18 definiții pentru interdicție interdicțiune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INTERDÍCȚIE, interdicții, s. f. 1. Prevedere legală prin care se interzice săvârșirea anumitor fapte sau acte. 2. Măsură legală sau judecătorească aplicată unui răufăcător sau unui alienat mintal, care constă în interzicerea exercitării anumitor acte juridice. 3. Stare în care se află aceste persoane. [Var.: interdicțiúne s. f.] – Din fr. interdiction, lat. interdictio, -onis.

INTERDÍCȚIE, interdicții, s. f. 1. Prevedere legală prin care se interzice săvârșirea anumitor fapte sau acte. 2. Măsură legală sau judecătorească aplicată unui răufăcător sau unui alienat mintal, care constă în interzicerea exercitării anumitor acte juridice. 3. Stare în care se află aceste persoane. [Var.: interdicțiúne s. f.] – Din fr. interdiction, lat. interdictio, -onis.

interdicție sf [At: I. IONESCU, P. 190 / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr interdiction, lat interdictio, -onis] (Jur) 1 Interzicere a săvârșirii anumitor fapte sau acte Si: oprire, prohibiție. 2 (Spc) Măsură legală prin care se interzice unui răufăcător sau alienat mintal executarea anumitor acte juridice Si: interzicere (2), interzis1 (2). 3 (Spc) Interzicere a exercitării drepturilor civile sau politice unei persoane ca o măsură represivă sau de protecție Si: interzicere (3), interzis1 (3). 4 Situație în care se află persoana aflată sub interdicție (4). 5 (Îe) A pune pe cineva sub ~ A declara pe cineva incapabil să-și exercite drepturile civile.

INTERDÍCȚIE, interdicții, s. f. Faptul de a interzice; interzicere (prin lege) de a face un lucru. ♦ Măsură legală cu caracter represiv, aplicată unui răufăcător sau cu caracter de protecție, aplicată unui alienat mintal, prin care li se interzice acestora exercitarea drepturilor politice (și civile). A pune pe cineva sub interdicție.

INTERDÍCȚIE s.f. Interzicere, opreliște, oprire (prin lege). ♦ Interzicere a exercitării drepturilor politice (și civile) ale unei persoane ca măsură represivă sau de protecție. [Gen. -iei, var. interdicțiune s.f. / cf. fr. interdiction, lat. interdictio].

INTERDÍCȚIE s. f. 1. interzicere (prin lege). ◊ tabu. 2. interzicere a exercitării drepturilor politice (și civile) ale unei persoane ca măsură represivă sau de protecție. ◊ stare a unei asemenea persoane. (< fr. interdiction, lat. interdictio)

INTERDÍCȚIE ~i f. Măsură (prevăzută de lege) prin care se interzice (a săvârși) ceva; prohibiție. [G.-D. interdicției] /<fr. interdiction, lat. interdictio, ~onis[1]

  1. Var. interdicțiune (după def. din DEX și DN) — LauraGellner

INTERDICȚIÚNE s. f. v. interdicție.

INTERDICȚIÚNE s. f. v. interdicție.

interdicțiune sf vz interdicție

INTERDICȚIÚNE s.f. v. interdicție.

interdicțiune f. 1. acțiunea de a interzice: interdicțiunea unui comerț; 2. suspendarea funcțiunilor: interdicțiunea unui notar; 3. luarea cuiva libera dispozițiune a averii sale: cerere de interdicțiune; 4. privațiune: interdicțiunea drepturilor cetățenești. (celui ce a fost condamnat la o pedeapsă infamantă).

*interdicțiúne f. (lat. interdictio, -ónis. V. direcțiune). Acțiunea de a interzice, oprire, prohibițiune: a interzice un fel de comerciŭ. Suspendarea din funcțiune: funcționar lovit de interdicțiune. Jur. Oprirea unuĭ nebun saŭ risipitor de a-șĭ administra averea. Luarea drepturilor civile unuĭa care a fost condamnat la o pedeapsă infamantă: interdicțiune legală. – Și -ícție.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

interdícție (interzicere) (-ți-e) s. f., art. interdícția (-ți-a), g.-d. art. interdícției; pl. interdícții, art. interdícțiile (-ți-i-)

interdícție s. f. (sil. -ți-e), art. interdícția (sil. -ți-a), g.-d. art. interdícției; pl. interdícții, art. interdícțiile (sil. -ți-i-)[1]

  1. Var. interdicțiune (după def. din DEX și DN) — LauraGellner

Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

INTERDÍCȚIE s. 1. v. prohibiție. 2. v. tabu.[1]

  1. Var. interdicțiune (după def. din DEX și DN) — LauraGellner

INTERDICȚIE s. interzicere, prohibire, prohibiție, (livr.) excluziune, (pop.) opreală, opreliște, (înv.) oprire, (turcism înv.) iasac. (~ consumului de alcool.)

Interdicție ≠ îngăduință[1]

  1. Var. interdicțiune (după def. din DEX și DN) — LauraGellner

Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

INTERDICȚIE AERIANĂ misiune ce vizează în special obiectivele de importanță strategică din adâncimea teritoriului inamic, putând fi: strategică și tactică. Interdicția aeriană este forma principală de ducere a luptei în adâncime. Interdicția de forțe vizează trupele ce se deplasează spre unitățile din eșalonul întâi sau la raioane de concentrare, putând atinge în adâncime 400-500 Km, având prioritate mijloacele nucleare ale inamicului, sistemele de cercetare și lovire de înaltă precizie, grupările blindate și mecanizate. Interdicția logistică sau de aprovizionare are drept scop dezorganizarea sistemului de aprovizionare cu muniții, alimente și carburanți și diverse materiale necesare acțiunilor de luptă, vizând nodurile de comunicație, stațiile de cale ferată, trecerile importante peste cursurile de apă, depozitele de muniție și carburanți etc. Interzicerea surselor de materii prime și materiale are în vedere o gamă variată de obiective sursele de combustibil constituind o prioritate, uzine producătoare de tehnică militară, muniții etc., fiind executată cu precădere de către mijloacele aeriene strategice.

Intrare: interdicție
interdicție substantiv feminin
  • silabație: -ți-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • interdicție
  • interdicția
plural
  • interdicții
  • interdicțiile
genitiv-dativ singular
  • interdicții
  • interdicției
plural
  • interdicții
  • interdicțiilor
vocativ singular
plural
interdicțiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • interdicțiune
  • interdicțiunea
plural
  • interdicțiuni
  • interdicțiunile
genitiv-dativ singular
  • interdicțiuni
  • interdicțiunii
plural
  • interdicțiuni
  • interdicțiunilor
vocativ singular
plural

interdicție interdicțiune

  • 1. Prevedere legală prin care se interzice săvârșirea anumitor fapte sau acte.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: interzicere opreliște oprire prohibiție antonime: îngăduință
  • 2. Măsură legală sau judecătorească aplicată unui răufăcător sau unui alienat mintal, care constă în interzicerea exercitării anumitor acte juridice.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file un exemplu
    exemple
    • A pune pe cineva sub interdicție.
      surse: DLRLC
  • 3. Stare în care se află aceste persoane.
    surse: DEX '98 DEX '09

etimologie: