gâtuire sf [At: CONTEMP., S II, 1949, nr. 160, 11/2 / Pl: ~ri / E: gâtui] 1 Sugrumare. 2 Omorâre prin sugrumare. 3 Îngustare. 4 (Fig) Încetinire sau împiedicare a lucrului sau a traficului.

gâtuire s. f. (circ.) Îngreunare a circulației datorită traficului excesiv ◊ „În fiecare dimineață e așa. Sunt gâtuiri pe linie. Întrebați pe controlorii de la capetele de linie.” Sc. 3 XI 78 p. 4 (din gâtui; cf. fr. embouteillage)

gâtui [At: CONTEMPORANUL I, 686 / Pzi: ~iesc / E: gât + -ui] 1 vt A sugruma. 2 vt (Îvp) A da pe gât o băutură tare. 3 vr A se îngusta într-o anumită porțiune.

GÎTUI (-uesc, -uiu) vb. tr. A strînge de gît, a suci gîtul, a sugruma: nu strînge așa de tare, că te gîtuiu pe loc (ALECS.); era cît pe ce să-mi gîtui vaca (CRG.).

GÎTUI, gîtui, vb. IV. Tranz. 1. A strînge (pe cineva) de gît; a sugruma. Nu-i rămînea decît să sară la ea și s-o gîtuie, să-i sucească gîtul ca la un pui de vrabie. SLAVICI, O. I 342. Cît pe ce erai să mă gîtui, jupîneșică. CREANGĂ, P. 120. ◊ Fig. Erai gîtuit de emoție. PAS, Z. I 70. Femeia a dat să se scoale, să fugă, ori să răspundă. Dar, gîtuită de-o teamă năprasnică, a venit mototol la loc. POPA, V. 317. 2. Fig. A înăbuși, a împiedica un proces în dezvoltarea lui. Acolo unde critica de jos este gîtuită, sub o formă sau alta, apar atitudini tolerante față de lipsuri, lăudăroșenie, îngîmfare, automulțumire. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 8, 51. – Prez. ind. și: gîtuiesc (CREANGĂ, P. 115).

GÎTUIRE, gîtuiri, s. f. 1. Acțiunea de a gîtui și rezultatul ei; sugrumare. 2. Fig. Înăbușire, împiedicare a unui proces în dezvoltarea lui. Gîtuirea criticii de jos. ♦ Oprire momentană a lucrului într-o ramură de producție (ca urmare a încetinirii lucrului în alt sector, de care depinde cel dintîi). Rolul unor asemenea brigăzi este acela de a înlătura frînările sau gîtuirile în producție. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 10/1.

A GÂTUI gâtui tranz. 1) A lipsi de respirație, strângând de gât; a sugruma; a strangula. 2) (calea de curgere a unui fluid) A îngusta pe o anumită porțiune; a sugruma; a strangula. 3) pop. (acțiuni sau manifestări) A împiedica să se dezvolte sau a suprima printr-o constrângere; a strangula; a sugruma. /gât + suf. ~ui

gâtuì v. a strânge de gât, a sugruma.

gîtuĭ, a -í v. tr. (d. gît). Strîng de gît, ucid strîngînd de gît, sugrum, beregățesc, gușuĭ suguș. V. strangulez.

gâtuire s. f., g.-d. art. gâtuirii; pl. gâtuiri

gâtuire s. f., g.-d. art. gâtuirii; pl. gâtuiri

gâtuire s. f., g.-d. art. gâtuirii; pl. gâtuiri

gâtui (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. gâtui, 3 gâtuie, imperf. 1 gâtuiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să gâtui, 3 să gâtuie

gâtui (a ~) vb., ind. prez. 3 gâtuie, imperf. 3 sg. gâtuia; conj. prez. 3 să gâtuie

gâtui vb., ind. și conj. prez. 1 sg. gâtui, 3 sg. și pl. gâtuie, imperf. 3 sg. gâtuia

gîtui (ind. prez. 1 sg. gîtui, 3 sg. și pl. gîtuie)

GÂTUÍRE (< gâtui) s. f. 1. Acțiunea de a gâtui și rezultatul ei; sugrumare. 2. (TEHN.) Micșorare, într-o zonă limitată, a secțiunii transversale a unei piese, fie ca rezultat al unor operații tehnologice (strunjire, frezare, forjare), fie sub acțiunea solicitărilor și uzurii.

GÂTUIRE s. 1. v. sugrumare. 2. v. gâtuitură.

GÂTUI vb. 1. v. sugruma. 2. v. îngusta.

GÎTUI vb. 1. a strangula, a sugruma, (rar) a jugula, (înv. și reg.) a îneca, a sugușa, (reg.) a îmberegăți, a înnăduși, a năduși, a strugușa, a zgăira, (prin Olt.) a beregătui. (Tîlharul l-a ~.) 2. a se îngusta, a se strîmta, a se sugruma, (rar) a se subția, (înv. și reg.) a se strîmtora. (În acel loc valea se ~.)

GÎTUIRE s. 1. strangulare, sugrumare, (rar) jugulare, strangulație, (înv.) sugrumătură. (~ unei persoane.) 2. gîtuitură, sugrumătură. (~ unui flacon.)