2 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

GÂTUÍRE, gâtuiri, s. f. Acțiunea de a (se) gâtui și rezultatul ei; sugrumare. – V. gâtui.

GÂTUÍRE, gâtuiri, s. f. Acțiunea de a (se) gâtui și rezultatul ei; sugrumare. – V. gâtui.

gâtuire sf [At: CONTEMP., S II, 1949, nr. 160, 11/2 / Pl: ~ri / E: gâtui] 1 Sugrumare. 2 Omorâre prin sugrumare. 3 Îngustare. 4 (Fig) Încetinire sau împiedicare a lucrului sau a traficului.

gâtuíre s. f. (circ.) Îngreunare a circulației datorită traficului excesiv ◊ „În fiecare dimineață e așa. Sunt gâtuiri pe linie. Întrebați pe controlorii de la capetele de linie.” Sc. 3 XI 78 p. 4 (din gâtui; cf. fr. embouteillage)

GÂTUÍ, gấtui, vb. IV. 1. Tranz. A strânge pe cineva de gât (și a-l omorî prin sufocare); a sugruma. 2. Refl. A se îngusta, a se micșora pe o anumită porțiune, într-o anumită zonă. – Gât + suf. -ui.

GÂTUÍ, gấtui, vb. IV. 1. Tranz. A strânge pe cineva de gât (și a-l omorî prin sufocare); a sugruma. 2. Refl. A se îngusta, a se micșora pe o anumită porțiune, într-o anumită zonă. – Gât + suf. -ui.

gâtui [At: CONTEMPORANUL I, 686 / Pzi: ~iesc / E: gât + -ui] 1 vt A sugruma. 2 vt (Îvp) A da pe gât o băutură tare. 3 vr A se îngusta într-o anumită porțiune.

GÎTUÍ, gî́tui, vb. IV. Tranz. 1. A strînge (pe cineva) de gît; a sugruma. Nu-i rămînea decît să sară la ea și s-o gîtuie, să-i sucească gîtul ca la un pui de vrabie. SLAVICI, O. I 342. Cît pe ce erai să mă gîtui, jupîneșică. CREANGĂ, P. 120. ◊ Fig. Erai gîtuit de emoție. PAS, Z. I 70. Femeia a dat să se scoale, să fugă, ori să răspundă. Dar, gîtuită de-o teamă năprasnică, a venit mototol la loc. POPA, V. 317. 2. Fig. A înăbuși, a împiedica un proces în dezvoltarea lui. Acolo unde critica de jos este gîtuită, sub o formă sau alta, apar atitudini tolerante față de lipsuri, lăudăroșenie, îngîmfare, automulțumire. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 8, 51. – Prez. ind. și: gîtuiesc (CREANGĂ, P. 115).

GÎTUÍRE, gîtuiri, s. f. 1. Acțiunea de a gîtui și rezultatul ei; sugrumare. 2. Fig. Înăbușire, împiedicare a unui proces în dezvoltarea lui. Gîtuirea criticii de jos. ♦ Oprire momentană a lucrului într-o ramură de producție (ca urmare a încetinirii lucrului în alt sector, de care depinde cel dintîi). Rolul unor asemenea brigăzi este acela de a înlătura frînările sau gîtuirile în producție. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 10/1.

A GÂTUÍ gâtui tranz. 1) A lipsi de respirație, strângând de gât; a sugruma; a strangula. 2) (calea de curgere a unui fluid) A îngusta pe o anumită porțiune; a sugruma; a strangula. 3) pop. (acțiuni sau manifestări) A împiedica să se dezvolte sau a suprima printr-o constrângere; a strangula; a sugruma. /gât + suf. ~ui

gî́tuĭ, a v. tr. (d. gît). Strîng de gît, ucid strîngînd de gît, sugrum, beregățesc, gușuĭ suguș. V. strangulez.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

gâtuíre s. f., g.-d. art. gâtuírii; pl. gâtuíri

gâtuíre s. f., g.-d. art. gâtuírii; pl. gâtuíri

gâtuí (a ~) vb., ind. prez. 3 gấtuie, imperf. 3 sg. gâtuiá; conj. prez. 3 să gấtuie

gâtuí vb., ind. și conj. prez. 1 sg. gâtui, 3 sg. și pl. gâtuie, imperf. 3 sg. gâtuiá

gîtui (ind. prez. 1 sg. gîtui, 3 sg. și pl. gîtuie)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

GÂTUÍRE s. 1. v. sugrumare. 2. v. gâtuitură.

GÂTUÍ vb. 1. v. sugruma. 2. v. îngusta.

GÎTUI vb. 1. a strangula, a sugruma, (rar) a jugula, (înv. și reg.) a îneca, a sugușa, (reg.) a îmberegăți, a înnăduși, a năduși, a strugușa, a zgăira, (prin Olt.) a beregătui. (Tîlharul l-a ~.) 2. a se îngusta, a se strîmta, a se sugruma, (rar) a se subția, (înv. și reg.) a se strîmtora. (În acel loc valea se ~.)

