~ă [At: GHICA, ap. CADE / V: h~, ~oco~ / Pl: ~ri, ~re / E: fr hypocondre] 1-2 smf, a (Persoană) care este preocupată excesiv de starea sănătății sale. 3-4 smf, a (Persoană) care crede că suferă de o boală pe care nu o are în realitate. 5 a (Înv; imp) Melancolic.

IPOCONDRU, -Ă adj. v. ipohondru.

IPOHONDRIE, ipohondrii, s. f. Dezechilibru nervos manifestat prin teama exagerată de a contracta o boală sau prin ideea fixă că suferi de o boală pe care în realitate n-o ai. V. neurastenie. Am niște nevralgii intercostale, cari mă bagă-n fel de fel de ipohondrii. CARAGIALE, O. VII 55. M-am uscat îți zic... și de nu m-oi porni degrabă... să știi că-mi vine ipohondrie. ALECSANDRI, T. I 198. – Variantă: ipocondrie (NEGRUZZI, S. I 207) s. f.

IPOHONDRU, -Ă, ipohondri, -e, adj. (Despre oameni) Care suferă de ipohondrie, care se preocupă peste măsură de starea sănătății sale, care își închipuie că are tot felul de boli și își exagerează suferințele. – Variantă: ipocondru, -ă (GHICA, S. 67) adj.

IPOCONDRIE s.f. v. ipohondrie.

IPOCONDRU, -Ă adj., s.m. și f. v. ipohondru.

IPOHONDRIE s.f. Teamă exagerată de a nu contracta o boală; obsesie, idee fixă a cuiva care crede că suferă de o boală. [Var. ipocondrie s.f. / < fr. hypocondrie, cf. gr. hypochondria].

IPOHONDRU, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de ipohondrie. [Var. ipocondru, -ă adj., s.m.f. / < fr. hipocondre].

IPOHONDRIE s. f. sindrom morbid prin teamă exagerată și obsesivă de boli. (< fr. hypocondríe)

IPOHONDRU, -Ă adj., s. m. f. (suferind) de ipohondrie. (< fr. hypocondre)

IPOHONDRIE ~i f. Stare patologică caracterizată printr-o teamă exagerată și obsesivă de boli. [G.-D. ipohondriei; Sil. -hon-dri-e] /<fr. hypocondrie^[1]

IPOHONDRU ~ă (~i, ~e) și substantival (despre persoane) Care este bolnav de ipohondrie. /<fr. hypocondre^[1]

ipocondrie f. 1. afecțiune nervoasă care turbură mintea bolnavilor, făcându-i să crează că-s atinși de diferite boale; 2. melancolie, tristeță obișnuită.

ipocondru m. 1. Med. fiecare din cele două părți laterale ale regiunii epigastrice: ipocondrul drept și cel stâng; 2. cel ce suferă de ipocondrie.

*ipohondríe f. (d. ipohondriac, fiindcă se credea că ipohondria provine din turburarea ipohondrĭuluĭ). Afecțiune nervoasă care te face să te crezĭ bolnav fără să fiĭ și, din cauza asta, să fiĭ posomorît și supărăcĭos.

ipohondrie s. f., art. ipohondria, g.-d. art. ipohondriei; pl. ipohondrii, art. ipohondriile (desp. -dri-i-)

ipohondru adj. m., s. m., art. ipohondrul, pl. ipohondri; adj. f., s. f. ipohondră, pl. ipohondre

ipohondrie s. f., art. ipohondria, g.-d. art. ipohondriei; pl. ipohondrii, art. ipohondriile

ipohondru adj. m., s. m., art. ipohondrul, pl. ipohondri, art. ipohondrii; adj. f., s. f. ipohondră, pl. ipohondre

ipohondrie s. f., art. ipohondria, g.-d. art. ipohondriei; pl. ipohondrii, art. ipohondriile^[1]

ipohondru adj. m., s. m., art. ipohondrul, pl. ipohondri, art. ipohondrii; f. sg. ipohondră, pl. ipohondre^[1]

ipohondru

ipohondru.

ipohondru (ipohondră), adj. – Care are o stare psihică morbidă caracterizată prin neliniște continuă. Fr. hypochondre, cu pronunțarea din ngr. – Der. ipohondrie (mr. ipuhondrie), s. f. (boală psihică morbidă, caracterizată prin neliniște continuă), din ngr. ὑποχονδρία (sec. XIX); ipohondriac, adj. (hipocondriac), din gr. ὐποχονδριαϰός (sec. XVIII).

IPOHONDRIE s. (MED.) (rar) ipocondrism.^[1]

IPOHONDRIE s. (MED.) (rar) ipocondrism.