INTERCONDIȚIONARE s. f. (< intercondiționa < inter + condiționa, cf. fr. conditionner, it. condizionare): raport de condiționare reciprocă între subiect și predicat; raport de dependență reciprocă, de presupunere reciprocă, de definire a subiectului prin predicat și, invers, a predicatului prin subiect. Tot un fel de i. este și raportul dintre propozițiile coordonate sau cel existent între propozițiile subordonate și regentele lor. Fenomenul este propriu expresiei și conținutului unui cuvânt, semnificantului și semnificatului acestuia (v.).