HĂȚI, hățesc, vb. IV. Tranz. (Transilv.) A apuca și a trage (pe cineva); a zgîlțîi, a smuci. Antița însă i-a sărit din dos în spate și, coprinzîndu-l cu brațele, a început să-l hățească. SLAVICI, N. I 66. Și mi ți-l apucară pe bietul lup și mi ți-l hățiră și tot mii de bucățele-l făcură. RETEGANUL, P. III 41.