INTRANSIGENT, -Ă, intransigenți, -te, adj. Care nu se abate de la o anumită linie adoptată, care nu acceptă concilieri sau compromisuri; incoruptibil. – Din fr. intransigeant.

intransigent, ~ă av, a [At: MAIORESCU, CR. III, 419 / Pl: ~nți, ~e / E: fr intransigeant] 1-2 (Într-un mod) care nu acceptă compromisuri sau concesii Vz neînduplecat.

intransigență sf [At: C. PETRESCU, Î. III, 67 / Pl: ~țe / E: fr intransigeance] 1 Calitate a celui intransigent. 2-3 (Atitudine sau) purtare intransigentă, care nu admite compromisuri sau nu face concesii. corectat(ă)

INTRANSIGENT, -Ă, intransigenți, -te, adj. Care nu se abate de la o anumită linie adoptată, care nu acceptă concilieri sau compromisuri; incoruptibil. V. neînduplecat. – Din fr. intransigeant.

INTRANSIGENT, -Ă, intransigenți, -te, adj. Care nu se abate cu nici un chip de la o anumită linie, care nu acceptă concilieri sau compromisuri, care nu cedează; neîmpăcat, neînduplecat, necruțător, neîngăduitor. Leninismul învață partidele comuniste să fie intransigente față de orice deviere oportunistă și naționalistă, să nu tolereze pe împăciuitoriști și capitulanți. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 445. Rechizitoriul violent al lui Nicolaie Bălcescu împotriva castei dominante și poziția sa intransigentă au făcut ca izgonirea lui din țară să fie prelungită. SADOVEANU, E. 52. Intransigent și îndrăzneț în acțiunile mari, dascălul... era cuprins de sfiiciune cînd vorbea. CAMIL PETRESCU, O. II 529.

INTRANSIGENȚĂ s. f. Însușirea de a fi intransigent; atitudine care nu admite compromisuri sau concilieri. Partidul educă pe comuniști și pe toți oamenii muncii în spiritul intransigenței și fermității în lupta împotriva dușmanilor interni și externi. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2605.

INTRANSIGENT, -Ă adj. Neînduplecat, necruțător, incoruptibil. [Cf. fr. intransigeant, it. intransigente].

INTRANSIGENȚĂ s.f. Atitudine necruțătoare, lipsită de compromisuri; neînduplecare. [Cf. fr. intransigeance, it. intransigenza].

INTRANSIGENT, -Ă adj. care nu admite să facă concesii, compromisuri; neînduplecat; incoruptibil. (< fr. intransigeant, it. intransigente)

INTRANSIGENȚĂ s. f. atitudine necruțătoare, refuz al compromisurilor. (< fr. intransigeance, it. intransigenza)

INTRANSIGENT ~tă (~ți, ~te) și adverbial Care nu admite nici o concesie sau nici un compromis; consecvent în acțiuni și în convingeri; inflexibil. /<fr. intransigeant

INTRANSIGENȚĂ f. 1) Caracter intransigent. 2) Atitudine intransigentă. [G.-D. intransigenței] /<fr. intransigence, it. intransigenza

intransigent a. și m. care nu face nici o concesiune.

*intransigént, -ă adj. (d. transigent). Care nu transige: partid politic intransigent.

*intransigénță f., pl. e (d. transigență). Caracteru de a fi intransigent.

intransigent adj. m., pl. intransigenți; f. intransigentă, pl. intransigente

intransigență s. f., g.-d. art. intransigenței

intransigent adj. m., pl. intransigenți; f. intransigentă, pl. intransigente

intransigență s. f., g.-d. art. intransigenței

intransigent adj. m., pl. intransigenți; f. sg. intransigentă, pl. intransigente

intransigență s. f., g.-d. art. intrasigenței

intransigent

intransigență

intransigent.

INTRANSIGENT adj. 1. v. hotărât. 2. v. necruțător. 3. v. neîngăduitor.

INTRANSIGENȚĂ s. 1. v. hotărâre. 2. v. severitate.

INTRANSIGENT adj. 1. decis, dîrz, ferm, hotărît, inflexibil, neabătut, neclintit, nestrămutat, neșovăitor, statornic, (înv.) nepregetător. (Om ~; caracter ~.) 2. necruțător. (~ cu hoții.)

INTRANSIGENȚĂ s. 1. dîrzenie, fermitate, hotărîre, neclintire, neînduplecare, nestrămutare, neșovăire, statornicie, (livr.) decizie. (înv.) nepreget, (fig.) inflexibilitate. 2. asprime, constrîngere, rigoare, rigurozitate, severitate, strășnicie, strictețe, (înv.) strășnicire, (fig.) duritate. (~ regimului de internat.)

Intransigent ≠ tolerant