GNOSTIC, -Ă, gnostici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține gnosticismului, privitor la gnosticism. 2. S. m. și f., adj. Adept al gnosticismului. – Din fr. gnostique.

gnostic¹, ~ă [At: DA ms / Pl: ~ici, ~ice / E: fr gnostique] 1 a Care se referă la gnosticism. 2 a Care aparține gnosticismului. 3 smf Persoană care aderă la gnosticism.

-gnostic² [At: DN³ / E: fr -gnostique] Element secund de compunere savantă cu semnificația: 1-2 (Referitor la) cunoaștere.

GNOSTIC, -Ă, gnostici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține gnosticismului, privitor la gnosticism. 2. S. m. și f., adj. (Persoană, gânditor) care aderă la gnosticism, susține gnosticismul. – Din fr. gnostique.

GNOSTIC, -Ă, gnostici, -e, adj. Care se referă la gnosticism, privitor la gnosticism. ♦ (Substantivat) Adept al gnosticismului.

GNOSTIC, -Ă adj. Referitor la cunoaștere, de cunoaștere. // s.m. și f. Adept al gnosticismului. [< fr. gnostique].

-GNOSTIC Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) cunoaștere”. [< fr. -gnostique, cf. gr. gnosis – cunoaștere].

GNOSTIC¹, -Ă I. adj. referitor la cunoaștere. II. adj., s. m. f. (adept) al gnosticismului. (< fr. gnostique)

-GNOSTIC² elem. gnoseo-.

GNOSTIC¹ ~că (~ci, ~ce) Care ține de gnosticism; propriu gnosticismului. /<fr. gnostique, lat. gnosticus

GNOSTIC² ~ci m. Adept al gnosticismului. /<fr. gnostique, lat. gnosticus

*gnóstic, -ă adj. și s. (vgr. gnostikós, d. gnósis, cunoaștere. V. dia- și prognostic). M. pl. Filosofĭ religioșĭ care pretind că aŭ o știință perfectă și transcendentă despre natura și atributele luĭ Dumnezeŭ. V. Crăcĭun.

gnoseo- [At: DN³ / P: ~se-o~ / E: gr γνῶσις] Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1-2 (De) cunoaștere. 3-4 (Referitor la) știință.

-gnoză² [At: DN³ / E: fr -gnose] Element secund de compunere savantă cu sensul „cunoaștere”.

-gnozie² [At: DN³ / E: fr -gnosie] Element secund de compunere savantă cu sensul „cunoaștere”.

GNOSEO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(de) cunoaștere”, „(referitor la) știință”. [Pron. -se-o-. / < gr. gnosis].

-GNOZĂ Element secund de compunere savantă, cu sensul „cunoaștere”. [Var. -gnozie. / < fr. -gnose, -gnosie, cf. gr. gnosis].

-GNOZIE v. -gnoză.

gnoseo-, -gnostic, -gnoză, -gnozie, gnoto- elem. „Cunoaștere”, „știință”. (< fr. gnoséo-, -gnostique, -gnose, -gnosie, cf. gr. gnosis, gnotos)

gnoto- v. gnoseo-

-gnoză, -gnozie v. gnoseo-

gnostici m. pl. eretici din primul secol cari amestecau ideile orientale cu cele creștine.

gnostic adj. m., s. m., pl. gnostici; adj. f., s. f. gnostică, pl. gnostice

gnostic adj. m., s. m., pl. gnostici; adj. f., s. f. gnostică, pl. gnostice

gnostic adj. m., s. m., pl. gnostici; f. sg. gnostică, pl. gnostice

-GNOSTIC „de cunoaștere, cognitiv”. ◊ gr. gnostikos „care cunoaște” > fr. -gnostique, germ. -gnostik, engl. -gnostic > rom. -gnostic.

GNOSEO- „știință, cunoaștere”. ◊ gr. gnosis, eos „cunoaștere” > fr. gnoséo-, germ. id., engl. id. > rom. gnoseo-. □ ~log (v. -log), s. m. și f., adept al gnoseologiei; ~logie (v. -logie₁), s. f., parte a filozofiei care tratează despre posibilitatea cunoașterii lumii de către om; teorie a cunoașterii.

GNOTO- „cunoscut, știut”. ◊ gr. gnotos „știut, cunoscut” > fr. gnoto-, engl. id. > rom. gnoto-. □ ~biotic (v. -biotic), adj., (despre viețuitoare) cu viață cunoscută de către om; ~bioză (v. -bioză), s. f., stare caracteristică a animalelor gnotobiotice.

-GNOZĂ „cunoaștere, identificare, depistare”. ◊ gr. gnosis „cunoaștere” > fr. -gnose, germ. id. > rom. -gnoză.

-GNOZIE „cunoaștere, știința”. ◊ gr. gnosis „cunoaștere” > fr. -gnosie, germ. id., engl. -gnosy, it. -gnosia > rom. -gnozie.