13 definiții pentru integru

INTÉGRU, -Ă, integri, -e, adj. Cinstit, onest, corect; incoruptibil. – Din fr. intègre.

INTÉGRU, -Ă, integri, -e, adj. Cinstit, onest, corect; incoruptibil. – Din fr. intègre.

INTÉGRU, -Ă, integri, -e, adj. (Despre oameni) Cinstit, onest, incoruptibil. Om integru. Caracter integru.El lovea abuzurile; era nepărtinitor, integru. BOLINTINEANU, O. 254.

intégru (-te-gru) adj. m., pl. intégri; f. intégră, pl. intégre

intégru adj. m. (sil. -gru), pl. intégri; f. sg. intégră, pl. intégre

INTÉGRU adj. v. cinstit.

Integru ≠ pervers, pervertit, necinstit

INTÉGRU, -Ă adj. Cinstit, virtuos, cumpătat, onest; incoruptibil. [< cf. fr. intègre, cf. lat. integer].

INTÉGRU, -Ă adj. cinstit, virtuos, cumpătat, onest; incoruptibil. (< fr. intègre, lat. integer)

INTÉGRU ~ă (~i, ~e) Care este corect și de bună credință; onest; cinstit. [Sil. -te-gru] /<fr. intégre, lat. integer, ~igris

integru a. ce nu se lasă a fi corupt: judecător integru.

*intégru, -ă adj. (fr. intègre, d. lat. integer, integra, întreg, integru). Fig. Absolut onest: judecător, om integru. Adv. (Rar). În mod integru.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

INTÉGRU adj. cinstit, corect, incoruptibil, leal, necoruptibil, onest, (livr.) prob, (înv.) neademenít, nemitárnic, (fig.) curát, nepătát. (Funcționar ~; comportare ~.)

Intrare: integru
integru adjectiv

Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular integru integrul integră integra
plural integri integrii integre integrele
genitiv-dativ singular integru integrului integre integrei
plural integri integrilor integre integrelor
vocativ singular
plural