13 definiții pentru integru


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

integru, ~ă a [At: I. IONESCU, M. 154 / Pl: ~ri, ~re / E: fr intègre] Cinstit.

INTÉGRU, -Ă, integri, -e, adj. Cinstit, onest, corect; incoruptibil. – Din fr. intègre.

INTÉGRU, -Ă, integri, -e, adj. Cinstit, onest, corect; incoruptibil. – Din fr. intègre.

INTÉGRU, -Ă, integri, -e, adj. (Despre oameni) Cinstit, onest, incoruptibil. Om integru. Caracter integru.El lovea abuzurile; era nepărtinitor, integru. BOLINTINEANU, O. 254.

INTÉGRU, -Ă adj. Cinstit, virtuos, cumpătat, onest; incoruptibil. [< cf. fr. intègre, cf. lat. integer].

INTÉGRU, -Ă adj. cinstit, virtuos, cumpătat, onest; incoruptibil. (< fr. intègre, lat. integer)

INTÉGRU ~ă (~i, ~e) Care este corect și de bună credință; onest; cinstit. [Sil. -te-gru] /<fr. intégre, lat. integer, ~igris

integru a. ce nu se lasă a fi corupt: judecător integru.

*intégru, -ă adj. (fr. intègre, d. lat. integer, integra, întreg, integru). Fig. Absolut onest: judecător, om integru. Adv. (Rar). În mod integru.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

intégru (-te-gru) adj. m., pl. intégri; f. intégră, pl. intégre

intégru adj. m. (sil. -gru), pl. intégri; f. sg. intégră, pl. intégre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

INTÉGRU adj. v. cinstit.

INTEGRU adj. cinstit, corect, incoruptibil, leal, necoruptibil, onest, (livr.) prob, (înv.) neademenit, nemitarnic, (fig.) curat, nepătat. (Funcționar ~; comportare ~.)

Integru ≠ pervers, pervertit, necinstit

Intrare: integru
integru adjectiv
  • silabație: in-te-gru
adjectiv (A96)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • integru
  • integrul
  • integru‑
  • integră
  • integra
plural
  • integri
  • integrii
  • integre
  • integrele
genitiv-dativ singular
  • integru
  • integrului
  • integre
  • integrei
plural
  • integri
  • integrilor
  • integre
  • integrelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

integru

etimologie: