opțiuni
  • info

11 definiții pentru hăți

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HĂȚI, hățesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zgâlțâi, a smuci pe cineva. – Din hăț1.

HĂȚI, hățesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zgâlțâi, a smuci pe cineva. – Din hăț1.

hăți1 vt [At: PAMFILE, C., ap. DA ms / Pzi: ~țesc / E: fo] A asmuți câinii.

hăți2 vt [At: LB / Pzi: ~țesc / E: hăț2] 1 A zgâlțâi pe cineva. 2 A trage cu forța pe cineva.

HĂȚI, hățesc, vb. IV. Tranz. (Transilv.) A apuca și a trage (pe cineva); a zgîlțîi, a smuci. Antița însă i-a sărit din dos în spate și, coprinzîndu-l cu brațele, a început să-l hățească. SLAVICI, N. I 66. Și mi ți-l apucară pe bietul lup și mi ți-l hățiră și tot mii de bucățele-l făcură. RETEGANUL, P. III 41.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

hăți (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățesc, 3 sg. hățește, imperf. 1 hățeam; conj. prez. 1 sg. să hățesc, 3 să hățească

hăți (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățesc, imperf. 3 sg. hățea; conj. prez. 3 să hățească

hăți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățesc, imperf. 3 sg. hățea; conj. prez. 3 sg. și pl. hățească

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

HĂȚI vb. v. smuci, zgâlțâi.

hăți vb. v. SMUCI. ZGÎLȚÎI.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

hăți, hățesc, vb. refl. – 1. A se apuca (de treabă), a începe o acțiune. 2. A se prinde (de ceva): „Toți de dișin se hățâră” (Memoria, 2001: 33). – Din hăț „curea, ham” (< haț „indică o mișcare pentru a prinde sau a apuca”) (DEX, MDA).

hăți, hățesc, vb. refl. – 1. A se apuca (de treabă), a începe o acțiune. 2. A se prinde (de ceva): „Toți de dișin se hățâră” (Memoria 2001: 33). – Din haț (indică o mișcare pentru a prinde sau a apuca; onomatopee).

Intrare: hăți
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hăți
  • hățire
  • hățit
  • hățitu‑
  • hățind
  • hățindu‑
 singular plural
  • hățește
  • hățiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • hățesc
 (să)
  • hățesc
  • hățeam
  • hății
  • hățisem
a II-a (tu)
  • hățești
 (să)
  • hățești
  • hățeai
  • hățiși
  • hățiseși
a III-a (el, ea)
  • hățește
 (să)
  • hățească
  • hățea
  • hăți
  • hățise
plural I (noi)
  • hățim
 (să)
  • hățim
  • hățeam
  • hățirăm
  • hățiserăm
  • hățisem
a II-a (voi)
  • hățiți
 (să)
  • hățiți
  • hățeați
  • hățirăți
  • hățiserăți
  • hățiseți
a III-a (ei, ele)
  • hățesc
 (să)
  • hățească
  • hățeau
  • hățiră
  • hățiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

hăți, hățescverb

  • 1. regional A zgâlțâi, a smuci pe cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: smuci zgâlțâi
    • format_quote Antița însă i-a sărit din dos în spate și, coprinzîndu-l cu brațele, a început să-l hățească. SLAVICI, N. I 66. DLRLC
    • format_quote Și mi ți-l apucară pe bietul lup și mi ți-l hățiră și tot mii de bucățele-l făcură. RETEGANUL, P. III 41. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.