12 definiții pentru hap (interj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HAP1 interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de apucarea sau de înghițirea rapidă a ceva. – Onomatopee.

HAP1 interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de apucarea sau de înghițirea rapidă a ceva. – Onomatopee.

hap1 i [At: CARAGIALE, S. V. 56 / E: fo] 1 Interjecție care exprimă mișcarea rapidă cu care se înghite ceva Cf haț. 2 (Îe) A face ~ A înhăța. 3 (Îe) A fi ~ pe cap Tocmai pe tocmai.

hap2 sn [At: GORJAN, H. IV, 43/12 / Pl: ~uri / E: tc hap] 1 Pastilă. 2 (Îe) A înghiți ~ul (sau un hap) A i se întâmpla un lucru neplăcut.

HAP1 interj. Onomatopee care redă zgomotul produs de apucarea sau înghițirea rapidă a ceva.

HAP1 interj. (se folosește, uneori repetat, pentru a reda zgomotul produs la înghițirea sau apucarea bruscă a ceva). /Onomat.

hap! int. exprimă repeziciunea apucării și a înghițirii: el îmbuca iute, hap! hap! ISP. [Onomatopee].

2) hap interj. care arată huĭetu apucăriĭ saŭ înghițiriĭ răpezĭ: Cînele, cum văzu carnea, hap! o și înghiți! Gardistu, cum văzu hoțu, hap! îl și prinse! (E și nsl. hap și germ. schnapp, tot cu acest înț. V. hap 3, jap, clanț și zăpsesc).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

HAP interj. haț! (~! a pus mîna pe el.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

hap interj. – Exprimă ideea de a apuca repede, sau de a înghiți. Creație expresivă, cf. sl. chapati „a mușca”, rut. chapati „a apuca”, mag. happolni „a înghiți”, germ. happen, schnappen „a apuca”, fr. happer „a înhăța, a prinde”, ngr. χάπτω „a înghiți”. – Der. hăpăi, vb. (a înghiți); hălpăi (var. hălpăcăi), vb. (a înghiți) cu l expresiv; hălpi, vb. (a se apleca grîul); hîlpav (var. hulpav, hlupav, glupav), adj. (mîncău, lacom); înhăpa, vb. (a prinde, a înghiți); înhulpa, vb. (a înghiți); hăpui, vb. (înv., a supune, a subjuga), plecînd de la ideea de „a fi prins”; hapcă, s. f. (cîrlig de undiță; forță, violență), în Trans. hábocă, format ca japcă și poate influențat de hreabcă (der. din sl., bg. hapka „îmbucătură, mușcătură” sau rut. chapka „cursă de șoareci”, propusă de Cihac, II, 135; DAR; Candrea; Iordan, BL, IV, 54, este posibilă fără a fi necesară dată fiind sursa expresivă comună); haple(a), s. m. (prost, bleg), pe care Șeineanu, Semasiol., 229, îl deriva din gr. ἀπλός „simplu”, iar Cihac, II, 135, urmat de DAR, din bg. hapljo; hăpși, vb. (Olt., a înghiți); hopși, vb. (Basar., a nu scoate o vorbă); hapuc (var. habuc, ha(r)puce), s. n. (Trans., Bucov., minge), pe care DAR îl pune în legătură cu mag. hapkalkodni „a apuca”; hapucă, s. f. (joc cu mingea); hăbucos, adj. (încîlcit, se spune mai ales despre lînă); hăbui, vb. (Mold., a se juca, a se zbengui). Nu este clar, dacă aparține aceleiași rădăcini expresive hăbuc, s. m. (bucată, ciob), pe care DAR, urmîndu-l pe Cihac, II, 133, îl pune în legătură cu sl. chabiti „a strica”, și cu hăbuc, s. n. (Olt., zăduf), cu der. săi hăbuci, vb. (Trans., a rupe, a desface, a strica), hăbuceală, s. f. (Olt., zăduf). – Cf. horp.

Intrare: hap (interj.)
hap2 (interj.) interjecție
interjecție (I10)
  • hap

hap (interj.)

  • 1. Cuvânt care imită zgomotul produs de apucarea sau de înghițirea rapidă a ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: haț

etimologie: