ignorare sf [At: CONTEMP. 1948, nr. 101, 1/1 / Pl: ~rări / E: ignora] 1 Neștiință. 2 Necunoaștere. 3 Lipsă a informațiilor despre ceva. 4 Lipsă de atenție acordată unor persoane. 5 Refuz de a saluta la întâlnirea cu o persoană cunoscută. 6 Neglijare. 7 Nesocotire. 8 Desconsiderare.

IGNORARE s. f. Faptul de a ignora; necunoaștere, neștiință; neglijare intenționată, nebăgare în seamă, trecere voită cu vederea, disprețuire.

IGNORARE s.f. Faptul de a ignora. [< ignora].

IGNORA, ignor, vb. I. Tranz. 1. A nu ști, a nu cunoaște ceva. 2. A neglija în mod voit ceva sau pe cineva, a nu lua în seamă, a trece cu vederea, a face abstracție de... [Prez. ind. și: ignorez] – Din fr. ignorer, lat. ignorare.

ignora vt [At: ODOBESCU, S. III, 643 / Pzi: ignor și (înv) ~rez / E: fr ignorer, it ignorare] 1 A nu cunoaște. 2 A nu avea informații despre ceva. 3 (C. i. persoane) A nu băga în seamă. 4 (C. i. persoane) A nu saluta deliberat. 5 A neglija. 6 A nesocoti. 7 A desconsidera.

IGNORA, ignorez, vb. I. Tranz. 1. A nu ști, a nu cunoaște ceva. 2. A neglija în mod voit ceva sau pe cineva, a nu lua în seamă, a trece cu vederea, a face abstracție de... – Din fr. ignorer, lat. ignorare.

IGNORA, ignorez, vb. I. Tranz. 1. A nu cunoaște, a nu ști. Ignorează cu totul această problemă. 2. A neglija ceva sau pe cineva, a nu observa în mod voit, a nu lua în seamă, a trece cu vederea. Scrierile lui Creangă zugrăvesc realist viața satului și de aceea nu pot ignora un aspect fundamental al realității, cum e lupta de clasă. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 371, 2/5. Apostol, în sufletul său, credea că cel mai bun lucru ar fi să ignoreze războiul, ca ceva anormal. REBREANU, P. S. 43. – Prez. ind. pers. 3 sg. și: ignoră (C. PETRESCU, Î. II 147).

IGNORA vb. I. tr. 1. A nu cunoaște, a nu ști. 2. A neglija, a simula că nu observă (pe cineva sau ceva). [Pron. ig-no-, p. i. 1 -rez, ignor, 3,6 -rează și -ră. / cf. lat., it. ignorare, fr. ignorer].

IGNORA vb. tr. I. a nu cunoaște, a nu ști. 2. a neglija, a simula că nu observă (pe cineva sau ceva). (< fr. ignorer, lat. ignorare)

A IGNORA ~ez tranz. 1) (studii, legi etc.) A refuza în mod conștient să cunoască și să aplice. 2) (persoane) A trata fără considerație; a nu băga în seamă; a disprețui; a desconsidera. 3) (probleme, datorii etc.) A trece cu vederea; a lăsa fără atenție; a nesocoti. [Și ignor] /<fr. ignorer, lat. ignorare

ignorà v. a nu ști, a nu cunoaște.

*ignoréz v. tr. (lat. ignóro, -áre). Nu știu: acest om ignorează existența busoleĭ. Nu daŭ atențiune, arăt dispreț: înțeleptu ignorează vulgu.

ignorare (desp. ig-no-/i-gno-) s. f., g.-d. art. ignorării; pl. ignorări

!ignorare (ig-no-/i-gno-) s. f., g.-d. art. ignorării; pl. ignorări

ignorare s. f. (sil. mf. i-), g.-d. art. ignorării; pl. ignorări

ignora (a ~) (desp. ig-no-/i-gno-) vb., ind. prez. 1 sg. ignor, 3 ignoră; conj. prez. 1 sg. să ignor, 3 să ignore

!ignora (a ~) (ig-no-/i-gno-) vb., ind. prez. 3 ignoră

ignora vb. (sil. mf. i-), ind. prez. 1 sg. ignorez/ignor, 3 sg. și pl. ignorează/ignoră

ignora (pr. g-n) (ind. prez. 1 sg. ignorez)

IGNORARE s. neglijare, nesocotire, omitere. (~ unor aspecte importante ale problemei.)

IGNORARE s. neglijare, nesocotire, omitere. (~ unor aspecte importante ale problemei.)

IGNORA vb. a neglija, a nesocoti, a omite. (Te rog să nu ~ nici un element semnificativ.)

IGNORA vb. a neglija, a nesocoti, a omite. (Te rog să nu ~ nici un element semnificativ.)