opțiuni
  • info

2 intrări

15 definiții

din care

Explicative DEX

INTERCONDIȚIONARE, intercondiționări, s. f. Interdependență. [Pr.: -ți-o-] – Inter1- + condiționare.

intercondiționare sf [At: DN3 / P: ~ți-o~ / Pl: ~nări / E: intercondiționa] 1 Stabilire a unui raport de interdependență. 2 (Ccr) Interdependență (1).

INTERCONDIȚIONARE, intercondiționări, s. f. Legătură și condiționare reciprocă între lucruri, fenomene, procese etc.; interdependență. [Pr.: -ți-o-] – Inter1- + condiționare.

INTERCONDIȚIONARE s.f. Interdependență. [Pron. -ți-o-. / < inter- + condiționare].

intercondiționare s. f. Stabilirea unor raporturi complexe de interdependență ◊ „Analiza intercondiționării factorilor naturali, economici, demografici, sociali și tehnici.” Sc. 11 X 67 p. 1; v. și Mag. 26 V 79 p. 2 (din inter- + condiționare; cf. rus. vzaimoobuslovlennosti; El. Carabulea în SMFC III p. 3538; DN3, DEX-S)

INTERCONDIȚIONA, pers. 3 intercondiționează, vb. I. Refl. și intranz. (Despre fenomene, procese, elemente ale unui sistem etc.) A fi într-un raport de interdependență. [Pr.: -ți-o-] – Inter1- + condiționa.

INTERCONDIȚIONA, pers. 3 intercondiționează, vb. I. Refl. și intranz. (Despre fenomene, procese, elemente ale unui sistem etc.) A fi într-un raport de interdependență. [Pr.: -ți-o-] – Inter1- + condiționa.

intercondiționa vri [At: DEX / P: ~ți-o~ / Pzi: ~nez / E: inter2- + condiționa] 1-2 (D. fenomene, procese, elemente ale unui sistem) A (se) stabili un raport de interdependență (1).

INTERCONDIȚIONA vb. refl., intr. a se condiționa reciproc. (< fr. interconditionner)

Ortografice DOOM

intercondiționare (desp. -ți-o-) s. f., g.-d. art. intercondiționării; pl. intercondiționări

*intercondiționare (-ți-o-) s. f., g.-d. art. intercondiționării; pl. intercondiționări

intercondiționare s. f., g.-d. art. intercondiționării

intercondiționa (a ~) (desp. -ți-o-) vb., ind. prez. 1 sg. intercondiționez, 3 intercondiționează; conj. prez. 1 sg. să intercondiționez, 3 să intercondiționeze

*intercondiționa (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 intercondiționează

intercondiționa vb., ind. prez. 3 sg. intercondiționează

Jargon

INTERCONDIȚIONARE s. f. (< intercondiționa < inter + condiționa, cf. fr. conditionner, it. condizionare): raport de condiționare reciprocă între subiect și predicat; raport de dependență reciprocă, de presupunere reciprocă, de definire a subiectului prin predicat și, invers, a predicatului prin subiect. Tot un fel de i. este și raportul dintre propozițiile coordonate sau cel existent între propozițiile subordonate și regentele lor. Fenomenul este propriu expresiei și conținutului unui cuvânt, semnificantului și semnificatului acestuia (v.).

Intrare: intercondiționare
intercondiționare substantiv feminin
  • silabație: -ți-o- info
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • intercondiționare
  • intercondiționarea
plural
  • intercondiționări
  • intercondiționările
genitiv-dativ singular
  • intercondiționări
  • intercondiționării
plural
  • intercondiționări
  • intercondiționărilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: intercondiționa
  • silabație: -ți-o-na info
verb (V201)
Surse flexiune: DOOM 3
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • intercondiționa
  • intercondiționare
  • intercondiționat
  • intercondiționatu‑
  • intercondiționând
  • intercondiționându‑
 singular plural
— —
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) — — — — —
a II-a (tu) — — — — —
a III-a (el, ea)
  • intercondiționează
 (să)
  • intercondiționeze
  • intercondiționa
  • intercondiționă
  • intercondiționase
plural I (noi) — — — — —
a II-a (voi) — — — — —
a III-a (ei, ele)
  • intercondiționează
 (să)
  • intercondiționeze
  • intercondiționau
  • intercondiționară
  • intercondiționaseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

intercondiționare, intercondiționărisubstantiv feminin

  • 1. Legătură și condiționare reciprocă între lucruri, fenomene, procese etc. DEX '09 DEX '98 DN DCR2
    sinonime: interdependență
    • format_quote Analiza intercondiționării factorilor naturali, economici, demografici, sociali și tehnici. Sc. 11 X 67 p. 1; v. și Mag. 26 V 79 p. 2. DCR2
etimologie:
  • Inter- + condiționare DEX '09 DEX '98 DN

intercondiționaverb

  • 1. (Despre fenomene, procese, elemente ale unui sistem etc.) A fi într-un raport de interdependență. DEX '09 DEX '98 MDN '00
etimologie:
  • Inter- + condiționa DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Exemple de pronunție a termenului „intercondiționare” (1 clipuri)
Clipul 1 / 1