GÎTUIRE s. 1. strangulare, sugrumare, (rar) jugulare, strangulație, (înv.) sugrumătură. (~ unei persoane.) 2. gîtuitură, sugrumătură. (~ unui flacon.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

GÂTUÍRE (< gâtui) s. f. 1. Acțiunea de a gâtui și rezultatul ei; sugrumare. 2. (TEHN.) Micșorare, într-o zonă limitată, a secțiunii transversale a unei piese, fie ca rezultat al unor operații tehnologice (strunjire, frezare, forjare), fie sub acțiunea solicitărilor și uzurii.

Intrare: gâtuire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • gâtuire
  • gâtuirea
plural
  • gâtuiri
  • gâtuirile
genitiv-dativ singular
  • gâtuiri
  • gâtuirii
plural
  • gâtuiri
  • gâtuirilor
vocativ singular
plural
Intrare: gâtui
verb (VT343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • gâtui
  • gâtuire
  • gâtuit
  • gâtuitu‑
  • gâtuind
  • gâtuindu‑
singular plural
  • gâtuie
  • gâtuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • gâtui
(să)
  • gâtui
  • gâtuiam
  • gâtuii
  • gâtuisem
a II-a (tu)
  • gâtui
(să)
  • gâtui
  • gâtuiai
  • gâtuiși
  • gâtuiseși
a III-a (el, ea)
  • gâtuie
(să)
  • gâtuie
  • gâtuia
  • gâtui
  • gâtuise
plural I (noi)
  • gâtuim
(să)
  • gâtuim
  • gâtuiam
  • gâtuirăm
  • gâtuiserăm
  • gâtuisem
a II-a (voi)
  • gâtuiți
(să)
  • gâtuiți
  • gâtuiați
  • gâtuirăți
  • gâtuiserăți
  • gâtuiseți
a III-a (ei, ele)
  • gâtuie
(să)
  • gâtuie
  • gâtuiau
  • gâtui
  • gâtuiseră
gâtui2 (1 -iesc) verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
verb (VT408)
Surse flexiune: DLRLC
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • gâtui
  • gâtuire
  • gâtuit
  • gâtuitu‑
  • gâtuind
  • gâtuindu‑
singular plural
  • gâtuiește
  • gâtuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • gâtuiesc
(să)
  • gâtuiesc
  • gâtuiam
  • gâtuii
  • gâtuisem
a II-a (tu)
  • gâtuiești
(să)
  • gâtuiești
  • gâtuiai
  • gâtuiși
  • gâtuiseși
a III-a (el, ea)
  • gâtuiește
(să)
  • gâtuiască
  • gâtuia
  • gâtui
  • gâtuise
plural I (noi)
  • gâtuim
(să)
  • gâtuim
  • gâtuiam
  • gâtuirăm
  • gâtuiserăm
  • gâtuisem
a II-a (voi)
  • gâtuiți
(să)
  • gâtuiți
  • gâtuiați
  • gâtuirăți
  • gâtuiserăți
  • gâtuiseți
a III-a (ei, ele)
  • gâtuiesc
(să)
  • gâtuiască
  • gâtuiau
  • gâtui
  • gâtuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

gâtuire

  • 1. Acțiunea de a (se) gâtui și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: sugrumare
  • 2. figurat Împiedicare a unui proces în dezvoltarea lui.
    exemple
    • Gâtuirea criticii de jos.
      surse: DLRLC
    • 2.1. Oprire momentană a lucrului într-o ramură de producție (ca urmare a încetinirii lucrului în alt sector, de care depinde cel dintâi).
      exemple
      • Rolul unor asemenea brigăzi este acela de a înlătura frînările sau gîtuirile în producție. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 10/1.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi gâtui
    surse: DEX '98 DEX '09

gâtui

  • 1. tranzitiv A strânge pe cineva de gât (și a-l omorî prin sufocare).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: strangula sugruma attach_file 4 exemple
    exemple
    • Nu-i rămînea decît să sară la ea și s-o gîtuie, să-i sucească gîtul ca la un pui de vrabie. SLAVICI, O. I 342.
      surse: DLRLC
    • Cît pe ce erai să mă gîtui, jupîneșică. CREANGĂ, P. 120.
      surse: DLRLC
    • figurat Erai gîtuit de emoție. PAS, Z. I 70.
      surse: DLRLC
    • figurat Femeia a dat să se scoale, să fugă, ori să răspundă. Dar, gîtuită de-o teamă năprasnică, a venit mototol la loc. POPA, V. 317.
      surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv figurat A împiedica un proces în dezvoltarea lui.
    exemple
    • Acolo unde critica de jos este gîtuită, sub o formă sau alta, apar atitudini tolerante față de lipsuri, lăudăroșenie, îngîmfare, automulțumire. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 8, 51.
      surse: DLRLC
  • 3. reflexiv A se îngusta, a se micșora pe o anumită porțiune, într-o anumită zonă.
    surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: îngusta

etimologie:

  • Gât + sufix -ui.
    surse: DEX '98 DEX '09