23 de definiții pentru incriminat încriminat


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INCRIMINÁT, -Ă, incriminați, -te, adj. Care este acuzat de crimă; care a dat naștere la o învinuire; care este pedepsit de lege; acuzat. ♦ (Substantivat) Persoană învinuită de o crimă. [Var.: încriminát, -ă adj.] – V. incrimina.

INCRIMINÁT, -Ă, incriminați, -te, adj. Care este acuzat de crimă; care a dat naștere la o învinuire; care este pedepsit de lege; acuzat. ♦ (Substantivat) Persoană învinuită de o crimă. [Var.: încriminát, -ă adj.] – V. incrimina.

incriminat, ~ă [At: DA / V: în~ / Pl: ~ați, ~e / E: incrimina] 1-2 smf, a (Persoană) care este acuzată de crimă. 3-4 smf, a (Persoană) care este învinuită de ceva. 5 a Care a dat naștere la o învinuire. 6 a Care este pedepsit de lege. 7 a Penalizat.

INCRIMINÁT, -Ă, incriminați, -te, adj. (Despre persoane) Învinuit, acuzat de ceva. ♦ (Mai ales despre faptele și manifestările oamenilor) Care este pedepsit de lege; care a dat naștere la o imputare, la o învinuire. Se fac citate din versurile incriminate. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 111, 4/5.

INCRIMINÁT ~tă (~ți, ~te) și substantival Care este acuzat de o crimă. /v. a incrimina

INCRIMINÁ, incriminez, vb. I. Tranz. A învinui o persoană de săvârșirea unei crime; p. gener. a învinovăți, a acuza. [Var.: încriminá vb. I] – Din fr. incriminer.

ÎNCRIMINÁ vb. I v. incrimina.

ÎNCRIMINÁ vb. I v. incrimina.

ÎNCRIMINÁT, -Ă adj. v. incriminat.

ÎNCRIMINÁT, -Ă adj. v. incriminat.

incrimina [At: MACEDONSKI, O. I, 267 / V: în~ / Pzi: ~nez / E: fr incriminer, it incriminare] 1 vt A acuza pe cineva de săvârșirea unei crime. 2 vt (Pgn) A acuza. 3 vr A se învinovăți unul pe altul. 4 vt (Jur) A stabili prin lege că o anumită categorie de fapte constituie infracțiune și se pedepsește ca atare Si: a pedepsi, a penaliza, a sancționa.

INCRIMINÁ, incriminez, vb. I. Tranz. A acuza o persoană de săvârșirea unei crime; p. gener. a învinovăți, a acuza. [Var.: încriminá vb. I] – Din fr. incriminer.

INCRIMINÁ, incriminez, vb. I. Tranz. A imputa cuiva acte criminale, a învinui pe cineva, a învinovăți. – Prez. ind. și: (învechit) incrímin.

INCRIMINÁ vb. I. tr. A imputa cuiva acte criminale, a învinui pe cineva. [P.i. -nez și -min. / < fr. incriminer, it. incriminare].

INCRIMINÁ vb. tr. a imputa cuiva acte criminale, abuzuri etc.; a învinui. (< fr. incriminer, lat. incriminare)

A INCRIMINÁ ~éz tranz. (persoane) A acuza de săvârșirea unei crime. [Sil. in-cri-] /<fr. incriminer

incriminà v. a acuza de o crimă.

*incriminéz v. tr. (fr. incriminer, după lat. criminor, -ári, d. crimen, criminis, crimă. V. recriminez). Acuz de o crimă saŭ și de un lucru maĭ mic. Incriminez un demers, o acțiune, consider ca mare vină.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

incriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrimineáză

incriminá vb., ind. prez. 1 sg. incriminéz, 3 sg. și pl. incrimineáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

INCRIMINÁT s., adj. v. acuzat, inculpat, împricinat, învinovățit, învinuit, pârât.

incriminat s., adj. v. ACUZAT. INCULPAT. ÎMPRICINAT. ÎNVINOVĂȚIT. ÎNVINUIT. PÎRÎT.

INCRIMINÁ vb. v. acuza, inculpa, învinovăți, învinui.

incrimina vb. v. ACUZA. INCULPA. ÎNVINOVĂȚI. ÎNVINUI.

A se incrimina ≠ a se justifica

A incrimina ≠ a dezvinovăți

Intrare: incriminat
incriminat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • incriminat
  • incriminatul
  • incriminatu‑
  • incrimina
  • incriminata
plural
  • incriminați
  • incriminații
  • incriminate
  • incriminatele
genitiv-dativ singular
  • incriminat
  • incriminatului
  • incriminate
  • incriminatei
plural
  • incriminați
  • incriminaților
  • incriminate
  • incriminatelor
vocativ singular
plural
încriminat adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încriminat
  • ‑ncriminat
  • încriminatul
  • încriminatu‑
  • ‑ncriminatul
  • ‑ncriminatu‑
  • încrimina
  • ‑ncrimina
  • încriminata
  • ‑ncriminata
plural
  • încriminați
  • ‑ncriminați
  • încriminații
  • ‑ncriminații
  • încriminate
  • ‑ncriminate
  • încriminatele
  • ‑ncriminatele
genitiv-dativ singular
  • încriminat
  • ‑ncriminat
  • încriminatului
  • ‑ncriminatului
  • încriminate
  • ‑ncriminate
  • încriminatei
  • ‑ncriminatei
plural
  • încriminați
  • ‑ncriminați
  • încriminaților
  • ‑ncriminaților
  • încriminate
  • ‑ncriminate
  • încriminatelor
  • ‑ncriminatelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

incriminat încriminat

etimologie:

  • vezi incrimina
    surse: DEX '98 DEX '09

incrimina incriminat încrimina încriminat

etimologie: