INTERDEPENDENȚĂ, interdependențe, s. f. Legătură și condiționare reciprocă între obiecte, fenomene, procese etc. ♦ Categorie a dialecticii care desemnează totalitatea formelor de legătură dintre obiectele și fenomenele naturii, ale societății și ale gândirii. – Din fr. interdépendance.

interdependență sf [At: CONTEMP. 1948, nr. 112, 9/6 / Pl: ~țe / E: fr interdépendance] 1-2 (Legătură și) condiționare reciprocă între lucruri, procese, fenomene etc Si: intercondiționare (1-2). 3 Categorie a dialecticii care desemnează totalitatea formelor de legătură dintre obiectele și fenomenele naturii, ale gândirii sau ale societății.

INTERDEPENDENȚĂ s. f. Legătură și condiționare reciprocă între lucruri, fenomene, procese etc. ♦ Categorie a dialecticii care desemnează totalitatea formelor de legătură dintre obiectele și fenomenele naturii, ale societății și ale gândirii. – Din fr. interdépendance.

INTERDEPENDENȚĂ s. f. Dependență reciprocă între acțiuni, fenomene etc. Între cele două forme ale mișcării există o interdependență dialectică. Evoluția pregătește revoluția, iar revoluția desăvîrșește evoluția. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 360, 2/6.

INTERDEPENDENȚĂ s.f. Legătură și condiționare reciprocă între fenomene, acțiuni etc. [Cf. fr. interdépendance].

INTERDEPENDENȚĂ s. f. legătură și condiționare reciprocă între sisteme, fenomene, procese etc.; intercondiționare. (< fr. interdépendance)

INTERDEPENDENȚĂ f. Dependență reciprocă (dintre diferite fenomene sau obiecte); corelație; corespondență. [G.-D. interdependenței] /<fr. interdépendance

interdependență s. f., g.-d. art. interdependenței; pl. interdependențe

interdependență s. f., g.-d. art. interdependenței, pl. interdependențe

interdependență s. f., g.-d. art. interdependenței

INTERDEPENDENȚĂ s. (FILOZ.) legătură universală.

INTERDEPENDENȚĂ s. (FILOZ.) legătură universală.

INTERDEPENDENȚĂ s. f. (cf. fr. interdépendance): v. intercondiționare.