opțiuni
  • info

2 intrări

27 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INCRIMINAT, -Ă, incriminați, -te, adj. Care este acuzat de crimă; care a dat naștere la o învinuire; care este pedepsit de lege; acuzat. ♦ (Substantivat) Persoană învinuită de o crimă. [Var.: încriminat, -ă adj.] – V. incrimina.

INCRIMINAT, -Ă, incriminați, -te, adj. Care este acuzat de crimă; care a dat naștere la o învinuire; care este pedepsit de lege; acuzat. ♦ (Substantivat) Persoană învinuită de o crimă. [Var.: încriminat, -ă adj.] – V. incrimina.

incriminat, ~ă [At: DA / V: în~ / Pl: ~ați, ~e / E: incrimina] 1-2 smf, a (Persoană) care este acuzată de crimă. 3-4 smf, a (Persoană) care este învinuită de ceva. 5 a Care a dat naștere la o învinuire. 6 a Care este pedepsit de lege. 7 a Penalizat.

INCRIMINAT, -Ă, incriminați, -te, adj. (Despre persoane) Învinuit, acuzat de ceva. ♦ (Mai ales despre faptele și manifestările oamenilor) Care este pedepsit de lege; care a dat naștere la o imputare, la o învinuire. Se fac citate din versurile incriminate. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 111, 4/5.

INCRIMINAT ~tă (~ți, ~te) și substantival Care este acuzat de o crimă. /v. a incrimina

INCRIMINA, incriminez, vb. I. Tranz. A învinui o persoană de săvârșirea unei crime; p. gener. a învinovăți, a acuza. [Var.: încrimina vb. I] – Din fr. incriminer.

ÎNCRIMINA vb. I v. incrimina.

ÎNCRIMINAT, -Ă adj. v. incriminat.

ÎNCRIMINAT, -Ă adj. v. incriminat.

incrimina [At: MACEDONSKI, O. I, 267 / V: în~ / Pzi: ~nez / E: fr incriminer, it incriminare] 1 vt A acuza pe cineva de săvârșirea unei crime. 2 vt (Pgn) A acuza. 3 vr A se învinovăți unul pe altul. 4 vt (Jur) A stabili prin lege că o anumită categorie de fapte constituie infracțiune și se pedepsește ca atare Si: a pedepsi, a penaliza, a sancționa.

încrimina v vz incrimina

INCRIMINA, incriminez, vb. I. Tranz. A acuza o persoană de săvârșirea unei crime; p. gener. a învinovăți, a acuza. [Var.: încrimina vb. I] – Din fr. incriminer.

INCRIMINA, incriminez, vb. I. Tranz. A imputa cuiva acte criminale, a învinui pe cineva, a învinovăți. – Prez. ind. și: (învechit) incrimin.

INCRIMINA vb. I. tr. A imputa cuiva acte criminale, a învinui pe cineva. [P.i. -nez și -min. / < fr. incriminer, it. incriminare].

INCRIMINA vb. tr. a imputa cuiva acte criminale, abuzuri etc.; a învinui. (< fr. incriminer, lat. incriminare)

A INCRIMINA ~ez tranz. (persoane) A acuza de săvârșirea unei crime. [Sil. in-cri-] /<fr. incriminer

incriminà v. a acuza de o crimă.

*incriminéz v. tr. (fr. incriminer, după lat. criminor, -ári, d. crimen, criminis, crimă. V. recriminez). Acuz de o crimă saŭ și de un lucru maĭ mic. Incriminez un demers, o acțiune, consider ca mare vină.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

incrimina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. incriminez, 3 incriminează; conj. prez. 1 sg. să incriminez, 3 să incrimineze

incrimina (a ~) vb., ind. prez. 3 incriminează

incrimina vb., ind. prez. 1 sg. incriminez, 3 sg. și pl. incriminează

incrimina

incriminez.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

INCRIMINAT s., adj. v. acuzat, inculpat, împricinat, învinovățit, învinuit, pârât.

incriminat s., adj. v. ACUZAT. INCULPAT. ÎMPRICINAT. ÎNVINOVĂȚIT. ÎNVINUIT. PÎRÎT.

INCRIMINA vb. v. acuza, inculpa, învinovăți, învinui.

incrimina vb. v. ACUZA. INCULPA. ÎNVINOVĂȚI. ÎNVINUI.

