2 intrări

27 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INTITULÁT, -Ă, intitulați, -te, adj. Purtând numele, denumit, numit. [Var.: (pop.) întitulát, -ă adj.] – V. intitula.

intitulat, ~ă a [At: NEGRUZZI, S. I, 221 / V: (pop) în~ / Pl: ~ați, ~e / E: intitula] 1 Căruia i s-a dat un titlu. 2 Care a fost numit într-un anumit fel. 3 Care poartă un titlu Si: denumit, numit.

INTITULÁT, -Ă, intitulați, -te, adj. Purtând numele, denumit, numit... [Var.: (pop.) întitulát, -ă adj.] – V. intitula.

INTITULÁT, -Ă, intitulați, -te, adj. Care are un titlu; numit. În 1909 a apărut lucrarea lui Lenin intitulată «Materialism și empiriocriticism». ▭ Miron Costin a mai scris și opera intitulată «De neamul Moldovenilor». IST. R.P.R. 216. – Variantă: întitulát, -ă (GALAN, B. I 67) adj.

INTITULÁ, intitulez, vb. I. Tranz. A da, a pune un titlu unei scrieri; a numi într-un anumit fel pe cineva sau ceva. ♦ Refl. A purta un titlu; a se numi. [Var.: (pop.) întitulá vb. I] – Din fr. intituler, lat. intitulare.

INTITULÁ, intitulez, vb. I. Tranz. A da, a pune un titlu unei scrieri; a numi într-un anumit fel pe cineva sau ceva. ♦ Refl. A purta un titlu; a se numi. [Var.: (pop.) întitulá vb. I] – Din fr. intituler, lat. intitulare.

ÎNTITULÁ vb. I v. intitula.

ÎNTITULÁT, -Ă adj. v. intitulat.

ÎNTITULÁT, -Ă adj. v. intitulat.

intitula [At: ȘINCAI, HR. 8/32 / V: (pop) în~, (înv; cscj) ~li, întituli / Pzi: ~lez / E: fr intituler, lat intitulare] 1 vt A da titlu unei scrieri. 2 vt A numi într-un anumit fel ceva sau pe cineva. 3 vr A purta un titlu Si: a se numi.

întitulat, ~ă a vz intitulat

INTITULÁ, intitulez, vb. I. Tranz. A pune, a da un titlu (unei scrieri, unei persoane etc.). ♦ Refl. A purta un titlu, a se numi. Ion Huniade se intitula voievod al Ardealului. – Variantă: întitulá vb. I.

INTITULÁ vb. I. tr. A da un titlu (unei cărți, unei lucrări etc.). ♦ refl. A-și lua, a-și da un titlu. [P.i. 3,6 -lează, var. întitula vb. I. / < fr. intituler, cf. lat. intitulare].

INTITULÁ vb. I. tr. a da un titlu (unei cărți). II. refl. a-și lua, a-și da un titlu. (< fr. intituler, lat. intitulare)

A INTITULÁ ~éz tranz. (cărți, articole) A înzestra cu un titlu; a numi. /<fr. intituler, lat. intitulare[1]

  1. Var. întitula (după def. din DEX și DN) — LauraGellner

A SE INTITULÁ se ~eáză intranz. A purta un titlu; a se numi. /<fr. intituler, lat. intitulare[1]

  1. Var. întitula (după def. din DEX și DN) — LauraGellner

*întituléz v. tr. (mlat. intitulo, -áre, fr. intituler, it. intitolare). Daŭ titlu uneĭ cărțĭ, unuĭ suveran. V. refl. Îmĭ daŭ titlu de: acest mitropolit se întitulează „al Moldoveĭ și Suceveĭ”.

arată toate definițiile

Intrare: intitulat
intitulat adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • intitulat
  • intitulatul
  • intitulatu‑
  • intitula
  • intitulata
plural
  • intitulați
  • intitulații
  • intitulate
  • intitulatele
genitiv-dativ singular
  • intitulat
  • intitulatului
  • intitulate
  • intitulatei
plural
  • intitulați
  • intitulaților
  • intitulate
  • intitulatelor
vocativ singular
plural
întitulat adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • întitulat
  • ‑ntitulat
  • întitulatul
  • întitulatu‑
  • ‑ntitulatul
  • ‑ntitulatu‑
  • întitula
  • ‑ntitula
  • întitulata
  • ‑ntitulata
plural
  • întitulați
  • ‑ntitulați
  • întitulații
  • ‑ntitulații
  • întitulate
  • ‑ntitulate
  • întitulatele
  • ‑ntitulatele
genitiv-dativ singular
  • întitulat
  • ‑ntitulat
  • întitulatului
  • ‑ntitulatului
  • întitulate
  • ‑ntitulate
  • întitulatei
  • ‑ntitulatei
plural
  • întitulați
  • ‑ntitulați
  • întitulaților
  • ‑ntitulaților
  • întitulate
  • ‑ntitulate
  • întitulatelor
  • ‑ntitulatelor
vocativ singular
plural
Intrare: intitula
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • intitula
  • intitulare
  • intitulat
  • intitulatu‑
  • intitulând
  • intitulându‑
singular plural
  • intitulea
  • intitulați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • intitulez
(să)
  • intitulez
  • intitulam
  • intitulai
  • intitulasem
a II-a (tu)
  • intitulezi
(să)
  • intitulezi
  • intitulai
  • intitulași
  • intitulaseși
a III-a (el, ea)
  • intitulea
(să)
  • intituleze
  • intitula
  • intitulă
  • intitulase
plural I (noi)
  • intitulăm
(să)
  • intitulăm
  • intitulam
  • intitularăm
  • intitulaserăm
  • intitulasem
a II-a (voi)
  • intitulați
(să)
  • intitulați
  • intitulați
  • intitularăți
  • intitulaserăți
  • intitulaseți
a III-a (ei, ele)
  • intitulea
(să)
  • intituleze
  • intitulau
  • intitula
  • intitulaseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • întitula
  • ‑ntitula
  • întitulare
  • ‑ntitulare
  • întitulat
  • ‑ntitulat
  • întitulatu‑
  • ‑ntitulatu‑
  • întitulând
  • ‑ntitulând
  • întitulându‑
  • ‑ntitulându‑
singular plural
  • întitulea
  • ‑ntitulea
  • întitulați
  • ‑ntitulați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • întitulez
  • ‑ntitulez
(să)
  • întitulez
  • ‑ntitulez
  • întitulam
  • ‑ntitulam
  • întitulai
  • ‑ntitulai
  • întitulasem
  • ‑ntitulasem
a II-a (tu)
  • întitulezi
  • ‑ntitulezi
(să)
  • întitulezi
  • ‑ntitulezi
  • întitulai
  • ‑ntitulai
  • întitulași
  • ‑ntitulași
  • întitulaseși
  • ‑ntitulaseși
a III-a (el, ea)
  • întitulea
  • ‑ntitulea
(să)
  • întituleze
  • ‑ntituleze
  • întitula
  • ‑ntitula
  • întitulă
  • ‑ntitulă
  • întitulase
  • ‑ntitulase
plural I (noi)
  • întitulăm
  • ‑ntitulăm
(să)
  • întitulăm
  • ‑ntitulăm
  • întitulam
  • ‑ntitulam
  • întitularăm
  • ‑ntitularăm
  • întitulaserăm
  • ‑ntitulaserăm
  • întitulasem
  • ‑ntitulasem
a II-a (voi)
  • întitulați
  • ‑ntitulați
(să)
  • întitulați
  • ‑ntitulați
  • întitulați
  • ‑ntitulați
  • întitularăți
  • ‑ntitularăți
  • întitulaserăți
  • ‑ntitulaserăți
  • întitulaseți
  • ‑ntitulaseți
a III-a (ei, ele)
  • întitulea
  • ‑ntitulea
(să)
  • întituleze
  • ‑ntituleze
  • întitulau
  • ‑ntitulau
  • întitula
  • ‑ntitula
  • întitulaseră
  • ‑ntitulaseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • intituli
  • intitulire
  • intitulit
  • intitulitu‑
  • intitulind
  • intitulindu‑
singular plural
  • intitulește
  • intituliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • intitulesc
(să)
  • intitulesc
  • intituleam
  • intitulii
  • intitulisem
a II-a (tu)
  • intitulești
(să)
  • intitulești
  • intituleai
  • intituliși
  • intituliseși
a III-a (el, ea)
  • intitulește
(să)
  • intitulească
  • intitulea
  • intituli
  • intitulise
plural I (noi)
  • intitulim
(să)
  • intitulim
  • intituleam
  • intitulirăm
  • intituliserăm
  • intitulisem
a II-a (voi)
  • intituliți
(să)
  • intituliți
  • intituleați
  • intitulirăți
  • intituliserăți
  • intituliseți
a III-a (ei, ele)
  • intitulesc
(să)
  • intitulească
  • intituleau
  • intituli
  • intituliseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

intitulat întitulat

etimologie:

  • vezi intitula
    surse: DEX '98 DEX '09

intitula întitula intituli

  • 1. A da, a pune un titlu unei scrieri; a numi într-un anumit fel pe cineva sau ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: numi (vb.)
    • 1.1. reflexiv A purta un titlu; a se numi.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file un exemplu
      exemple
      • Ion Huniade se intitula voievod al Ardealului.
        surse: DLRLC

etimologie: