16 definiții pentru „hain”   declinări

HAÍN, -Ă, haini, -e, adj. 1. Rău la inimă, fără milă, crud, hapsân, câinos. 2. (Înv.) Trădător, sperjur, necredincios. – Din tc. hain.

HAÍN, -Ă, haini, -e, adj. 1. Rău la inimă, fără milă, crud, hapsân, câinos. 2. (Înv.) Trădător, sperjur, necredincios. – Din tc. hain.

HAÍN, -Ă, haini, -e, adj. 1. Rău la inimă, fără milă; neîndurător, crud, cîinos. Oamenii de-aici nu sînt haini și n-ar cuteza să se dea la răutăți. REBREANU, R. II 121. Pe-un mal străin, L-a fulgerat un braț hain ! COȘBUC, P. I 146. Pajul Cupidon... Îndestul e de hain Vălul alb de peste toate Să-l înlăture puțin. EMINESCU, O. I 109. ◊ Fig. Vîntul parcă se pornise și mai hain și mai tăios. MIHALE, O. 282. 2. (Învechit) Care-și trădează țara sau religia; trădător, necredincios. Brîncovene Constantin, Boier vechi, ghiaur hain ! ALECSANDRI, P. P. 210. ◊ (Substantivat) Cigala nu era decît un hain, care-și lepădase legea și se turcise. SADOVEANU, N. P. 302.

haín adj. m., pl. haíni; f. haínă, pl. haíne

haín adj. m., pl. haíni; f. sg. haínă, pl. haíne

HAÍN adj. v. trădător.

HAÍN adj., adv., s. 1. adj., adv. v. rău. 2. adj., s. v. afurisit. 3. adj. v. crud.

haín (haínă), adj.1. (Înv.) Trădător, necredincios. – 2. Perfid, rău la inimă, hapsîn. – Mr. hăin. Tc. hayin (Röesler 606; Șeineanu, II, 197; Lokotsch 784; Ronzevalle 84), cf. ngr. χαῖνης, alb. hain „hoț”, sb. hain.Der. haini, vb. refl. (înv., a trăda; a se răscula); hainie, s. f. (trădare; rebeliune, răzmeriță); hainlîc, s. n. (trădare). Sec. XVII, toți der. sînt înv.

HAÍN ~ă (~i, ~e) 1) Care manifestă lipsă de milă; rău la inimă; fără milă; câinos; crud; hapsân. 2) înv. Care și-a călcat legământul dat. [Sil. ha-in] /<turc. hăin

haìn a. 1. rebel, trădător: boier vechiu, ghiaur hain ! POP.; 2. perfid, de rea credință: nu mi-i ciudă de străini cât de pământeni haini POP.; 3. rău la inimă: sfârșitul tiranului hain AL. [Turc. HAYIN].

haín, -ă adj. (turc. [d. ar.] haĭin, trădător, perfid; ngr. hainis, sîrb. hain). Vechĭ. Trădător, rebel. Azĭ. Răŭ, perfid, crud, afurisit: om hain, inimă haină. Adv. S´a purtat hain.

2) haĭ și (în est și haĭn, hăĭ și ăĭ) interj. de întrebare (cînd întrebatu tace): Nu țĭ-am spus eu? Haĭ?


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

HAÍN adj., adv., s. 1. adj., adv. aprig, aspru, barbar, brutal, cîinos, crîncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, inuman, necruțător, neiertător, neîmblînzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sîngeros, violent, (livr.) sanguinár, (înv. și pop.) năsílnic, (înv. și reg.) táre, (reg.) pogán, (Mold. și Bucov.) aván, hapsî́n, (înv.) jestóc, neomenít, sanguínic, sălbăticós, sireáp, (fig.) dur, negru. (Om ~; se poartă ~.) 2. adj., s. afurisit, blestemat, cîinos, îndrăcit, rău, ticălos, (înv. și pop.) pustíu, (pop. și fam.) pîrdálnic, (pop.) împelițát, jurát, (înv. și reg.) urgisít, (reg.) pricăjít, (Transilv.) săcrét. (~ul de Gheorghe!) 3. adj. crud, implacabil, necruțător, neiertător, neînduplecat, neîndurător, nemilos, nemilostiv, (livr.) inexorábil, (rar) neîndurát, nemiluít, (înv.) nemilostivitór, nemilostívnic, (fig.) vítreg. (Soartă ~ pentru cineva.)