A se incrimina ≠ a se justifica

A incrimina ≠ a dezvinovăți

Intrare: incriminat
incriminat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • incriminat
  • incriminatul
  • incriminatu‑
  • incriminată
  • incriminata
plural
  • incriminați
  • incriminații
  • incriminate
  • incriminatele
genitiv-dativ singular
  • incriminat
  • incriminatului
  • incriminate
  • incriminatei
plural
  • incriminați
  • incriminaților
  • incriminate
  • incriminatelor
vocativ singular — —
plural — —
încriminat adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încriminat
  • ‑ncriminat
  • încriminatul
  • încriminatu‑
  • ‑ncriminatul
  • ‑ncriminatu‑
  • încriminată
  • ‑ncriminată
  • încriminata
  • ‑ncriminata
plural
  • încriminați
  • ‑ncriminați
  • încriminații
  • ‑ncriminații
  • încriminate
  • ‑ncriminate
  • încriminatele
  • ‑ncriminatele
genitiv-dativ singular
  • încriminat
  • ‑ncriminat
  • încriminatului
  • ‑ncriminatului
  • încriminate
  • ‑ncriminate
  • încriminatei
  • ‑ncriminatei
plural
  • încriminați
  • ‑ncriminați
  • încriminaților
  • ‑ncriminaților
  • încriminate
  • ‑ncriminate
  • încriminatelor
  • ‑ncriminatelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: incrimina
incrimina1 (1 -nez) verb grupa I conjugarea a II-a tranzitiv
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • incrimina
  • incriminare
  • incriminat
  • incriminatu‑
  • incriminând
  • incriminându‑
 singular plural
  • incriminează
  • incriminați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • incriminez
 (să)
  • incriminez
  • incriminam
  • incriminai
  • incriminasem
a II-a (tu)
  • incriminezi
 (să)
  • incriminezi
  • incriminai
  • incriminași
  • incriminaseși
a III-a (el, ea)
  • incriminează
 (să)
  • incrimineze
  • incrimina
  • incrimină
  • incriminase
plural I (noi)
  • incriminăm
 (să)
  • incriminăm
  • incriminam
  • incriminarăm
  • incriminaserăm
  • incriminasem
a II-a (voi)
  • incriminați
 (să)
  • incriminați
  • incriminați
  • incriminarăți
  • incriminaserăți
  • incriminaseți
a III-a (ei, ele)
  • incriminează
 (să)
  • incrimineze
  • incriminau
  • incriminară
  • incriminaseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • încrimina
  • ‑ncrimina
  • încriminare
  • ‑ncriminare
  • încriminat
  • ‑ncriminat
  • încriminatu‑
  • ‑ncriminatu‑
  • încriminând
  • ‑ncriminând
  • încriminându‑
  • ‑ncriminându‑
 singular plural
  • încriminează
  • ‑ncriminează
  • încriminați
  • ‑ncriminați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • încriminez
  • ‑ncriminez
 (să)
  • încriminez
  • ‑ncriminez
  • încriminam
  • ‑ncriminam
  • încriminai
  • ‑ncriminai
  • încriminasem
  • ‑ncriminasem
a II-a (tu)
  • încriminezi
  • ‑ncriminezi
 (să)
  • încriminezi
  • ‑ncriminezi
  • încriminai
  • ‑ncriminai
  • încriminași
  • ‑ncriminași
  • încriminaseși
  • ‑ncriminaseși
a III-a (el, ea)
  • încriminează
  • ‑ncriminează
 (să)
  • încrimineze
  • ‑ncrimineze
  • încrimina
  • ‑ncrimina
  • încrimină
  • ‑ncrimină
  • încriminase
  • ‑ncriminase
plural I (noi)
  • încriminăm
  • ‑ncriminăm
 (să)
  • încriminăm
  • ‑ncriminăm
  • încriminam
  • ‑ncriminam
  • încriminarăm
  • ‑ncriminarăm
  • încriminaserăm
  • ‑ncriminaserăm
  • încriminasem
  • ‑ncriminasem
a II-a (voi)
  • încriminați
  • ‑ncriminați
 (să)
  • încriminați
  • ‑ncriminați
  • încriminați
  • ‑ncriminați
  • încriminarăți
  • ‑ncriminarăți
  • încriminaserăți
  • ‑ncriminaserăți
  • încriminaseți
  • ‑ncriminaseți
a III-a (ei, ele)
  • încriminează
  • ‑ncriminează
 (să)
  • încrimineze
  • ‑ncrimineze
  • încriminau
  • ‑ncriminau
  • încriminară
  • ‑ncriminară
  • încriminaseră
  • ‑ncriminaseră
incrimina2 (1 -n) verb grupa I conjugarea I tranzitiv
verb (VT2)
Surse flexiune: DN
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • incrimina
  • incriminare
  • incriminat
  • incriminatu‑
  • incriminând
  • incriminându‑
 singular plural
  • incrimină
  • incriminați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • incrimin
 (să)
  • incrimin
  • incriminam
  • incriminai
  • incriminasem
a II-a (tu)
  • incrimini
 (să)
  • incrimini
  • incriminai
  • incriminași
  • incriminaseși
a III-a (el, ea)
  • incrimină
 (să)
  • incrimine
  • incrimina
  • incrimină
  • incriminase
plural I (noi)
  • incriminăm
 (să)
  • incriminăm
  • incriminam
  • incriminarăm
  • incriminaserăm
  • incriminasem
a II-a (voi)
  • incriminați
 (să)
  • incriminați
  • incriminați
  • incriminarăți
  • incriminaserăți
  • incriminaseți
a III-a (ei, ele)
  • incrimină
 (să)
  • incrimine
  • incriminau
  • incriminară
  • incriminaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

incriminat, incriminatăadjectiv

  • 1. Care este acuzat de crimă; care a dat naștere la o învinuire; care este pedepsit de lege. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: acuzat învinuit
    • format_quote Se fac citate din versurile incriminate. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 111, 4/5. DLRLC
etimologie:
  • vezi incrimina DEX '98 DEX '09

incrimina, incriminezverb

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.