2 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INCRIMINÁT, -Ă, incriminați, -te, adj. Care este acuzat de crimă; care a dat naștere la o învinuire; care este pedepsit de lege; acuzat. ♦ (Substantivat) Persoană învinuită de o crimă. [Var.: încriminát, -ă adj.] – V. incrimina.

INCRIMINÁT, -Ă, incriminați, -te, adj. Care este acuzat de crimă; care a dat naștere la o învinuire; care este pedepsit de lege; acuzat. ♦ (Substantivat) Persoană învinuită de o crimă. [Var.: încriminát, -ă adj.] – V. incrimina.

incriminat, ~ă [At: DA / V: în~ / Pl: ~ați, ~e / E: incrimina] 1-2 smf, a (Persoană) care este acuzată de crimă. 3-4 smf, a (Persoană) care este învinuită de ceva. 5 a Care a dat naștere la o învinuire. 6 a Care este pedepsit de lege. 7 a Penalizat.

INCRIMINÁT, -Ă, incriminați, -te, adj. (Despre persoane) Învinuit, acuzat de ceva. ♦ (Mai ales despre faptele și manifestările oamenilor) Care este pedepsit de lege; care a dat naștere la o imputare, la o învinuire. Se fac citate din versurile incriminate. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 111, 4/5.

INCRIMINÁT ~tă (~ți, ~te) și substantival Care este acuzat de o crimă. /v. a incrimina

INCRIMINÁ, incriminez, vb. I. Tranz. A învinui o persoană de săvârșirea unei crime; p. gener. a învinovăți, a acuza. [Var.: încriminá vb. I] – Din fr. incriminer.

ÎNCRIMINÁ vb. I v. incrimina.

ÎNCRIMINÁT, -Ă adj. v. incriminat.

ÎNCRIMINÁT, -Ă adj. v. incriminat.

incrimina [At: MACEDONSKI, O. I, 267 / V: în~ / Pzi: ~nez / E: fr incriminer, it incriminare] 1 vt A acuza pe cineva de săvârșirea unei crime. 2 vt (Pgn) A acuza. 3 vr A se învinovăți unul pe altul. 4 vt (Jur) A stabili prin lege că o anumită categorie de fapte constituie infracțiune și se pedepsește ca atare Si: a pedepsi, a penaliza, a sancționa.

INCRIMINÁ, incriminez, vb. I. Tranz. A acuza o persoană de săvârșirea unei crime; p. gener. a învinovăți, a acuza. [Var.: încriminá vb. I] – Din fr. incriminer.

INCRIMINÁ, incriminez, vb. I. Tranz. A imputa cuiva acte criminale, a învinui pe cineva, a învinovăți. – Prez. ind. și: (învechit) incrímin.

INCRIMINÁ vb. I. tr. A imputa cuiva acte criminale, a învinui pe cineva. [P.i. -nez și -min. / < fr. incriminer, it. incriminare].

INCRIMINÁ vb. tr. a imputa cuiva acte criminale, abuzuri etc.; a învinui. (< fr. incriminer, lat. incriminare)

A INCRIMINÁ ~éz tranz. (persoane) A acuza de săvârșirea unei crime. [Sil. in-cri-] /<fr. incriminer

*incriminéz v. tr. (fr. incriminer, după lat. criminor, -ári, d. crimen, criminis, crimă. V. recriminez). Acuz de o crimă saŭ și de un lucru maĭ mic. Incriminez un demers, o acțiune, consider ca mare vină.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

incriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrimineáză

incriminá vb., ind. prez. 1 sg. incriminéz, 3 sg. și pl. incrimineáză

arată toate definițiile

Intrare: incriminat
incriminat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • incriminat
  • incriminatul
  • incriminatu‑
  • incrimina
  • incriminata
plural
  • incriminați
  • incriminații
  • incriminate
  • incriminatele
genitiv-dativ singular
  • incriminat
  • incriminatului
  • incriminate
  • incriminatei
plural
  • incriminați
  • incriminaților
  • incriminate
  • incriminatelor
vocativ singular
plural
încriminat adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încriminat
  • ‑ncriminat
  • încriminatul
  • încriminatu‑
  • ‑ncriminatul
  • ‑ncriminatu‑
  • încrimina
  • ‑ncrimina
  • încriminata
  • ‑ncriminata
plural
  • încriminați
  • ‑ncriminați
  • încriminații
  • ‑ncriminații
  • încriminate
  • ‑ncriminate
  • încriminatele
  • ‑ncriminatele
genitiv-dativ singular
  • încriminat
  • ‑ncriminat
  • încriminatului
  • ‑ncriminatului
  • încriminate
  • ‑ncriminate
  • încriminatei
  • ‑ncriminatei
plural
  • încriminați
  • ‑ncriminați
  • încriminaților
  • ‑ncriminaților
  • încriminate
  • ‑ncriminate
  • încriminatelor
  • ‑ncriminatelor
vocativ singular
plural
Intrare: incrimina
incrimina1 (1 -nez) verb grupa I conjugarea a II-a tranzitiv
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • incrimina
  • incriminare
  • incriminat
  • incriminatu‑
  • incriminând
  • incriminându‑
singular plural
  • incriminea
  • incriminați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • incriminez
(să)
  • incriminez
  • incriminam
  • incriminai
  • incriminasem
a II-a (tu)
  • incriminezi
(să)
  • incriminezi
  • incriminai
  • incriminași
  • incriminaseși
a III-a (el, ea)
  • incriminea
(să)
  • incrimineze
  • incrimina
  • incrimină
  • incriminase
plural I (noi)
  • incriminăm
(să)
  • incriminăm
  • incriminam
  • incriminarăm
  • incriminaserăm
  • incriminasem
a II-a (voi)
  • incriminați
(să)
  • incriminați
  • incriminați
  • incriminarăți
  • incriminaserăți
  • incriminaseți
a III-a (ei, ele)
  • incriminea
(să)
  • incrimineze
  • incriminau
  • incrimina
  • incriminaseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • încrimina
  • ‑ncrimina
  • încriminare
  • ‑ncriminare
  • încriminat
  • ‑ncriminat
  • încriminatu‑
  • ‑ncriminatu‑
  • încriminând
  • ‑ncriminând
  • încriminându‑
  • ‑ncriminându‑
singular plural
  • încriminea
  • ‑ncriminea
  • încriminați
  • ‑ncriminați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • încriminez
  • ‑ncriminez
(să)
  • încriminez
  • ‑ncriminez
  • încriminam
  • ‑ncriminam
  • încriminai
  • ‑ncriminai
  • încriminasem
  • ‑ncriminasem
a II-a (tu)
  • încriminezi
  • ‑ncriminezi
(să)
  • încriminezi
  • ‑ncriminezi
  • încriminai
  • ‑ncriminai
  • încriminași
  • ‑ncriminași
  • încriminaseși
  • ‑ncriminaseși
a III-a (el, ea)
  • încriminea
  • ‑ncriminea
(să)
  • încrimineze
  • ‑ncrimineze
  • încrimina
  • ‑ncrimina
  • încrimină
  • ‑ncrimină
  • încriminase
  • ‑ncriminase
plural I (noi)
  • încriminăm
  • ‑ncriminăm
(să)
  • încriminăm
  • ‑ncriminăm
  • încriminam
  • ‑ncriminam
  • încriminarăm
  • ‑ncriminarăm
  • încriminaserăm
  • ‑ncriminaserăm
  • încriminasem
  • ‑ncriminasem
a II-a (voi)
  • încriminați
  • ‑ncriminați
(să)
  • încriminați
  • ‑ncriminați
  • încriminați
  • ‑ncriminați
  • încriminarăți
  • ‑ncriminarăți
  • încriminaserăți
  • ‑ncriminaserăți
  • încriminaseți
  • ‑ncriminaseți
a III-a (ei, ele)
  • încriminea
  • ‑ncriminea
(să)
  • încrimineze
  • ‑ncrimineze
  • încriminau
  • ‑ncriminau
  • încrimina
  • ‑ncrimina
  • încriminaseră
  • ‑ncriminaseră
incrimina2 (1 -n) verb grupa I conjugarea I tranzitiv
verb (VT2)
Surse flexiune: DN
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • incrimina
  • incriminare
  • incriminat
  • incriminatu‑
  • incriminând
  • incriminându‑
singular plural
  • incrimină
  • incriminați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • incrimin
(să)
  • incrimin
  • incriminam
  • incriminai
  • incriminasem
a II-a (tu)
  • incrimini
(să)
  • incrimini
  • incriminai
  • incriminași
  • incriminaseși
a III-a (el, ea)
  • incrimină
(să)
  • incrimine
  • incrimina
  • incrimină
  • incriminase
plural I (noi)
  • incriminăm
(să)
  • incriminăm
  • incriminam
  • incriminarăm
  • incriminaserăm
  • incriminasem
a II-a (voi)
  • incriminați
(să)
  • incriminați
  • incriminați
  • incriminarăți
  • incriminaserăți
  • incriminaseți
a III-a (ei, ele)
  • incrimină
(să)
  • incrimine
  • incriminau
  • incrimina
  • incriminaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

incriminat încriminat

etimologie:

  • vezi incrimina
    surse: DEX '98 DEX '09

incrimina incriminat încrimina încriminat

etimologie: