13 definiții pentru sperjur (persoană) parjur perjur


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SPERJÚR, -Ă, (1) sperjuri, -e, s. m. și f., (2) sperjururi, s. n. 1. S. m. și f. Persoană care jură fals sau care își calcă jurământul. 2. S. n. (Rar) Faptul de a-și călca jurământul; nesocotire a unui jurământ făcut; jurământ fals făcut în fața justiției (și pedepsit de lege). – Din it. spergiuro (după jura).

SPERJÚR, -Ă, (1) sperjuri, -e, s. m. și f., (2) sperjururi, s. n. 1. S. m. și f. Persoană care jură fals sau care își calcă jurământul. 2. S. n. (Rar) Faptul de a-și călca jurământul; nesocotire a unui jurământ făcut; jurământ fals făcut în fața justiției (și pedepsit de lege). – Din it. spergiuro (după jura).

sperjur, ~ă [At: HELIADE, O. I, 314 / V: (înv) ~iu sn, ~rgiur a, s, par~ a, s, per~ a, s, perjuriu a, s / Pl: ~i, ~e, (5-8) ~uri / E: it spergiuro; parjur < fr porjure, perjuriu < lat perjurus, -a, -um] 1-4 smf, a (Persoană) care jură fals sau care își calcă jurământul. 5 sn Jurământ fals Si: (îvr) sperjurare (1). 6 Încălcare a jurământului făcut Si: (îvr) sperjurare (2). 7 sn (Spc) Jurământ fals făcut în fața justiției Si: (îvr) sperjurare (3). 8 sn (Spc) Infracțiune comisă, în cadrul legislațiilor care admit jurământul ca mijloc de probă, de o persoană care jură fals în fața justiției Si: (îvr) sperjurare (4).

SPERJÚR2, -Ă, sperjuri, -e, s. m. și f. Persoană care jură fals sau care își calcă jurămîntul. Așa e că nu te așteptai Din nou cu mine ochii, sperjurule, să dai? MACEDONSKI, O. II 220. ◊ (Adjectival) Cum, acesta să fie continentul de miracole, Pămîntul făgăduințelor. Al jurămintelor și căințelor, Vestit de profeți sperjuri și de mincinoase oracole? BARANGA, V. A. 13.

SPERJÚR s.n. (Rar) Faptul de a-și călca jurământul; jurământ fals făcut în fața justiției. // s.m. și f. Cel care jură fals sau care își calcă jurământul. [< it. spergiuro].

SPERJÚR, -Ă I. s. m. f. cel care jură fals sau care își calcă jurământul II. s. n. faptul de a-și călca jurământul. (< it. spergiuro)

SPERJÚR2 ~ă (~i, ~e) m. și f. rar Persoană care depune un jurământ fals sau care își încalcă jurământul. /<it. spergiuro

sperjur n. jurământ fals. ║ m. cel ce a făcut un sperjur.

*sperjúr, -ă adj. (it. spergiúro, lat. per-júrus). Care și-a călcat jurămîntu.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

sperjúr1 (persoană) s. m., pl. sperjúri

sperjúr (persoană) s. m., pl. sperjúri


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

sperjúr (-ră), adj. – Care calcă un jurămînt. It. spergiuro.Der. perjur, s. n. (jurămînt fals).

Intrare: sperjur (persoană)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sperjur
  • sperjurul
  • sperjuru‑
plural
  • sperjuri
  • sperjurii
genitiv-dativ singular
  • sperjur
  • sperjurului
plural
  • sperjuri
  • sperjurilor
vocativ singular
  • sperjurule
  • sperjure
plural
  • sperjurilor
parjur
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: MDA2
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • perjur
  • perjurul
plural
  • perjuri
  • perjurii
genitiv-dativ singular
  • perjur
  • perjurului
plural
  • perjuri
  • perjurilor
vocativ singular
  • perjurule
  • perjure
plural
  • perjurilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

sperjur, -ă (persoană) sperjură parjur perjur

  • 1. Persoană care jură fals sau care își calcă jurământul.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file 2 exemple
    exemple
    • Așa e că nu te așteptai Din nou cu mine ochii, sperjurule, să dai? MACEDONSKI, O. II 220.
      surse: DLRLC
    • (și) adjectival Cum, acesta să fie continentul de miracole, Pămîntul făgăduințelor. Al jurămintelor și căințelor, Vestit de profeți sperjuri și de mincinoase oracole? BARANGA, V. A. 13.
      surse: DLRLC

etimologie: