2 intrări

21 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HAÍN, -Ă, haini, -e, adj. 1. Rău la inimă, fără milă, crud, hapsân, câinos. 2. (Înv.) Trădător, sperjur, necredincios. – Din tc. hain.

HAÍN, -Ă, haini, -e, adj. 1. Rău la inimă, fără milă, crud, hapsân, câinos. 2. (Înv.) Trădător, sperjur, necredincios. – Din tc. hain.

hain2, ~ă a [At: PRAV. MOLD. 159 / V: in / Pl: ~i, ~e / E: tc haïn] 1 (Înv) Trădător. 2 (Înv) Necredincios. 3 (Înv) Rebel. 4 (Înv) Viclean. 5 Răutăcios. 6 Nemilos. 7 Aprig. 8 Avar. 9 (Reg; sst) Inimos.

HAÍN, -Ă, haini, -e, adj. 1. Rău la inimă, fără milă; neîndurător, crud, cîinos. Oamenii de-aici nu sînt haini și n-ar cuteza să se dea la răutăți. REBREANU, R. II 121. Pe-un mal străin, L-a fulgerat un braț hain! COȘBUC, P. I 146. Pajul Cupidon... Îndestul e de hain Vălul alb de peste toate Să-l înlăture puțin. EMINESCU, O. I 109. ◊ Fig. Vîntul parcă se pornise și mai hain și mai tăios. MIHALE, O. 282. 2. (Învechit) Care-și trădează țara sau religia; trădător, necredincios. Brîncovene Constantin, Boier vechi, ghiaur hain! ALECSANDRI, P. P. 210. ◊ (Substantivat) Cigala nu era decît un hain, care-și lepădase legea și se turcise. SADOVEANU, N. P. 302.

HAÍN ~ă (~i, ~e) 1) Care manifestă lipsă de milă; rău la inimă; fără milă; câinos; crud; hapsân. 2) înv. Care și-a călcat legământul dat. [Sil. ha-in] /<turc. hăin

HAIN s. m. (Mold., ȚR) Trădător. A: Boiarin hiclean unui domn și hain țării. PRAV. Iară pînă a veni Grigorie-Vodă au fost dată domnia Ducăi-Vodă, ținîndu-l hain la Ieși. CRB, 166r. Ca pe niște răi și haini ... au poruncit, să-i puie la opreală. IM 1754, 78r. Schimbătorii, tulburătorii, hainii, oștenii cei vicleni. BUCOAVNĂ 1775, 48v; cf. NECULCE; BUCOAVNĂ 1775, 45'v. B: Au început a-l pîrî la turci că este hain despre împărăție. R. POPESCU. Blud, ca un dușman și hain domnului său laropole, îndată s-au făgăduit lui Viadimir. IR 1755, 23v; cf. ÎNDREPTAREA LEGII; IM 1730, 110r. Etimologie: tc. hain. Vezi și haini, hainie, hainlîc.

haìn a. 1. rebel, trădător: boier vechiu, ghiaur hain! POP.; 2. perfid, de rea credință: nu mi-i ciudă de străini cât de pământeni haini POP.; 3. rău la inimă: sfârșitul tiranului hain AL. [Turc. HAYIN].

haín, -ă adj. (turc. [d. ar.] haĭin, trădător, perfid; ngr. hainis, sîrb. hain). Vechĭ. Trădător, rebel. Azĭ. Răŭ, perfid, crud, afurisit: om hain, inimă haină. Adv. S’a purtat hain.

hai3 sn [At: STANCU, D. 163 / Pl: ~uri / E: nct] 1 Zgomot mare. 2 Veselie gălăgioasă. 3 (Șîe) A face cuiva un ~ Scandal.

hai1 i [At: ANON. CAR. / V: ~in / E: fo] 1 (Are) Imită un suspin. 2 (Are) Exprimă regretul. 3 (Are) Exprimă admirația. 4 Exprimă o interogație familiară. 5 (Exclamativ) Ba bine că nu! 6 Haide.

2) haĭ și (în est și haĭn, hăĭ și ăĭ) interj. de întrebare (cînd întrebatu tace): Nu țĭ-am spus eu? Haĭ?


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

haín adj. m., pl. haíni; f. haínă, pl. haíne

haín adj. m., pl. haíni; f. sg. haínă, pl. haíne


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

HAÍN adj., adv., s. 1. adj., adv. v. rău. 2. adj., s. v. afurisit. 3. adj. v. crud.

HAÍN adj. v. trădător.

HAIN adj., adv., s. 1. adj., adv. aprig, aspru, barbar, brutal, cîinos, crîncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, inuman, necruțător, neiertător, neîmblînzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sîngeros, violent, (livr.) sanguinar, (înv. și pop.) năsilnic, (înv. și reg.) tare, (reg.) pogan, (Mold. și Bucov.) avan, hapsîn, (înv.) jestoc, neomenit, sanguinic, sălbăticos, sireap, (fig.) dur, negru. (Om ~; se poartă ~.) 2. adj., s. afurisit, blestemat, cîinos, îndrăcit, rău, ticălos, (înv. și pop.) pustiu, (pop. și fam.) pîrdalnic, (pop.) împelițat, jurat, (înv. și reg.) urgisit, (reg.) pricăjit, (Transilv.) săcret. (~ul de Gheorghe!) 3. adj. crud, implacabil, necruțător, neiertător, neînduplecat, neîndurător, nemilos, nemilostiv, (livr.) inexorabil, (rar) neîndurat, nemiluit, (înv.) nemilostivitor, nemilostivnic, (fig.) vitreg. (Soartă ~ pentru cineva.)

arată toate definițiile

Intrare: hain
hain adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hain
  • hainul
  • hainu‑
  • hai
  • haina
plural
  • haini
  • hainii
  • haine
  • hainele
genitiv-dativ singular
  • hain
  • hainului
  • haine
  • hainei
plural
  • haini
  • hainilor
  • haine
  • hainelor
vocativ singular
plural
Intrare: hăin
hăin
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

hain

  • 1. Rău la inimă, fără milă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: crud câinos hapsân neîndurător 4 exemple
    exemple
    • Oamenii de-aici nu sînt haini și n-ar cuteza să se dea la răutăți. REBREANU, R. II 121.
      surse: DLRLC
    • Pe-un mal străin, L-a fulgerat un braț hain! COȘBUC, P. I 146.
      surse: DLRLC
    • Pajul Cupidon... Îndestul e de hain Vălul alb de peste toate Să-l înlăture puțin. EMINESCU, O. I 109.
      surse: DLRLC
    • figurat Vîntul parcă se pornise și mai hain și mai tăios. MIHALE, O. 282.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • Brîncovene Constantin, Boier vechi, ghiaur hain! ALECSANDRI, P. P. 210.
      surse: DLRLC
    • (și) substantivat Cigala nu era decît un hain, care-și lepădase legea și se turcise. SADOVEANU, N. P. 302.
      surse: DLRLC

etimologie: