GNOSTIC, -Ă, gnostici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține gnosticismului, privitor la gnosticism. 2. S. m. și f., adj. Adept al gnosticismului. – Din fr. gnostique.

gnostic¹, ~ă [At: DA ms / Pl: ~ici, ~ice / E: fr gnostique] 1 a Care se referă la gnosticism. 2 a Care aparține gnosticismului. 3 smf Persoană care aderă la gnosticism.

-gnostic² [At: DN³ / E: fr -gnostique] Element secund de compunere savantă cu semnificația: 1-2 (Referitor la) cunoaștere.

* GNOSTIC sm. Nume dat, în primele trei veacuri ale creștinismului, ereticilor din Egipt și din Siria cari amestecau filosofiile orientale cu mosaismul și cu creștinismul, pretinzînd că cunosc natura lui Dumnezeu și privind omul ca o emanațiune directă a divinității [fr.].

GNOSTIC, -Ă, gnostici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține gnosticismului, privitor la gnosticism. 2. S. m. și f., adj. (Persoană, gânditor) care aderă la gnosticism, susține gnosticismul. – Din fr. gnostique.

GNOSTIC, -Ă, gnostici, -e, adj. Care se referă la gnosticism, privitor la gnosticism. ♦ (Substantivat) Adept al gnosticismului.

GNOSTIC, -Ă adj. Referitor la cunoaștere, de cunoaștere. // s.m. și f. Adept al gnosticismului. [< fr. gnostique].

-GNOSTIC Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) cunoaștere”. [< fr. -gnostique, cf. gr. gnosis – cunoaștere].

GNOSTIC¹, -Ă I. adj. referitor la cunoaștere. II. adj., s. m. f. (adept) al gnosticismului. (< fr. gnostique)

-GNOSTIC² elem. gnoseo-.

GNOSTIC¹ ~că (~ci, ~ce) Care ține de gnosticism; propriu gnosticismului. /<fr. gnostique, lat. gnosticus

GNOSTIC² ~ci m. Adept al gnosticismului. /<fr. gnostique, lat. gnosticus

*gnóstic, -ă adj. și s. (vgr. gnostikós, d. gnósis, cunoaștere. V. dia- și prognostic). M. pl. Filosofĭ religioșĭ care pretind că aŭ o știință perfectă și transcendentă despre natura și atributele luĭ Dumnezeŭ. V. Crăcĭun.

gnoseo- [At: DN³ / P: ~se-o~ / E: gr γνῶσις] Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1-2 (De) cunoaștere. 3-4 (Referitor la) știință.

-gnoză² [At: DN³ / E: fr -gnose] Element secund de compunere savantă cu sensul „cunoaștere”.

-gnozie² [At: DN³ / E: fr -gnosie] Element secund de compunere savantă cu sensul „cunoaștere”.

GNOSEO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(de) cunoaștere”, „(referitor la) știință”. [Pron. -se-o-. / < gr. gnosis].

-GNOZĂ Element secund de compunere savantă, cu sensul „cunoaștere”. [Var. -gnozie. / < fr. -gnose, -gnosie, cf. gr. gnosis].

-GNOZIE v. -gnoză.

gnoseo-, -gnostic, -gnoză, -gnozie, gnoto- elem. „Cunoaștere”, „știință”. (< fr. gnoséo-, -gnostique, -gnose, -gnosie, cf. gr. gnosis, gnotos)

gnoto- v. gnoseo-

-gnoză, -gnozie v. gnoseo-

gnostici m. pl. eretici din primul secol cari amestecau ideile orientale cu cele creștine.

gnostic adj. m., s. m., pl. gnostici; adj. f., s. f. gnostică, pl. gnostice

gnostic adj. m., s. m., pl. gnostici; adj. f., s. f. gnostică, pl. gnostice

gnostic adj. m., s. m., pl. gnostici; f. sg. gnostică, pl. gnostice

-GNOSTIC „de cunoaștere, cognitiv”. ◊ gr. gnostikos „care cunoaște” > fr. -gnostique, germ. -gnostik, engl. -gnostic > rom. -gnostic.

GNOSEO- „știință, cunoaștere”. ◊ gr. gnosis, eos „cunoaștere” > fr. gnoséo-, germ. id., engl. id. > rom. gnoseo-. □ ~log (v. -log), s. m. și f., adept al gnoseologiei; ~logie (v. -logie₁), s. f., parte a filozofiei care tratează despre posibilitatea cunoașterii lumii de către om; teorie a cunoașterii.

GNOTO- „cunoscut, știut”. ◊ gr. gnotos „știut, cunoscut” > fr. gnoto-, engl. id. > rom. gnoto-. □ ~biotic (v. -biotic), adj., (despre viețuitoare) cu viață cunoscută de către om; ~bioză (v. -bioză), s. f., stare caracteristică a animalelor gnotobiotice.

-GNOZĂ „cunoaștere, identificare, depistare”. ◊ gr. gnosis „cunoaștere” > fr. -gnose, germ. id. > rom. -gnoză.

-GNOZIE „cunoaștere, știința”. ◊ gr. gnosis „cunoaștere” > fr. -gnosie, germ. id., engl. -gnosy, it. -gnosia > rom. -gnozie.