16 definiții pentru intransigent


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

intransigent, ~ă av, a [At: MAIORESCU, CR. III, 419 / Pl: ~nți, ~e / E: fr intransigeant] 1-2 (Într-un mod) care nu acceptă compromisuri sau concesii Vz neînduplecat.

INTRANSIGÉNT, -Ă, intransigenți, -te, adj. Care nu se abate de la o anumită linie adoptată, care nu acceptă concilieri sau compromisuri; incoruptibil. – Din fr. intransigeant.

INTRANSIGÉNT, -Ă, intransigenți, -te, adj. Care nu se abate de la o anumită linie adoptată, care nu acceptă concilieri sau compromisuri; incoruptibil. V. neînduplecat. – Din fr. intransigeant.

INTRANSIGÉNT, -Ă, intransigenți, -te, adj. Care nu se abate cu nici un chip de la o anumită linie, care nu acceptă concilieri sau compromisuri, care nu cedează; neîmpăcat, neînduplecat, necruțător, neîngăduiior. Leninismul învață partidele comuniste să fie intransigente față de orice deviere oportunistă și naționalistă, să nu tolereze pe împăciuitoriști și capitulanți. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 445. Rechizitoriul violent al lui Nicolaie Bălcescu împotriva castei dominante și poziția sa intransigentă au făcut ca izgonirea lui din țară să fie prelungită. SADOVEANU, E. 52. Intransigent și îndrăzneț în acțiunile mari, dascălul... era cuprins de sfiiciune cînd vorbea. CAMIL PETRESCU, O. II 529.

INTRANSIGÉNT, -Ă adj. Neînduplecat, necruțător, incoruptibil. [Cf. fr. intransigeant, it. intransigente].

INTRANSIGÉNT, -Ă adj. care nu admite să facă concesii, compromisuri; neînduplecat; incoruptibil. (< fr. intransigeant, it. intransigente)

INTRANSIGÉNT ~tă (~ți, ~te) și adverbial Care nu admite nici o concesie sau nici un compromis; consecvent în acțiuni și în convingeri; inflexibil. /<fr. intransigeant

intransigent a. și m. care nu face nici o concesiune.

*intransigént, -ă adj. (d. transigent). Care nu transige: partid politic intransigent.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

intransigént adj. m., pl. intransigénți; f. intransigéntă, pl. intransigénte

intransigént adj. m., pl. intransigénți; f. sg. intransigéntă, pl. intransigénte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

INTRANSIGÉNT adj. 1. v. hotărât. 2. v. necruțător. 3. v. neîngăduitor.

INTRANSIGENT adj. 1. decis, dîrz, ferm, hotărît, inflexibil, neabătut, neclintit, nestrămutat, neșovăitor, statornic, (înv.) nepregetător. (Om ~; caracter ~.) 2. necruțător. (~ cu hoții.)

Intransigent ≠ tolerant

Intrare: intransigent
intransigent adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • intransigent
  • intransigentul
  • intransigentu‑
  • intransigentă
  • intransigenta
plural
  • intransigenți
  • intransigenții
  • intransigente
  • intransigentele
genitiv-dativ singular
  • intransigent
  • intransigentului
  • intransigente
  • intransigentei
plural
  • intransigenți
  • intransigenților
  • intransigente
  • intransigentelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

intransigent

  • 1. Care nu se abate de la o anumită linie adoptată, care nu acceptă concilieri sau compromisuri.
    exemple
    • Leninismul învață partidele comuniste să fie intransigente față de orice deviere oportunistă și naționalistă, să nu tolereze pe împăciuitoriști și capitulanți. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 445.
      surse: DLRLC
    • Rechizitoriul violent al lui Nicolaie Bălcescu împotriva castei dominante și poziția sa intransigentă au făcut ca izgonirea lui din țară să fie prelungită. SADOVEANU, E. 52.
      surse: DLRLC
    • Intransigent și îndrăzneț în acțiunile mari, dascălul... era cuprins de sfiiciune cînd vorbea. CAMIL PETRESCU, O. II 529.
      surse: DLRLC

etimologie: