GAURĂ, găuri, s. f. Scobitură, adâncitură, spărtură ivită de la sine sau anume făcută într-un corp, într-un material, în pământ etc.; cavitate, bortă. ◊ Gaura cheii = orificiu prin care se bagă cheia în broască. ◊ Expr. Gaură de șarpe = loc ferit care servește cuiva ca ascunzătoare. (Pop.) Doar nu s-o face gaură-n cer = nu va fi o pagubă prea mare. (Astron.) Gaură neagră = relicvă de dimensiuni reduse a unei stele masive, formată prin prăbușire gravitațională, caracterizată prin densitate foarte mare și forță de atracție uriașă și absorbantă. [Pr.: ga-u-] – Lat. *avula (< cavus).^[1]

GĂURI, găuresc, vb. IV. Tranz. A face o gaură (cu ajutorul unui instrument, al unei unelte etc.); a perfora. ♦ Refl. A se strica, a se degrada în urma găuririi. [Pr.: gă-u-] – Din gaură.

gaoră sf vz gaură

gaur sm [At: DN³ / Pl: ~i / E: fr gaur] Bivol sălbatic care trăiește în regiunile muntoase din India și Malaezia.

gaură sf [At: DOSOFTEI, V. S. 4 / V: (pop) gaoră / Pl: găuri / E: lat *cavula] 1 Scobitură, adâncitură, spărtură ivită de la sine sau anume făcută într-un corp, într-un material, în pământ etc. Si: (Mol) bortă, (Trs) hudă Cf găun², găună, groapă, peșteră, scorbură, văgăună, vizuină. 2 (Îs) ~a hornului (sau coșului, ori reg, hurli) Gura hornului. 3 (Pop; îs) ~ sub sobă (sau sub vatră) Cotlon. 4 (Îs) ~ în zid Firidă. 5 (Îs) ~a acului Orificiu prin care se bagă ața în ac. 6 ~a cheii Orificiu prin care se bagă cheia în broască. 7 (Îs) ~a urechii Orificiu prin care se pun cerceii în urechi. 8 (Pfm; îs) ~ curului Anus. 9 (Îe) A se ascunde (ca) în ~ de șarpe A se ascunde într-un loc sigur. 10 (Îe) A (se) face (sau a fi) ~ (sau bortă) în cer A se întâmpla un lucru neobișnuit. 11 (Îe) A sufla pe ~ A nu putea intra în casă. 12 (Pop) Vale adâncă și prăpăstioasă între munți. 13 Drum așezat sub nivelul grădinilor și ogoarelor. 14 (Rar) Nară. 15 (Reg) Semn la urechile oilor. 16 Crăpătură în zid. 17 (Îoc om) Parte concavă a arșicului. 18 (Pop) Bordei. 19 (Îe) Doar nu s-o face ~ în cer Nu va fi o pagubă prea mare. 20 (Ast) ~-neagră Relicvă de dimensiuni reduse a unei stele masive, formată prin prăbușire gravitațională, caracterizată prin densitate foarte mare și forță de atracție uriașă. 21 Vagin. 22 (Trv; îlv) A da la ~ A avea relații sexuale.

găuri [At: BIBLIA (1688), 381¹ / P: ~gă-u~ / Pzi: ~resc, (nob) gaur și găur / E: gaură] 1-2 vtr A (se) face o gaură (cu ajutorul unui instrument, al unei unelte etc.) Si: a perfora, (reg) a borteli, a borti (pop) a sfredeli. 3 vr A se degrada apărând găuri. 4 (Fig) A avea relații sexuale cu o femeie.

GAURĂ, găuri, s. f. Scobitură, adâncitură, spărtură ivită de la sine sau anume făcută într-un corp, într-un material, în pământ etc.; cavitate, bortă. ◊ Gaura cheii = orificiu prin care se bagă cheia în broască. ◊ Expr. Gaură de șarpe = loc ferit care servește cuiva ca ascunzătoare. (Pop.) Doar nu s-o face gaură-n cer = nu va fi o pagubă prea mare. (Astron.) Gaură neagră = relicvă de dimensiuni reduse a unei stele masive, formată prin prăbușire gravitațională, caracterizată prin densitate foarte mare și forță de atracție uriașă și absorbantă. [Pr.: ga-u-] – Lat. *avula (< cavus).

GĂURI, găuresc, vb. IV. Tranz. A face o gaură (cu ajutorul unui instrument, al unei unelte etc.); a perfora, a borteli, a borti. ♦ Refl. A se strica, a se degrada în urma găuririi. [Pr.: gă-u-] – Din gaură.

GAURĂ, găuri, s. f. Scobitură, adîncitură într-un corp, ivită de la sine (v. ruptură, spărtură) sau făcută de om, cu scopuri determinate; cavitate, (Mold.) bortă. Cu greu și dureri Am ajuns miner Și umblam și eu Cu tătîne-meu Prin găuri de munte, Prin pimnițe crunte. DEȘLIU, M. 51. Se uită la fereastra din față: același gol căscat ca o gaură în întunericul odăii. VLAHUȚĂ, O. AL. II 78. Bagă degetul în gaura inelului. ISPIRESCU, L. 26. Fluierul cu șase găuri Bine zice! TEODORESCU, P. P. 255. ◊ Gaura cheii (sau, rar, a clanței) = gaura prin care se bagă cheia în ușă. În fund, din gaura unei chei, izvora o ață de lumină. SADOVEANU, O. I 434. Ieșii repede, apoi mă uitai prin gaura clanței. DEMETRESCU, O. 98. Gaură de șarpe = loc ferit, servind ca ascunzătoare. Să-l aducă... chiar din gaură de șarpe. ISPIRESCU, L. 84. ◊ Expr. Doară nu s-o face gaură în cer = n-are să fie cine știe ce pagubă, n-are să se întîmple nici un rău. În vremurile astea grele se mai cîrpește omul cu cîte-o economie, că n-o să se facă gaură în cer fiindcă un creștin merge gratis cu trenul. REBREANU, R. I 12. Doară nu s-o face gaură în cer, d-om intra! ISPIRESCU, L. 50. A astupa o gaură (sau găuri) v. astupa. ♦ Fig. Încăpere proastă, locuință sărăcăcioasă. Să te ducă în bătăi la secție și să te vîre-n vreo gaură mucegăită. SLAVICI, O. I 367.

GĂURI, găuresc, vb. IV. Tranz. A face o gaură. V. perfora. Găurește scîndura cu burghiul. ▭ Numaidecît găuri fundul desagilor. RETEGANUL, P. V. 78. Baba găurise stînca într-un loc și trecea prin ea prefăcută într-o funie de fum. EMINESCU, N. 23. Picătura mică găurește piatra. – Pronunțat: gă-u-.

GAUR s.m. Bivol salbatic care trăiește în regiunile muntoase din India și Malaysia. [Pron. ga-ur. / < fr. gaur < cuv. hindustani].

GAUR s. m. bivol sălbatic din regiunile muntoase ale Indiei și Birmaniei. (< fr. gaur)

gaură s. f. 1982 (fam.) Furt, lovitură v. pick-pocket (sensul este mai vechi în limbă)

gaură neagră sint. s. (astron.) ◊ „Printre sursele de raze X figurează quasarii (aștri gigantici ce emit o cantitate de energie echivalentă cu cea a mai multor sute de galaxii), pulsarii (resturi ale unor stele neutronice), și așa numitele găuri negre (corpuri cerești masive, invizibile, cu o forță de gravitație atât de mare, încât ea absoarbe și lumina).” R.l. 14 XI 78 p. 6. ◊ „[...] au fost efectuate studii asupra razelor gama emise de stele, qasari, «găuri negre» și diverse corpuri cerești.” R.l. 18 X 86 p. 6; v. și black hole (din gaură + neagră, după engl. black hole; BD 1970; DEX-S)

GAURĂ găuri f. 1) Spărtură sau adâncitură naturală ori făcută special într-un corp solid. ~ în podea. ~ în pământ. ~ în țesătură. ~ de șoarece. Pantofi cu găuri. ◊ ~a cheii gaură prin care se introduce cheia în broasca ușii. ~ de șarpe loc ferit; ascunziș. 2): ~ neagră obiect ceresc cu un câmp gravitațional foarte puternic, care atrage materia din spațiul înconjurător. [G.-D. găurii; Sil. ga-u-] /<lat. cavula

A SE GĂURI pers. 3 se ~ește intranz. A se deteriora formând găuri. /Din gaură

A GĂURI ~esc tranz. (materiale, obiecte) A prevedea cu o gaură (sau cu mai multe găuri). /Din gaură

gaură f. 1. deschizătură oarecare, crăpătură; 2. gaură în pământ unde se adăpostește un animal: gaură de șarpe; 3. bordeiu sărăcăcios. [Lat. *CAVULA, cavitate].

găurì v. a face o gaură.

gáură f., pl. găurĭ (d. lat. caulae, cavitățĭ, deschizăturĭ, saŭ *cávula, d. căvus, cav, scobit. V. găun). Vest. Bortă, cavitate, scobitură: gaură într’un dinte, într’un arbore, într’o foaĭe. Iron. Locuință foarte sărăcăcĭoasă, bîrlog, bordeĭ. Gaură de șarpe, ascunzătoare de șarpe (V. vizuină). A te ascunde într’o gaură de șarpe, într’un loc unde nu te maĭ poate găsi nimenea. Batistă cu găurĭ saŭ cu găurele, batistă cu ajur (fr. â jour). Doară nu se va face gaură’n cer, nu va peri lumea (făcînd cutare lucru).

găurésc v. tr. (d. gaură). Vest. Bortesc, borteĭesc, fac găurĭ: a găuri pămîntu.

gaur s. m., pl. gauri

gaură (desp. ga-u-) s. f., g.-d. art. găurii; pl. găuri

găuri (desp. gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găuresc, 3 sg. găurește, imperf. 1 găuream; conj. prez. 1 sg. să găuresc, 3 să găurească

gaur s. m., pl. gauri

gaură (ga-u-) s. f., g.-d. art. găurii; pl. găuri

găuri (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găuresc, imperf. 3 sg. găurea; conj. prez. 3 să găurească

gaur s. m., pl. gauri

gaură s. f. (sil. ga-u-), g.-d. art. găurii; pl. găuri

găuri vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găuresc, imperf. 3 sg. găurea; conj. prez. 3 sg. și pl. găurească

gaură, găuri.

gaură (găuri), s. f. – 1. Scobitură, cavitate, groapă. – 2. (Arg.) Furt prin efracție. – Mr. gavră, megl. gaură. Lat. căvum, al cărui rezultat normal să fi fost *gău, cf. sgău și găoace. Acest rezultat s-a pierdut, însă de la forma sa de pl. găuri s-a refăcut un sing. analogic gaură, ca în fagure < fag și pătură < pat. Se consideră în general că etimonul este lat. *căvŭla (Densusianu, Hlr., 111; Candrea, Èlèments, XVI; Pușcariu, Diminutiv., 182; Pușcariu 701; Candrea-Dens., 720; REW 1693; Philippide, II, 713; Pascu, I, 91; Rosetti, I, 73) sau lat. caula (Cipariu, Gram., 117; Pușcariu, Dacor., III, 671), ipoteză posibilă, fără a fi necesară. Der. din lat. caverna (Crețu 326) nu este posibilă. Alb. gavrë provine din mr., iar rut. gav(o)ra din rom. (Candrea, Elemente, 404). – Der. găurar, s. n. (sulă; regulator la războiul de țesut; vas de lut cu fundul găurit); găuri, vb. (a perfora; Arg., a răni cu armă de foc); găuritor, adj. (Arg., hoț); găuricios, adj. (găurit); găuros, adj. (găurit). – Cf. găman. De la *gău derivă, de asemenea, prin intermediul unui suf. expresiv, găun, s. m. (înv., gol, cavitate; gărgăune, Vespa crabro), cu var. găună, s. f. (Bucov., gol, cavitate). Semantismul se explică prin trecerea de la ideea de „gol” la cea de „sunet sec”. Caracterul expresiv al suf. -ăur reiese și din der. ca bărzăun, gărgăun, căscăun(d), cf. și băuna, mieuna, scheuna. Totuși, se consideră în general (Candrea, Rom., XXXI, 312; Pușcariu, ZRPh., XXVIII, 618; Pușcariu 700; REW 1794; Candrea-Dens., 718 și 719; DAR) că etimonul lui găun este lat. *căvōnem, în loc de căvum, ipoteză incertă (cf. REW 1794; Battisti, II, 831). Văgăună, s. f. (groapă, cavitate, vizuină; rîpă), este fără îndoială un der. expresiv, poate prin intermediul unei reduplicări a lui găun › găgăună, urmată de o disimilație (după Cihac, II, 537, din mag. vagany „brazdă, făgaș”, care pare mai neconvingătoare). – Der. găuni, vb. (a săpa); găunos, adj. (gol, găurit; fără miez); găunoși (var. găunoșa), vb. (a săpa, a scobi); găunoșeală (var. găunoșitură), s. f. (cavitate).

GAÚR (< germ.) s. m. (ZOOL.) Mamifer din familia bovinelor, lung de 3 m, având 1,85 m înălțime la greabăn, coarne lungi, păr scurt și des, brun-roșcat (Bibos gaurus). Trăiește în N Indiei și în Birmania.

GUTTA CAVAT LAPIDEM NON VI, SED SAEPE CADENDO (lat.) picătura găurește piatra nu prin forță, ci prin continua ei cădere – Ovidiu, „Ex Ponto”, IV, 10, 5. Voința stăruitoare învinge cu timpul orice obstacol.

a da gaură expr. 1. a delapida, a păgubi, a fura; a obține un profit pe căi ilicite. 2. a căștiga la jocurile de noroc. 3. (intl.) a înjunghia. 4. (intl.) a împușca. 5. (er. – d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie.

a da gaură la inel expr. (d. homosexuali) a dezvirgina

gaură, găuri s. f. 1. spargere, furt. 2. (pub.) înșelătorie, fraudă, delapidare. 3. pagubă. 4. vagin.

găuri, găuresc v. t. 1. a împușca. 2. a înjunghia. 3. (d. bărbați) a poseda sexual.

GAURĂ s. 1. (înv. și reg.) scorbelitură, (Mold. și Bucov.) bortă. (O ~ mare în pământ.) 2. v. deschizătură. 3. deschizătură, spărtură. (A pătruns printr-o ~.) 4. adâncitură, cavitate, scobitură, (înv. și reg.) scorbură, (reg.) scâlbă, scochină, (Mold.) bortă, (înv.) zgău. (O ~ într-un obiect.) 5. v. spărtură. 6. v. ureche. 7. v. gol. 8. (ASTRON.) gaură neagră = black hole.

GĂURI vb. v. composta.

GĂURI vb. 1. a perfora, a scobi, a sfredeli, a străpunge, (înv. și reg.) a petrece, a potricăli, (reg.) a găuni, a sfredeluși, (Mold. și Bucov.) a borteli, a borti, (prin Ban.) a butori, (Olt.) a răzbici, (prin vestul Transilv.) a sclidiri. (A ~ într-un material dur.) 2. v. sparge. (Blidul s-a ~ la fund.) 3. v. zdrențui. 4. v. caria.

GAURĂ s. 1. (înv. și reg.) scorbelitură, (Mold. și Bucov.) bortă. (O ~ mare în pămînt.) 2. deschidere, deschizătură, orificiu, (livr.) apertură, (Mold.) bortă. (O ~ îngustă într-un zid.) 3. deschizătură, spărtură. (A pătruns printr-o ~.) 4. adîncitură, cavitate, scobitură, (înv. și reg.) scorbură, (reg.) scîlbă, scochină, (Mold.) bortă, (înv.) zgău. (O ~ într-un obiect.) 5. ruptură, spărtură, (înv.) frîntură. (O ~ în corpul unei nave.) 6. ureche, (prin Transilv.) toartă. (~ la acul de cusut.)

GĂURI vb. 1. a perfora, a scobi, a sfredeli, a străpunge, (înv. și reg.) a petrece, a potricăli, (reg.) a găuni, a sfredeluși, (Mold. și Bucov.) a borteli, a borti, (prin Ban.) a butori, (Olt.) a răzbici, (prin vestul Transilv.) a sclidiri. (A ~ într-un material dur.) 2. a (se) perfora, a (se) sparge. (Blidul s-a ~ în fund.) 3. a (se) rupe, a (se) sfîșia, a (se) uza, a (se) zdrențui, (pop. și fam.) a (se) flenduri. (Haina i s-a ~ de tot.) 4. (MED.) a se caria, a se strica, (reg.) a se scorboroși. (Dinții i s-au ~.)

găuri vb. v. COMPOSTA.