haț i [At: CREANGĂ, P. 23 / V: ~i, ~a, hăț, hâț / E: fo] 1 Indică o mișcare bruscă, tăcută pentru a prinde ceva. 2 Indică apucarea unui lucru. 3 (Îe) Azi hâr, mâine ~ Ceartă. 4 (Îae) Altercație. 5 (Reg) Strigăt cu care se alungă porcii. 6 (îf hăț; îoc har) Strigăt cu care se îndeamnă caii să o ia la dreapta. 7-8 (Îf hăț; îe ioc) ~ în sus, ~ în jos sau ~ în dreapta, ~ în stânga Exprimă sforțările, încercările numeroase și diverse (pentru a duce la îndeplinire o acțiune sau) pentru a scăpa dintr-o situație grea.

hața i vz haț

hați i vz haț

hăti² vt [At: SBIERA, P. 278/22 / Pzi: ~tesc / E: ucr хатити] (Reg) 1 A baricada. 2 A îngrămădi ceva de-a lungul unui drum, spre a-l bloca. 3 (Pex) A arunca. 4 A zăgăzui cursul unei ape. 5 (Fig) A trânti ceva unde nu-i este locul. 6 (Fig) A pune mai mult decât trebuie.

hăti¹ vt [At: ȘEZ. VII, 181 / Pzi: ~tesc / E: ns cf vsl хытити] (Reg) 1 A trage. 2 A scoate.

hăț¹ i vz haț

hăți¹ vt [At: PAMFILE, C., ap. DA ms / Pzi: ~țesc / E: fo] A asmuți câinii.

hăți² vt [At: LB / Pzi: ~țesc / E: hăț²] 1 A zgâlțâi pe cineva. 2 A trage cu forța pe cineva.

hâț i vz haț

HAȚ interj. (Însoțind sau înlocuind verbe ca «a apuca», «a prinde» etc.) Onomatopee care indică o mișcare bruscă, făcută pentru a prinde sau a apuca pe cineva sau ceva. V. hap. Și puii veneau să ciupească grăunțe din mîna ei... Haț... și prindea puiul. HOGAȘ, H. 36. Haț! pune vulpea gheara pe dînsa și o prinde. ISPIRESCU, L. 345. Și nici una nici două, haț! pe ied de gît. CREANGĂ, P. 23. Eu atunci haț! de sumanul moșneagului, să-mi plătească paserea. id. A. 57.

HĂȚI, hățesc, vb. IV. Tranz. (Transilv.) A apuca și a trage (pe cineva); a zgîlțîi, a smuci. Antița însă i-a sărit din dos în spate și, coprinzîndu-l cu brațele, a început să-l hățească. SLAVICI, N. I 66. Și mi ți-l apucară pe bietul lup și mi ți-l hățiră și tot mii de bucățele-l făcură. RETEGANUL, P. III 41.

HAȚ interj. (se folosește pentru a reda o mișcare bruscă sau pentru a apuca, a înhăța pe cineva sau ceva pe neașteptate). /Onomat.

haț! int. 1. arată sgomotul apucării sau prinderii brusce: haț! pe ied de gât CR.; 2. strigăt de alungat porcii. [Onomatopee].

haț, interj. care arată huĭetu înhățăriĭ. V. hîț și înhaț.

hăti (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătesc, 3 sg. hătește, imperf. 1 hăteam; conj. prez. 1 sg. să hătesc, 3 să hătească

hăți (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățesc, 3 sg. hățește, imperf. 1 hățeam; conj. prez. 1 sg. să hățesc, 3 să hățească

hăti (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătesc, imperf. 3 sg. hătea; conj. prez. 3 să hătească

hăți (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățesc, imperf. 3 sg. hățea; conj. prez. 3 să hățească

haț interj.

hăti vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătesc, imperf. 3 sg. hătea; conj. prez. 3 sg. și pl. hătească

hăți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățesc, imperf. 3 sg. hățea; conj. prez. 3 sg. și pl. hățească

haț interj. – Indică o mișcare rapidă, pentru a lua ceva prin surprindere. – Var. hăț. Creație expresivă, cf. hap. Hăț, se spune și pentru a obliga caii s-o ia la dreapta. – Der. hăț, s. n. (frîu; laț); hățaș, s. m. (cal care ascultă de frîu); hățui, vb. (a mîna cu frîiele caii); înhăța, vb. (a apuca, a prinde; a înșfăca). Cf. hoț, hățaș.

HAȚ interj. hap! (~! a pus mâna pe el.)

HĂTI vb. v. arunca, azvârli, bara, stăvili, zăgăzui.

HĂȚI vb. v. smuci, zgâlțâi.

HAȚ interj. hap! (~! a pus mîna pe el.)

hăti vb. v. ARUNCA. AZVÎRLI. BARA. STĂVILI. ZĂGĂZUI.

hăți vb. v. SMUCI. ZGÎLȚÎI.

hăti, hătesc, vb. IV (reg., înv.) a trage, a scoate.

hățí, hățesc, (hățî), v.r. 1. A se apuca (de treabă), a începe o acțiune. 2. A se prinde (de ceva): „Toți de dișin se hățâră” (Memoria, 2001: 33). – Din hăț „curea, ham” (DEX, MDA).

hăți, hățesc, vb. refl. – 1. A se apuca (de treabă), a începe o acțiune. 2. A se prinde (de ceva): „Toți de dișin se hățâră” (Memoria, 2001: 33). – Din hăț „curea, ham” (< haț „indică o mișcare pentru a prinde sau a apuca”) (DEX, MDA).

hăți, hățesc, vb. refl. – 1. A se apuca (de treabă), a începe o acțiune. 2. A se prinde (de ceva): „Toți de dișin se hățâră” (Memoria 2001: 33). – Din haț (indică o mișcare pentru a prinde sau a apuca; onomatopee).