garant, ~ă [At: ODOBESCU, S. III, 455 / Pl: ~nți, ~e / E: fr garant] 1-2 smf, a (Persoană sau instituție) care garantează (1) cu anumite bunuri care-i aparțin pentru cineva Si: (pop) chezaș. 3 a (Spc; îs) Puterile ~e Nume dat statelor care au recunoscut actul politic al unirii Moldovei cu Țara Românească din 1859. 4 (Frm; iuz; îe) A purta ~(ă) A garanta (1).

GARANT, -Ă, garanți, -te, s. m. și f. Persoană care garantează pentru cineva sau ceva, care răspunde cu averea sa pentru datoria altuia; (învechit) chezaș. Garantul răspunde față de creditori.

GARANT, -Ă s.m. și f. Cel care garantează cu bunurile sale plata datoriei, a obligației cuiva; chezaș. [< fr. garant].

GARANT, -Ă s. m. f. cel care garantează cu veniturile sau averea sa obligațiile unui debitor față de creditor. (< fr. garant)

GARANT ~ți m. Persoană sau instituție care dă o garanție. /<fr. garant.

garant m. 1. cel ce răspunde de fapta sa sau de a altuia; 2. Jur. cel ce răspunde de datoria altuia, chezaș.

*garánt, -ă s. și adj. (fr. garant, vfr. guarant, *guerent, d. vgerm. wërento, d. wëren, a garanta, ngerm. gewähren. V. varant). Chezăș, cel ce răspunde de fapta saŭ datoria altuĭa saŭ și de a luĭ.

garant s. m., pl. garanți

garant s. m., pl. garanți

garant s. m., pl. garanți

GARANT s. v. cauțiune.

GARANT s. (JUR.) cauțiune, fidejusor, (pop.) chezaș, (înv.) platnic, sodăș. (El este considerat ~ pentru debitor.)

GARÁNT (< fr.) s. m. (Dr.) Persoană care dă o garanție (care garantează).