4 intrări

27 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HÚLĂ2, hule, s. f. Mișcare ondulatorie a suprafeței mării, urmând după o furtună sau după o briză puternică; p. ext. furtună pe mare. – Din fr. houle.

HÚLĂ2, hule, s. f. Mișcare ondulatorie a suprafeței mării, urmând după o furtună sau după o briză puternică; p. ext. furtună pe mare. – Din fr. houle.

HÚLĂ1, hule, s. f. (Pop.) Ocară, injurie; ponegrire, calomnie; blasfemie. – Din sl. hula.

HÚLĂ1, hule, s. f. (Pop.) Ocară, injurie; ponegrire, calomnie; blasfemie. – Din sl. hula.

HÚLĂ3, hule, s. f. (Reg.) Surpătură de munte sau de deal; p. ext. drum printr-o scobitură de deal; drum care urcă pe o coastă foarte piezișă. – Et. nec.

HÚLĂ3, hule, s. f. (Reg.) Surpătură de munte sau de deal; p. ext. drum printr-o scobitură de deal; drum care urcă pe o coastă foarte piezișă. – Et. nec.

hu3 sf [At: LB / Pl: ~le / E: mg hulla (hullό) „surpătură”] (Reg) 1-2 Surpătură (de munte sau) de deal. 3 (Pex) Drum printr-o scobitură de deal. 4 Drum care urcă pe o coastă foarte piezișă.

hu1 [At: TETRAEV. (1574) 249 / S și: (înv) gh~ / Pl: ~le / E: vsl хоула] (Pop.; îoc laudă) 1 Critică injurioasă. 2 Defăimare. 3 Bârfă. 4 Calomnie. 5 Ponegrire. 6 Batjocură. 7 Blasfemie. 8 (Ccr) Persoană vrednică de a fi hulită.

hu2 sf [At: SEBASTIAN, T. 33 / Pl: ~le / E: fr houle] (Frm) 1 Mișcare ondulatorie a suprafeței mării, urmând după o furtună sau după o briză puternică. 2 (Pex) Furtună pe mare.

HÚLĂ1, hule, s. f. Ocară, injurie; defăimare, calomnie; blasfemie. Niște oameni care nu merită atîta hulă. REBREANU, R. I 38. Aicea nici o frunte sub sabia străină Nu vine să se plece în hulă și dispreț. BOLINTINEANU, O. 16. Numai hulă și ură își ridicase asupră-și prin năpăstuirile sale. ODOBESCU, S. I 106. Gîndește că prin hulele și strigările tale sparii pre astă femeie nevinovată. NEGRUZZI, S. I 161.

HÚLĂ2, hule, s. f. Mișcare ondulatorie a apelor mării sau oceanului, care urmează după o furtună sau o briză puternică; p. ext. furtună pe mare. La institut, știu tot ce se întîmplă pe tot pămîntul... Cînd vine hula pe Atlantic, cînd se înseninează pe Oceanul Indian. SEBASTIAN, T. 33.

HÚLĂ s.f. Mișcare ondulatorie a suprafeței mării după furtună; (p. ext.) furtună pe mare. [< fr. houle].

HÚLĂ s. f. mișcare ondulatorie a suprafeței mării, după, sau înaintea furtunii. (< fr. houle)

HÚLĂ1 ~e f. 1) Vorbă jignitoare; ofensă; injurie. 2) Act de profanare a unui lucru sau a unei ființe, considerate sfinte sau demne de respect deosebit; sacrilegiu. /<sl. hula

HÚLĂ2 ~e f. Mișcare ondulatorie succesivă care agită suprafața mării după furtună. /<fr. houle

hulă f. 1. blestem; 2. bârfeală, calomnie: începură a băga multe hule asupra lui BĂLC.; 3. ocară: numai hulă și ură își ridicase asupră-și prin năpăstuirile sale OD. [Slav. HULA].

1) húlă f., pl. e. Munt. Trans. Drum pe unde nu încape de cît un car.

2) húlă f., pl. e (vsl. hula). Rar azĭ. Oprobriŭ, bîrfire, calomnie.

3) *húlă f., pl. e (fr. houle, d. bretonu hul, val). Mar. Mare agitațiune a valurilor după furtună.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

húlă s. f., g.-d. art. húlei; pl. húle

húlă (injurie, mișcare a mării, surpătură de munte) s. f., g.-d. art. húlei; pl. húle


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

HÚLĂ s. v. afront, bârfă, bârfeală, bârfire, bârfit, calomnie, calomniere, cleveteală, clevetire, clevetit, defăimare, denigrare, discreditare, injurie, insultă, jignire, ocară, ofensă, ponegreală, ponegrire, rușine, șoaptă, umilință.

arată toate definițiile

Intrare: Hulă
Hulă nume propriu
nume propriu (I3)
  • Hulă
Intrare: hulă (mișcare)
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hu
  • hula
plural
  • hule
  • hulele
genitiv-dativ singular
  • hule
  • hulei
plural
  • hule
  • hulelor
vocativ singular
plural
Intrare: hulă (ocară)
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hu
  • hula
plural
  • hule
  • hulele
genitiv-dativ singular
  • hule
  • hulei
plural
  • hule
  • hulelor
vocativ singular
plural
Intrare: hulă (surpătură)
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hu
  • hula
plural
  • hule
  • hulele
genitiv-dativ singular
  • hule
  • hulei
plural
  • hule
  • hulelor
vocativ singular
plural

hulă (mișcare)

  • 1. Mișcare ondulatorie a suprafeței mării, urmând după o furtună sau după o briză puternică.
    surse: DEX '09 DLRLC DN
    • 1.1. prin extensiune Furtună pe mare.
      surse: DEX '09 DLRLC DN attach_file un exemplu
      exemple
      • La institut, știu tot ce se întîmplă pe tot pămîntul... Cînd vine hula pe Atlantic, cînd se înseninează pe Oceanul Indian. SEBASTIAN, T. 33.
        surse: DLRLC

etimologie:

hulă (ocară)

etimologie:

hulă (surpătură)

  • 1. regional Surpătură de munte sau de deal.
    surse: DEX '09
    • 1.1. prin extensiune Drum printr-o scobitură de deal; drum care urcă pe o coastă foarte piezișă.
      surse: DEX '09

etimologie: