HĂBĂUC, -UCĂ adj. și sm. F 1 Tîmpit, idiot: bărbatul era un ~ ca vai de el...; ori-unde mergea... făcea prostii (ret.); nevastă-sa, o hăbăucă cu care puteai înțărca copiii (CAT.) ¶ 2 Zăpăcit, buimăcit, năuc: îi trase o palmă de-l zăpăci, îi mîncă bucatele și-l lăsă ~ (ISP.) ¶ 3 A o lua hăbăuca, a umbla razna: în sărbători o luam hăbăuca prin cele sate (Crg.) [ung. dial. habóka].