GRIMASĂ, grimase, s. f. Schimonosire voită sau spontană a feței (care exprimă o anumită stare sufletească). ♦ Fig. Aparență înșelătoare, mincinoasă; disimulare. – Din fr. grimace.

grima vtr [At: DN³ / Pzi: ~mez / E: fr grimer] 1-2 A (se) machia pentru seară. 3-4 (Pgn) A (se) machia.

grimasă sf [At: RUSSO, S. 6 / Pl: ~se / E: fr grimace] 1 Strâmbătură voită sau spontană a feței, care exprimă o anumită stare sufletească. 2 (Fig) Aparență înșelătoare. 3 (Fig) Disimulare.

GRIMASĂ, grimase, s. f. Strâmbătură voită sau spontană a feței (care exprimă o anumită stare sufletească). ♦ Fig. Aparență înșelătoare, mincinoasă; disimulare. – Din fr. grimace.

GRIMA, grimez, vb. I. Refl. (Despre actori) Ase machia pentru a-și compune o fizionomie potrivită cu rolul de interpretat. ♦ Tranz. A machia pe un actor ajutîndu-l să-și compună o fizionomie conformă cu rolul interpretat.

GRIMASĂ, grimase, s. f. Strîmbătură, schimonosire voită sau crispare spontană a feței. Făcu o grimasă de răutate și de dispreț. VLAHUȚĂ, O. AL. II 51. S-a-nțeles de mai-nainte C-o ironică grimasă să te laude-n cuvinte. EMINESCU, O. I 134.

GRIMA vb. I. tr., refl. A (se) machia pentru scenă. [< fr. grimer].

GRIMASĂ s.f. Strîmbătură, schimonoseală a feței. [< fr. grimace].

GRIMA vb. tr., refl. a (se) machia pentru scenă. (< fr. grimer)

GRIMASĂ s. f. strâmbătură, schimonoseală a feței. (< fr. grimace)

A GRIMA ~ez tranz. (actori, fața lor) A da cu grimă (pentru a căpăta înfățișarea cerută de rol); a machia. /<fr. grimer

GRIMASĂ ~e f. Contorsiune involuntară sau voită a mușchilor feței; schimonosire a feței; schimonositură; strâmbătură. ~ de durere. ~ de dezacord. /<fr. grimace

grimasă f. 1. strâmbătură din obraz; 2. prefăcătorie: cu o ironică grimasă EM. (= fr. grimace).

*grimásă f., pl. e (fr. grimace). Barb. Strîmbătură a fețeĭ, schimositură.

grima (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. grimez, 3 grimează; conj. prez. 1 sg. să grimez, 3 să grimeze

grimasă s. f., g.-d. art. grimasei; pl. grimase

grima (a ~) vb., ind. prez. 3 grimează

grimasă s. f., g.-d. art. grimasei; pl. grimase

grima vb., ind. prez. 1 sg. grimez, 3 sg. și pl. grimează

grimasă s. f., g.-d. art. grimasei; pl. grimase

grimasă

grimasă.

GRIMA vb. a (se) machia. (A ~ un actor.)

GRIMASĂ s. schimonoseală, schimonosire, schimonositură, strâmbătură, (livr.) rictus, (rar) schimă, strâmbet, (pop. și fam.) scălâmbăială, scălâmbăiere, scălâmbăitură. (O ~ de durere.)

GRIMA vb. a (se) machia. (A ~ un actor.)

GRIMASĂ s. schimonoseală, schimonosire, schimonositură, strîmbătură, (livr.) rictus, (rar) schimă, strîmbet, (pop. și fam.) scălîmbăială, scălîmbăiere, scălîmbăitură.