SCĂLÂMBĂIERE, scălâmbăieri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a se scălâmbăia și rezultatul ei; scălămbăială, scălâmbătură. [Pr.: -bă-ie-. – Var.: scălâmbăiere, scălâmbare s. f.] – V. scălâmbăia.

scălâmbăiere sf [At: I. GOLESCU, C. / P: ~bă-ie~ / V: ~lăm~, ~bare, scălimbare, ~imbăire / Pl: ~ri / E: scălâmbăia] 1 (Pfm) Strâmbare, deformare a unei ființe sau a unor părți ale ale corpului ei Si: (pfm) scălâmbăială (1), scălâmbăitură (1). 2 Grimasă (1). 3 Comportament năzuros, mofturos Si: scălâmbăială (3), scălâmbăitură (3).

SCĂLÂMBĂIERE, scălâmbăieri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a se scălâmbăia și rezultatul ei: scălâmbăială, scălâmbătură. [Pr.: -bă-ie-. – Var.: scălămbăiere, scălâmbare s. f.] – V. scălâmbăia.

scălămbăiere sf vz scălâmbăiere

scălâmbare sf vz scălâmbăiere

scălimbare sf vz scălâmbăiere

scălimbăire sf vz scălâmbăiere

SCĂLĂMBĂIERE s. f. v. scălîmbăiere.

SCĂLÎMBĂIERE, scălîmbăieri, s. f. (Și în forma scălămbăiere) Faptul de a se scălîmbăia; scălîmbăială. Ce bestii, zise Dan, arătînd cu dezgust spre ceata care se depărta cu zbierete și scălîmbăieri de sălbateci. VLAHUȚĂ, O. A. III 47. – Variantă: scălămbăiere s. f.

scălâmbăiere (pop., fam.) s. f., g.-d. art. scălâmbăierii; pl. scălâmbăieri

scălâmbăiere (pop., fam.) s. f., g.-d. art. scălâmbăierii; pl. scălâmbăieri

scălâmbăiere s. f., g.-d. art. scălâmbăierii; pl. scălâmbăieri

SCĂLÂMBĂIERE s. v. capriciu, chef, fandoseală, fantezie, fason, fiță, grimasă, maimuțăreală, moft, naz, poftă, prosteală, schimonoseală, schimonosire, schimonositură, sclifoseală, strâmbătură, toană.

scălîmbăiere s. v. CAPRICIU. CHEF. FANDOSEALĂ. FANTEZIE. FASON. FIȚĂ. GRIMASĂ. MAIMUȚĂREALĂ. MOFT. NAZ. POFTĂ. PROSTEALĂ. SCHIMONOSEALĂ. SCHIMONOSIRE. SCHIMONOSITURĂ. SCLIFOSEALĂ. STRÎMBĂTURĂ. TOANĂ.