INCOMPETENT, -Ă, incompetenți, -te, adj. Care nu este competent; care nu are dreptul de a face ceva; necompetent. ♦ (Despre un organ de stat) Care nu are competența de a judeca, cerceta sau rezolva o anumită problemă. – Din fr. incompétent.

incompetent, ~ă [At: DA / Pl: ~nți, ~e / E: fr incompétent] 1-2 smf, a (Persoană) care nu este competentă. 3 a (D. o instituție, un organ de stat) Care nu are puterea legală de a judeca, de a cerceta sau de a rezolva o anumită problemă.

incompetență sf [At: DA / V: (înv) ~tin~ / Pl: ~țe / E: fr incompétence] Lipsă de competență.

incompetință sf vz incompetență

* COMPETENT adj. 1 ⚖️ Care are dreptul, căderea de a judeca o pricină ¶ 2 Ⓕ Priceput, destoinic, în stare să-și dea părerea asupra unui lucru: am neapărată nevoie de avizul unui om ~ ca dumneata (BR.-VN.) ¶ ¶ C. NE COMPETENT, 'INCOMPETENT [fr.].

* COMPETENȚĂ (pl. -țe) sf. 1 ⚖️ Măsura puterii pe care o atribue legea funcționarilor; dreptul ce are un tribunal, un judecător de a intra în cercetarea unei pricini ¶ 2 Ⓕ Pricepere, destoinicie de a judeca, de a-și da părerea despre un lucru ¶ ¶ C. NECOMPETENȚĂ, 'INCOMPETENȚĂ [fr.].

INCOMPETENT, -Ă, incompetenți, -te, adj. Care nu este competent; care nu are dreptul sau căderea de a face ceva; necompetent. ♦ (Despre un organ de stat) Care nu are puterea legală de a judeca, cerceta sau rezolva o anumită problemă. – Din fr. incompétent.

INCOMPETENT, -Ă, incompetenți, -te, adj. (Despre persoane) Care nu posedă cunoștințele necesare spre a putea judeca o problemă, o situație, un fapt; care nu are dreptul sau căderea de a face ceva. ♦ (Jur.; despre persoane oficiale sau despre instanțe judecătorești) Care nu are puterea legală de a cerceta sau de a judeca ceva.

INCOMPETENȚĂ, incompetențe, s. f. Lipsă de pregătire pentru a judeca sau a decide asupra unui lucru. ♦ (Jur.) Lipsă de putere legală pentru a îndeplini o anumită atribuție. – Variantă: incompetință s. f.

INCOMPETENT, -Ă adj. Care nu este competent. ♦ Lipsit de puterea legală de a judeca sau de a cerceta ceva. [Cf. fr. incompétent, it. incompetente].

INCOMPETENȚĂ s.f. Lipsă de competență. ♦ (Jur.) Lipsa puterii legale de a îndeplini o anumită atribuție. [Var. incompetință s.f. / cf. fr. incompétence, it. incompetenza].

INCOMPETINȚĂ s.f. v. incompetență.

INCOMPETENT, -Ă adj. care nu este competent. ◊ (jur.) lipsit de competența de a judeca, a rezolva o problemă. (< fr. incompétent)

INCOMPETENȚĂ s. f. lipsă de competență. (< fr. incompétence)

INCOMPETENT ~tă (~ți, ~te) 1) Care nu este competent; fără competență; neștiutor. 2) jur. (despre organe de stat) Care nu are competența juridică de a rezolva anumite probleme. /<fr. incompétent

INCOMPETENȚĂ f. Stare de incompetent; lipsă de cunoștințe sau de practică într-un anumit domeniu; ignoranță; neștiință. [G.-D. incompetenței] /<fr. incompétence^[1]

incompetent a. 1. care nu e competent, care n’are dreptul de a judeca: tribunal incompetent; 2. care n’are cunoștințele necesare spre a face sau decide ceva: critic incompetent.

incompetență f. 1. lipsă de competență judiciară: incompetența unui tribunal; 2. lipsa cunoștințelor cerute spre a decide: incompetența literară sau științifică.

*incompetént, -ă adj. (lat. in-cómpetens, -éntis, care nu e la locu luĭ, vătămător. V. competent, pețesc). Care nu e competent, care n’are dreptu de a judeca, ș. a.: tribunal incompetent. Care n’are destulă știință ca să se amestece în ceva: critic incompetent. Adv. Fără competență: a judeca incompetent.

*incompeténță f., pl. e (d. incompetent; fr. -ence). Lipsă de competență judiciară: incompetența unuĭ tribunal. Insuficiență științifică: incompetența unuĭ critic.

incompetent adj. m., pl. incompetenți; f. incompetentă, pl. incompetente

incompetență s. f., g.-d. art. incompetenței; pl. incompetențe

incompetent adj. m., pl. incompetenți; f. incompetentă, pl. incompetente

incompetență s. f., g.-d. art. incompetenței; pl. incompetențe

incompetent adj. m. competent

incompetență s. f. competență^[1]

incompetență, -țe.

INCOMPETENT adj., s. v. incapabil.

INCOMPETENȚĂ s. v. incapacitate.^[1]

INCOMPETENT adj., s. ignorant, incapabil, necapabil, nechemat, necompetent, neisprăvit, nepregătit, nepriceput, neștiutor, prost, (fam.) ageamiu. (Un meseriaș ~.) erată

INCOMPETENȚĂ s. incapacitate, necompetență, nepregătire, nepricepere, (fig.) slăbiciune. (~ unui profesor.)

Incompetent ≠ competent

Incompetență ≠ competență^[1]