STUPID, -Ă, stupizi, -de, adj. 1. (Adesea adverbial) Lipsit de sens, de rațiune, de conținut; absurd. 2. (Despre oameni) Lipsit de inteligență, greoi la minte; nătâng, mărginit; (despre manifestări ale oamenilor) care dovedește, trădează lipsă de inteligență, de pricepere. – Din fr. stupide, lat. stupidus.

stupid, ~ă [At: I. GOLESCU, C. / V: (înv) ~ped / Pl: (1-2, 6-7) ~izi, ~e / E: fr stupide, lat stupidus, it stupido] 1 a (D. oameni) Care este lipsit de pricepere, de judecată, de inteligență sau care acționează fără pricepere, fără judecată, fără inteligență Si: nătăfleț, nătărău, nătâng, nebun, neghiob, nerod, nesocotit, netot, prost, prostănac, sec, tâmpit, tont, (rar) puțin la minte, (îvp) neajuns², nebunatic, (pop) păvălatic, (pfm) mototol¹, năuc, tâmp¹, (îvr) lud, nătântoc, prostan, prostatic¹, prostănatic, (reg) bleot (2), bobletic (2), bobleț¹ (2), cherapleș, chiomp (2), moroiman, motănos, natantol, năbârgeac, năgăfoi, năhui, năprui, năsărâmb, năsilnic, nătăbâz, nătânt, nătrui, nătruț, năvleag, năvligos, nebleznic, necălit, nerodoi, opac², paliu³, păhui, păteașcău, pleonicios, pliurd, ponc, prostovoi, puncău, șuietic, tavău¹, tanteș, tălășman, tălâmb, tărăntuc, tăul, teleleu, telpiz, tontan, tontălan, tontolete, tontolog, (fam) fleț (2), găgăuță, gogoman (2), șui⁷, zevzec. 2 a (D. privirea, ochii, figura etc. oamenilor sau d. însușiri, acțiuni, manifestări etc. ale lor) Care exprimă sau denotă lipsă de pricepere, de judecată, de înțelegere Si: nătâng, nebun, nebunesc, neghiob, nerod, nerozesc, nesărat, nesocotit, prostesc, (liv) inept, (rar) neghiobesc, prostănac, (îvp) nebunatic, (înv) prostatic, bleg (10), cretin (3), idiot, imbecil, mărginit. 3 av În mod stupid (1) Si: neghiobește, nerozește, prostește, (rar) năucește. 4 av Ca un om stupid Si: neghiobește, nerozește, prostește, (rar) năucește. 5 av În felul omului stupid (1) Si: neghiobește, nerozește, prostește, (rar) năucește. 6 a (D. stări, fenomene, procese, situații, evenimente etc. sau d. creații, activități ale oamenilor etc.) Care este lipsit de sens, de rațiune, de conținut Si: absurd (2). 7 a Care se face sau care are loc fără judecată, fără măsură, fără respectarea unor norme bine gândite Si: ilogic, irațional, nelogic, nerațional.

STUPID, -Ă, stupizi, -de, adj. 1. (Adesea adverbial) Lipsit de sens, de rațiune, de conținut; absurd. 2. (Despre oameni) Lipsit de inteligență, greoi la minte; nătâng, mărginit; (despre manifestări ale oamenilor) care dovedește, trădează lipsă de inteligență. – Din fr. stupide, lat. stupidus.

STUPID, -Ă, stupizi, -de, adj. 1. Lipsit de sens, de rațiune, de conținut; absurd. De ce... să turbure această ultimă seară... amintind că viața e complicată și cu atît de absurde și stupide griji. C. PETRESCU, Î. I 11. Foarte umilit de ridicolul în care-l aruncase stupida lui supărare, Elefterescu a scoborît imediat tonul. POPA, V. 197. Simțea că-l sugrumă o emoție stupidă, revoltătoare. VLAHUȚĂ, O. A. III 116. ◊ (Adverbial) Cum să moară stupid, ca proștii, dintr-o ambiție a cuiva? CAMILAR, N. I 384. 2. (Despre oameni) Lipsit de inteligență, greoi la minte; mărginit, nătîng; (despre manifestări ale oamenilor) care dovedește facultăți mintale reduse. Răspuns stupid.

STUPID, -Ă adj. 1. (Adesea adv.) Lipsit de sens, de rațiune; absurd. 2. (Despre oameni) Idiot, prost, mărginit, tîmpit. [Cf. fr. stupide, lat. stupidus].

STUPID, -Ă adj. 1. (și adv.) lipsit de sens, de rațiune; absurd. 2. (despre oameni) care denotă lipsă de inteligență; idiot, prost, mărginit, nătâng. (< fr. stupide, lat. stupidus)

STUPID ~dă (~zi, ~de) 1) Care este lipsit de logică; fără rost; absurd; inept; alogic; aberant. Moarte ~dă. 2) și substantival (despre persoane și despre manifestările lor) Care denotă lipsă de inteligență; neghiob; tâmp; nerod; netot; nătărău; prost; tont; năuc. /<fr. stupide, lat. stupidus

stupid a. și m. greoiu la minte.

stúpid, -ă adj. (lat. stúpidus). Prost, greoĭ la minte: om stupid. Care arată stupiditatea: răspuns stupid. Adv. Cu stupiditate. – Fals stupíd (după fr.).

stuped, ~ă a vz stupid

stupid adj. m., pl. stupizi; f. stupidă, pl. stupide

stupid adj. m., pl. stupizi; f. stupidă, pl. stupide

stupid adj. m., pl. stupizi; f. sg. stupidă, pl. stupide

stupid.

STUPID adj., s., adv. 1. adj. v. absurd. 2. adj., s. v. prost. 3. adj. v. prostesc. 4. adj. idiot, tâmpit. (O glumă ~.) 5. adv. v. prostește.

STUPID adj., s., adv. 1. adj. absurd, ilogic, nelogic, nerațional, (livr.) irațional. (O situație ~.) 2. adj., s. bleg, nătăfleț, nătărău, nătîng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, tont, tontălău, (înv. și pop.) năuc, (pop. și fam.) haplea, (pop.) flaimuc, (înv. și reg.) nătîntoc, prostan, prostatic, prostănatic, (reg. și fam.) șui, (reg.) bleot, hăbăuc, mangosit, metehău, meteleu, motoflete, motolog, mutălău, natantol, năbîrgeac, nătăbîz, nătînt, nătrui, nătruț, năvleg, năvligos, nerodoi, pliurd, ponc, pricăjit, puncău, tălălău, tălîmb, tontan, tontolete, tontotog, (prin Transilv.) balamut, (prin Olt.) bleomb, (prin Mold.) bobletic, (prin Munt.) bobleț, (Mold.) cherapleș, (prin Transilv., Mold. și Bucov.) chiomb, (Transilv., Ban. și Olt.) lud, (Transilv. și Ban.) năhui, (Transilv.) nebleznic, (prin Mold., Transilv. și Maram.) șuietic, (Mold.) tanău, (Bucov.) tălășman, (prin Olt. și Munt.) tărăntuc, (Munt.) tontovan, (turcism înv.) budala, (fam.) fleț, găgăuță, gogoman, zevzec, (fig.) sec. (~ mai este!) 3. adj. nătîng, neghiob, neghiobesc, nerod, nerozesc, netot, prostesc, (livr.) inept, (înv.) prostatic. (O atitudine ~.) 4. adj. idiot, tîmpit. (O glumă ~.) 5. adv. neghiobește, nerozește, prostește. (S-a comportat ~.)