gonit², ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~iți, ~e / E: goni] 1 Fugărit. 2 (Spc; d. vânat) Alungat spre locul de pândă al vânătorilor. 3 (Înv) Vânat. 4 (Înv) Pescuit. 5 (Înv) Prigonit. 6 Alungat. 7 (Înv; în superstiții; d. un rău) Îndepărtat (prin amenințări sau prin formule magice). 8 (Îvr) Concediat. 9 (Înv; fig; d. țintă, ideal) Urmărit. 10 (Înv) Frecventat. 11 (D. vite) Împreunat. 12 Alergat. 13 (D. autovehicule; rar) Condus cu viteză mare.

gonit¹ sn [At: ALECSANDRI, P. I, 8 / Pl: ? / E: goni] 1-13 Gonire (1-13).

goniță sf [At: MARIAN, INS. 3 / Pl: ~țe / E: goni + -iță] 1 (Reg) Vacă în perioada gonitului (11). 2 (Buc) Vacă tânără, nefertilă. 3 (Reg; irn) Femeie cu haine murdare. 4 (Reg; irn) Om ud, murdar. 5 (Trs) Împreunare a taurului cu vaca. 6 (Ent) Insectă coleopteră cu aripile negre și abdomenul galben, care înoată învârtindu-se foarte repede la suprafața apei (Gyrinus natator). 7 (Reg) Plantă nedefinită mai îndeaproape, folosită pentru stimularea oilor în vederea reproducerii Cf gonitoare.

GONIT, -Ă, goniți, -te, adj. Alungat, fugărit. (Substantivat) Fuge care mai de care, Dar, cotind, gonita sare Repede-n tufiș. COȘBUC, P. II 17.

GONIȚĂ ~e f. Insectă coleopteră cu aripile negre și abdomen galben, care înoată iute pe suprafața apei, făcând mișcări de rotație. /a goni + suf. ~iță

góniță f., pl. e (d. goană). Timpu goniriĭ vacilor de către taur. Vacă gonită de taur. Iron. Femeĭe care umblă mult pe stradă. Adv. A umbla gonița, a te ține tot de plimbărĭ.

goniță s. f., g.-d. art. goniței; pl. gonițe

goniță s. f., g.-d. art. goniței; pl. gonițe

goniță s. f., g.-d. art. goniței; pl. gonițe

GONIT adj., s. 1. adj. v. izgonit. 2. adj., s. v. exilat.

GONIT adj., s. 1. adj. alungat, izgonit, (astăzi rar) surghiunit, (înv. și pop.) oropsit. 2. adj., s. alungat, exilat, izgonit, pribeag, proscris, surghiunit, (livr.) relegat, (înv.) surghiun.

goniță, gonițe, s.f. (reg.) 1. insectă coleopteră cu aripile negre și abdomenul galben, care înoată învârtindu-se foarte repede la suprafața apei. 2. (reg.) turmă de vaci care trece pe drum; cârd gălăgios de copii care trece alergând pe drum.

góniță, adj. 1. Ud, fleașcă, leoarcă: „Și dacă se ducé, ziné tăt goniță până la brâu, că umbla pân ierburile ude și pîngă râu” (Memoria, 2004-bis: 1.281). 2. Animal „în călduri” (se referă de obicei la vacă). – Din goni + suf. -iță (DEX, MDA).

goniță, adj. – 1. Ud, fleașcă, leoarcă: „Și dacă se duce, zine tăt goniță până la brâu, că umbla pân ierburile ude și p’îngă râu” (Memoria, 2004-bis: 1.281). 2. Animal „în călduri” (se referă de obicei la vacă). – Din goni (< sl. goniti) + suf. -iță (DEX, MDA).

goniță, adj. – 1. Ud, fleașcă, leoarcă: „Și dacă se duce, zine tăt goniță până la brâu, că umbla pân ierburile ude și pîngă râu” (Memoria 2004-bis: 1281). 2. Animal „în călduri” (se referă de obicei la vacă). – Din goni (< sl. goniti) + -iță.