GNOSTIC, -Ă, gnostici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține gnosticismului, privitor la gnosticism. 2. S. m. și f., adj. Adept al gnosticismului. – Din fr. gnostique.

gnostic¹, ~ă [At: DA ms / Pl: ~ici, ~ice / E: fr gnostique] 1 a Care se referă la gnosticism. 2 a Care aparține gnosticismului. 3 smf Persoană care aderă la gnosticism.

* GNOSTIC sm. Nume dat, în primele trei veacuri ale creștinismului, ereticilor din Egipt și din Siria cari amestecau filosofiile orientale cu mosaismul și cu creștinismul, pretinzînd că cunosc natura lui Dumnezeu și privind omul ca o emanațiune directă a divinității [fr.].

GNOSTIC, -Ă, gnostici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține gnosticismului, privitor la gnosticism. 2. S. m. și f., adj. (Persoană, gânditor) care aderă la gnosticism, susține gnosticismul. – Din fr. gnostique.

GNOSTIC, -Ă, gnostici, -e, adj. Care se referă la gnosticism, privitor la gnosticism. ♦ (Substantivat) Adept al gnosticismului.

GNOSTIC, -Ă adj. Referitor la cunoaștere, de cunoaștere. // s.m. și f. Adept al gnosticismului. [< fr. gnostique].

GNOSTIC¹, -Ă I. adj. referitor la cunoaștere. II. adj., s. m. f. (adept) al gnosticismului. (< fr. gnostique)

GNOSTIC² ~ci m. Adept al gnosticismului. /<fr. gnostique, lat. gnosticus

*gnóstic, -ă adj. și s. (vgr. gnostikós, d. gnósis, cunoaștere. V. dia- și prognostic). M. pl. Filosofĭ religioșĭ care pretind că aŭ o știință perfectă și transcendentă despre natura și atributele luĭ Dumnezeŭ. V. Crăcĭun.

gnostici m. pl. eretici din primul secol cari amestecau ideile orientale cu cele creștine.

gnostic adj. m., s. m., pl. gnostici; adj. f., s. f. gnostică, pl. gnostice

gnostic adj. m., s. m., pl. gnostici; adj. f., s. f. gnostică, pl. gnostice

gnostic adj. m., s. m., pl. gnostici; f. sg. gnostică, pl. gnostice