15 definiții pentru hăbăuc


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HĂBĂÚC, -Ă, hăbăuci, -ce, adj. (Reg.; adesea substantivat) Năuc, buimac, zăpăcit; p. ext. prost; nebun. ◊ Expr. (Adverbial) A o lua (sau a umbla) hăbăuca = a porni la întâmplare, fără o țintă precisă, a o lua razna. – Contaminare între magh. dial. habóka și năuc.

hăbăuc, ~ă a [At: (a. 1822) BOBB, ap. TDRG / Pl: ~uci, ~uce / E: mg haboca] (D. oameni) 1 Nebun. 2 Zăpăcit. 3 Prost. 4 Năuc. 5 (Îe) A o lua ~a A umbla în zadar. 6 (Îae) A vagabonda.

HĂBĂÚC, -Ă, hăbăuci, -ce, adj. (Reg.; adesea substantivat) Năuc, buimac, zăpăcit; p. ext. prost; nebun. ◊ Expr. (Adverbial) A o lua (sau a umbla) hăbăuca = a porni la întâmplare, fără o țintă precisă, a o lua razna. [Formă gramaticală: (adverbial, în expr.) hăbăuca] – Contaminare între magh. dial. habóka și năuc.

HĂBĂÚC, -Ă, hăbăuci, -e, adj. (Mold., Transilv.; adesea substantivat) (Om) năuc, buimac, zăpăcit; p. ext. țicnit, prost. Se uita hăbăuc în juru-i și-și simțea picioarele curmate din genunchi. PAS, L. I 30. Ceasuri întregi umbla ca un hăbăuc prin cocioaba lui și cerceta lucrurile rămase pe urma celei ce fugise. SADOVEANU, O. III 581. Muierea era foarte isteață... iar bărbatul era un hăbăuc ca vai de el. RETEGANUL, P. I 1. (Expr.) A o lua (sau a umbla) hăbăuca = a o lua razna, a hoinări. În sărbători o luam hăbăuca prin cele sate, pe unde știam că se fac hori. CREANGĂ, A. 104.

HĂBĂÚC ~că (~ci, ~ce) și substantival pop. 1) Care nu poate judeca limpede fiind într-o stare de tulburare temporară; buimac; năuc; zăpăcit. 2) (despre persoane și despre manifestările lor) Care vădește lipsa de inteligență; prost; neghiob; tont; nătărău; nătâng; netot. /<ung. habóka

hăbăuc a. tâmpit: bărbatul era un hăbăuc. [Ung. HABOKA, țicnit, cu finala influențată de sinonimul năuc]. ║ adv. ca un hăbăuc: îl lăsă hăbăuc ISP.; hăbăuca, de arazna: în sărbători o luam hăbăuca prin cele sate CR.

hăbăúc, -ă adj. (var. din haboca, supt infl. luĭ năuc, dar rudă și cu hapca. Evoluțiunea semantică e „a apuca, apucat, zăpăcit”). Trans. Mold. Zăpăcit, zăpăuc, ghergheteag. Adv. A umbla hăbăuca, a umbla zăpăcit. Cu hăbăuca (Doĭna, 1, 226), cu sila, cu haboca.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

hăbăúc (reg.) adj. m., pl. hăbăúci; f. hăbăúcă, pl. hăbăúce

hăbăúc adj. m., pl. hăbăúci; f. sg. hăbăúcă, pl. hăbăúce


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

HĂBĂÚC adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

HĂBĂÚC adj. v. amețit, buimac, buimăcit, năuc, năucit, tâmpit, zăpăcit.

hăbăuc adj., s. v. BLEG. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.

hăbăuc adj. v. AMEȚIT. BUIMAC. BUIMĂCIT. NĂUC. NĂUCIT. TÎMPIT. ZĂPĂCIT.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

hăbăúc (hăbăúcă), adj. – Prost, tont, nătîng. Mag. habóka, cu finalul alterat de încrucișarea cu năuc (DAR). După Cihac, II, 133, din sl. gybŭkŭ „flexibil”. – Der. hăbăuci, vb. (a prosti); hăbăucie, s. f. (prostie).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

hăbăúc, -ă, hăbăuci, -e, adj. – 1. Zăpăcit, buimac, năuc. 2. (prin exten.) Prost, tont. – Contaminare între magh. dial. habóka și năuc (Șăineanu, Scriban, DER, DEX); din magh. haboka (MDA).

Intrare: hăbăuc
hăbăuc adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hăbăuc
  • hăbăucul
  • hăbăucu‑
  • hăbău
  • hăbăuca
plural
  • hăbăuci
  • hăbăucii
  • hăbăuce
  • hăbăucele
genitiv-dativ singular
  • hăbăuc
  • hăbăucului
  • hăbăuce
  • hăbăucei
plural
  • hăbăuci
  • hăbăucilor
  • hăbăuce
  • hăbăucelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

hăbăuc

etimologie: