garant, ~ă [At: ODOBESCU, S. III, 455 / Pl: ~nți, ~e / E: fr garant] 1-2 smf, a (Persoană sau instituție) care garantează (1) cu anumite bunuri care-i aparțin pentru cineva Si: (pop) chezaș. 3 a (Spc; îs) Puterile ~e Nume dat statelor care au recunoscut actul politic al unirii Moldovei cu Țara Românească din 1859. 4 (Frm; iuz; îe) A purta ~(ă) A garanta (1).

garanție sf [At: (a. 1776) URICARIUL I, 179 / Pl: ~ii / E: fr garantie, it garanzia] 1 Obligație în virtutea căreia o persoană sau o instituție răspunde de ceva Si: (pop) chezășie, (înv) adeverință Cf cauțiune. 2 (Ccr) Ceea ce servește drept asigurare că o obligație va fi ținută Si: amanet, gaj, (pop) zălog. 3 (Îlv) A lua pe ~ A garanta. 4 (Îe) Pe ~ia cuiva Pe răspunderea cuiva. 5 (Îe) A da ~ A da asigurări că un lucru va fi îndeplinit. 6 (Îe) A prezenta ~ A fi de încredere. 7 Mijloc legal prin care se asigură executarea unei obligații (materiale).

GARANT, -Ă, garanți, -te, s. m. și f. Persoană care garantează pentru cineva sau ceva, care răspunde cu averea sa pentru datoria altuia; (învechit) chezaș. Garantul răspunde față de creditori.

GARANȚIE, garanții, s. f. Obligație (legală sau convențională) în virtutea căreia o persoană, statul sau o instituție răspunde de ceva; (concretizat) ceea ce servește drept asigurare că obligația luată va fi ținută, că un lucru va fi înfăptuit, realizat; chezășie. Instaurarea în fiecare țară a unei democrații consecvente va fi cea mai bună garanție a păcii. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 8. Această operație m-a învățat cum se ia o garanție și m-a familiarizat cu noțiunile de client, de termen și de dobîndă. ARGHEZI, P. T. 136. ◊ Expr. Pe garanția cuiva = cu asigurări valabile din partea cuiva, cu întreaga răspundere a cuiva; (familiar) sigur, neîndoielnic. A da garanție = a da asigurări valabile că un lucru promis sau așteptat va fi îndeplinit. A prezenta garanția de... = a da (cuiva) siguranța că (e într-un anumit fel). Acest pod nu prezintă garanție de stabilitate. A lua (pe cineva) pe garanție = a garanta, a da asigurări pentru purtările cuiva.

GARANT, -Ă s.m. și f. Cel care garantează cu bunurile sale plata datoriei, a obligației cuiva; chezaș. [< fr. garant].

GARANȚIE s.f. Obligație în virtutea căreia o persoană sau o instituție trebuie să apere pe cineva de o pagubă eventuală sau să-l despăgubească de o pagubă suferită; chezășie. ◊ A lua (pe cineva) pe garanție = a garanta pentru cineva. [Gen. -iei. / < fr. garantie, it. garanzia].

GARANT, -Ă s. m. f. cel care garantează cu veniturile sau averea sa obligațiile unui debitor față de creditor. (< fr. garant)

GARANȚIE s. f. obligație în virtutea căreia o persoană sau o instituție trebuie să apere pe cineva de o pagubă eventuală sau să-l despăgubească de o pagubă suferită. ♦ a lua (pe cineva) pe ~ = a garanta pentru cineva; a prezenta ~ = a oferi încredere, certitudine, siguranță. (< fr. garantie, it. garanzia)

GARANT ~ți m. Persoană sau instituție care dă o garanție. /<fr. garant.

GARANȚIE ~i f. 1) Obligație a cuiva de a răspunde de ceva. * A prezenta ~ a oferi siguranță. A lua pe cineva pe ~ a garanta pentru cineva. 2) Fapt care asigură respectarea unei astfel de obligații. [G.-D. garanției] /<fr. garantie

garant m. 1. cel ce răspunde de fapta sa sau de a altuia; 2. Jur. cel ce răspunde de datoria altuia, chezaș.

garanție f. 1. îndatorirea de garant; 2. ceeace garantează: ipotecele sunt garanțiile cele mai ordinare; 3. fig. ceeace asigură: a oferi toate garanțiile.

*garánt, -ă s. și adj. (fr. garant, vfr. guarant, *guerent, d. vgerm. wërento, d. wëren, a garanta, ngerm. gewähren. V. varant). Chezăș, cel ce răspunde de fapta saŭ datoria altuĭa saŭ și de a luĭ.

*garanție f. (fr. garantie). Asigurarea garantuluĭ, chezășie. Lucru care garantează, cauțiune: ipotecile-s garanțiile cele maĭ ordinare. Fig. Acest copil prezentă toate garanțiile că va ajunge om mare. V. arvonă.

garant s. m., pl. garanți

garanție s. f., art. garanția, g.-d. art. garanției; pl. garanții, art. garanțiile (desp. -ți-i-)

garant s. m., pl. garanți

garanție s. f., art. garanția, g.-d. art. garanției; pl. garanții, art. garanțiile

garant s. m., pl. garanți

garanție s. f., art. garanția, g.-d. art. garanției; pl. garanții, art. garanțiile (sil. -ți-i-)

garanție, -ției gen. a.

GARÁNT (< fr.) s. m. (Dr.) Persoană care dă o garanție (care garantează).

GARANȚÍE (< fr., it.) s. f. 1. (Dr.) Mijloc de asigurare a executării unei obligații. ◊ G. reală = afectarea unui lucru (al debitorului sau al altei persoane) pentru garantarea executării unei obligații (ex. ipotecă, gaj), care dă dreptul creditorului ca, în caz de neexecutare din partea debitorului, să ceară scoaterea în vânzare silită a lucrului, pentru ca din prețul obținut să fie plătit. G. bancară = tip de contract economic, prin care o bancă are obligația de a plăti o sumă convenită, în anumite condiții, în cazul în care debitorul unui contract comercial nu-și îndeplinește obligațiile contractuale (cauțiune bancară) sau dacă garantul înregistrează o pierdere sau nu realizează câștigul estimat. G. contractuală = termen acreditat de Camera Internațională de Comerț de la Paris, pentru a denumi garanțiile acordate de bănci, societăți de asigurare etc., în scopul asigurării unor disponibilități de fonduri pentru un terț, în cazul în care un beneficiar ar avea o revendicare justificată împotriva ordonatorului. 2. Obligație în virtutea căreia o persoană răspunde de ceva.

GARANT s. v. cauțiune.

GARANȚIE s. 1. v. cauțiune. 2. v. amanet. 3. asigurare, chezășie, (înv.) credință. (Acest lucru constituie o ~ pentru...)

GARANT s. (JUR.) cauțiune, fidejusor, (pop.) chezaș, (înv.) platnic, sodăș. (El este considerat ~ pentru debitor.)

GARANȚIE s. 1. (JUR.) cauțiune, fidejusiune, (pop.) chezășie, (înv.) adeverință. (A depus ~ cerută.) 2. (JUR.) amanet, gaj, (pop.) chezășie, zălog, (înv. și reg.) rămas, (înv.) otaj. (Lasă drept ~ un inel.) 3. asigurare, chezășie, (înv,) credință. (Acest lucru constituie o ~ pentru...)