goniță sf [At: MARIAN, INS. 3 / Pl: ~țe / E: goni + -iță] 1 (Reg) Vacă în perioada gonitului (11). 2 (Buc) Vacă tânără, nefertilă. 3 (Reg; irn) Femeie cu haine murdare. 4 (Reg; irn) Om ud, murdar. 5 (Trs) Împreunare a taurului cu vaca. 6 (Ent) Insectă coleopteră cu aripile negre și abdomenul galben, care înoată învârtindu-se foarte repede la suprafața apei (Gyrinus natator). 7 (Reg) Plantă nedefinită mai îndeaproape, folosită pentru stimularea oilor în vederea reproducerii Cf gonitoare.

GONIȚĂ ~e f. Insectă coleopteră cu aripile negre și abdomen galben, care înoată iute pe suprafața apei, făcând mișcări de rotație. /a goni + suf. ~iță

góniță f., pl. e (d. goană). Timpu goniriĭ vacilor de către taur. Vacă gonită de taur. Iron. Femeĭe care umblă mult pe stradă. Adv. A umbla gonița, a te ține tot de plimbărĭ.

goniță s. f., g.-d. art. goniței; pl. gonițe

goniță s. f., g.-d. art. goniței; pl. gonițe

goniță s. f., g.-d. art. goniței; pl. gonițe

goniță, gonițe, s.f. (reg.) 1. insectă coleopteră cu aripile negre și abdomenul galben, care înoată învârtindu-se foarte repede la suprafața apei. 2. (reg.) turmă de vaci care trece pe drum; cârd gălăgios de copii care trece alergând pe drum.

góniță, adj. 1. Ud, fleașcă, leoarcă: „Și dacă se ducé, ziné tăt goniță până la brâu, că umbla pân ierburile ude și pîngă râu” (Memoria, 2004-bis: 1.281). 2. Animal „în călduri” (se referă de obicei la vacă). – Din goni + suf. -iță (DEX, MDA).

goniță, adj. – 1. Ud, fleașcă, leoarcă: „Și dacă se duce, zine tăt goniță până la brâu, că umbla pân ierburile ude și p’îngă râu” (Memoria, 2004-bis: 1.281). 2. Animal „în călduri” (se referă de obicei la vacă). – Din goni (< sl. goniti) + suf. -iță (DEX, MDA).

goniță, adj. – 1. Ud, fleașcă, leoarcă: „Și dacă se duce, zine tăt goniță până la brâu, că umbla pân ierburile ude și pîngă râu” (Memoria 2004-bis: 1281). 2. Animal „în călduri” (se referă de obicei la vacă). – Din goni (< sl. goniti) + -iță.